Pretenţii. Sentința nr. 1613/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1613/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1613/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1613
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 11.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. R. E., în contradictoriu cu pârâta B. C., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, reclamantul C. Rau E. a chemat în judecată pe pârâta