Uzucapiune. Hotărâre din 16-03-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2928/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 2928
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „uzucapiune-accesiune” formulată de reclamanta T. V. (fostă S.), cu domiciliul în sector 2, București, . în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței nr. 291-293 și I. C. cu domiciliul în sector 4, București, ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin apărător, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Reclamanta prin apărător depune la dosarul cauzei delegație avocațială și contract de cesiune a drepturilor litigioase.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București în soluționarea prezentei cauze.
Reclamanta prin apărător arată că lasă stabilirea competenței la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 13.05.2009 sub nr._, reclamanta T. V. (fostă S.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL DE FINANȚE constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului I. F. precum și constatarea uzucapiunii de 30 de ani cu privire la ½ din terenul în suprafață de 365 mp situat în București, sector 2, . A și a accesiunii cu privire la ½ din construcția aflată pe acest teren.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în litigiu a aparținut numitei P. D., care îl dobândise prin act autentic și care a decedat fără a avea moștenitori.
S-a mai arătat că, în anul 1964 aceasta i-a vândut numitului I. F. terenul, iar acesta din urmă a vândut în anul 1969 același teren reclamantei și fostului soț al acesteia.
Reclamanta a mai învederat că în anul 1969 împreună cu fostul soț au construit pe teren o casă și anexe și au stăpânit netulburați și sub nume de proprietar imobilul până în 1989 când prin Sentința civilă nr. 2325/1989 a Judecătoriei Sectorului 2 București s-a pronunțat divorțul, în urma partajului de bunuri comune, reclamanta primind în proprietate terenul din fața casei iar din construcție 2 camere plus ½ din holul comun.
S-a mai susținut că numitul I. F. a decedat fără moștenitori, iar succesiunea acestuia este culeasă de statul român, instituindu-se vacanța succesorală, statul, în calitate de moștenitor legal fiind ținut de actele autorului, respectiv transmiterea către reclamantă și fostul soț de către defunct a dreptului de proprietate asupra terenului.
Pe parcursul judecății au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, M. București prin primar general, I. C. în calitate de succesibil al defunctului I. F. precum și C. C. B. și O. F., în calitate de succesibili ai defunctei Papacosta (fostă S., P.) D..
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 492, art. 700 și art. 1847 Cod civil.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 15-19 dosar).
Pârâții M. București prin primar general, I. C., C. C. B. și O. F. nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Prin Sentința civilă nr. 9085/01.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2010 sub. nr._/4/2010.
Prin sentința civilă nr. 6695/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2010 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
În urma soluționării conflictului negativ de competență, Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București (sentința civilă nr. 2237/11.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Tribunalul București–Secția a IV-a civilă).
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătorei Sectorului 4 București la data de 16.01.2014 sub nr._/4/2010*.
Prin precizarea depusă la dosar la termenul de judecată din data de 19.05.2014 reclamanta a arătat că renunță la capătul de cerere prin care solicită instanței să constate vacantă succesiunea de pe urma defunctului I. F. și că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR și I. C..
La termenul de judecată din data de 01.07.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București cu privire la soluționarea acestei cauze, reținând cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
Prin sentința civilă nr. 6239/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2010* a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a pronunța hotărârea, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut, în esență, că instanța a fost învestită cu judecarea prezentei cauze prin declinarea competenței de către Judecătoria Sectorului 2 București, apreciindu-se că este aplicabil art. 14 pct. 2 Cod proc. civ. în ceea ce privește stabilirea competenței în soluționarea acestei cauze, iar capetele de cerere cu privire la uzucapiune și accesiune depind de soluționarea capătului de cerere cu privire la constatarea vacanței succesorale, în sensul că modul de soluționare al acestuia va influența soluționarea celorlalte două capete de cerere, în privința cadrului procesual pasiv.
S-a mai arătat că Tribunalul București, analizând conflictul negativ de competență a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București apreciind că a operat o prorogare de competență cu privire la capătul de cerere având ca obiect uzucapiune și accesiune, accesoriu față de cel având ca obiect vacanță succesorală, astfel că, potrivit art. 17 Cod proc. civ., instanța competentă să soluționeze vacanța succesorală devine competentă să soluționeze și uzucapiunea și accesiunea.
Judecătoria Sectorului 4 București a mai reținut că, prin precizarea depusă la dosar la termenul de judecată din data de 19.05.2014, reclamanta a arătat că renunță la capătul de cerere prin care solicită instanței să constate vacantă succesiunea de pe urma defunctului I. F. și că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR și I. C.. Totodată, la termenul de judecată din data de 1.07.2014 reclamanta, prin apărător, a precizat obiectul acțiunii ca fiind uzucapiune și accesiune imobiliară.
Față de această precizare instanța a apreciat că nu mai subzistă motivul pentru care Tribunalul București a stabilit competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta solicitând doar constatarea uzucapiunii de 30 de ani cu privire la ½ din terenul în suprafață de 365 mp situat în București, sector 2, . A și a accesiunii cu privire la ½ din construcția aflată pe acest teren și că, într-o atar situație ar deveni incidente dispozițiile art. 13 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, textul de lege care instituie o competență teritorială absolută.
Prin urmare, constatându-se că acțiunea în uzucapiune și accesiune cu privire la un imobil care se află în Sectorul 2 București are natura unei cereri reale imobiliare, instanța, în temeiul art. 13 alin. 1, art. 158 alin. 1 și art. 159 pct. 3 Cod proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, apreciată drept competentă teritorial a soluționa cauza.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorei Sectorului 2 București la data de 17.12.2014 sub nr._ .
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 13.05.2009 sub nr._, reclamanta T. V. (fostă S.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL DE FINANȚE constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului I. F. precum și constatarea uzucapiunii de 30 de ani cu privire la ½ din terenul în suprafață de 365 mp situat în București, sector 2, . A și a accesiunii cu privire la ½ din construcția aflată pe acest teren.
În urma soluționării conflictului negativ de competență, Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București (sentința civilă nr. 2237/11.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Tribunalul București–Secția a IV-a civilă), apreciind că a operat o prorogare de competență cu privire la capătul de cerere având ca obiect uzucapiune și accesiune, accesoriu față de cel având ca obiect vacanță succesorală, astfel că, potrivit art. 17 Cod proc. civ., instanța competentă să soluționeze vacanța succesorală devine competentă să soluționeze și uzucapiunea și accesiunea.
La termenul de judecată din data de 01.07.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București cu privire la soluționarea acestei cauze, reținând că față de precizarea reclamantei de renunțarea la judecarea primului capăt de cerere, nu mai subzistă motivul pentru care Tribunalul București a stabilit competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta solicitând doar constatarea uzucapiunii de 30 de ani cu privire la ½ din terenul în suprafață de 365 mp situat în București, sector 2, . A și a accesiunii cu privire la ½ din construcția aflată pe acest teren și că, într-o atare situație ar deveni incidente dispozițiile art. 13 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, textul de lege care instituie o competență teritorială absolută.
Prorogarea legală de competență operează atunci când instanța competentă să soluționeze cererea cu care a fost sesizată de reclamant devine competentă să rezolve, în temeiul legii, și cereri care, în mod obișnuit nu intră în sfera sa de competență.
Unul dintre aceste cazuri este cel prevăzut de art. 17 Cod proc. civ., care stabilește că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
După cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, ulterior operării prorogării legale de competență, nici chiar în ipoteza necesității disjungerii capetelor de cerere formulate în cadrul acțiunii cu care a fost învestită instanța acest aspect nu mai poate fi repus în discuție, competența astfel stabilită rămânând câștigată celei dintâi instanțe sesizate (C.S.J., secția civilă, decizia nr. 3238/1998).
Soluția se impune de vreme ce momentul statuării asupra competenței în soluționarea cauzei, în lumina principiului anulabilității actelor efectuate de o instanță necompetentă, potrivit Codului de procedură civilă, se situează la un interval cât mai apropiat de data sesizării instanței, inclusiv din considerente ce țin de o bună administrare a justiției.
Față de o atare situație, odată tranșat aspectul competenței în soluționarea cauzei civile, asupra acestuia nu se mai poate reveni de către aceeași instanță sesizată, cu atât mai mult cu cât pe problema competenței a fost pronunțat inclusiv un regulator de competență, independent de schimbările intervenite ulterior în procesul civil.
În acest sens, trebuie reținut faptul că data în raport de care se verifică respectarea competenței instanței în soluționarea cauzei este data inițială a înregistrării cererii pe rolul instanței (data cererii de chemare în judecată), în lumina căreia, de altfel, se apreciază, ulterior, respectarea tuturor cerințelor de formă și fond ale acțiunii.
Or, în speță, se constată că la un interval de aproximativ 5 ani de la data sesizării instanței respectiv un an și jumătate de la pronunțarea regulatorului de competență este repus în discuție aspectul competenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, apreciindu-se că manifestarea de voință a părții reclamante de renunțare la capătul de cerere principal ar avea o înrâurire asupra legalității învestirii cu soluționarea cauzei.
Din această perspectivă, instanța reține și conținutul dispozițiilor art. 181 Cod proc. civ., prin care, soluționând o problemă similară, legiuitorul a stabilit că instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Față de considerentele anterior expuse, în lumina unei interpretări teleologice și sistematice a dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, incident în cauză, ratione temporis, instanța apreciază că manifestarea de voință a părții reclamante nu poate justifica prin ea însăși un efect simetric opus prorogării legale de competență cu consecința restabilirii competenței teritoriale în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată din oficiu, va constata ivit un nou conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sectorului 2 București și va suspenda judecarea cauzei pentru înaintarea prezentului dosar către Tribunalul București, în vederea pronunțării unui regulator de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta T. V. (fostă S.), cu domiciliul în sector 2, București, . în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței nr. 291-293 și I. C. cu domiciliul în sector 4, București, ., . Judecătoriei Sectorului 4 București.
Constată ivit conflict negativ de competență.
Suspendă judecarea cauzei și înaintează prezentul dosar Tribunalului București, în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 12.05.2015/Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2942/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 2800/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
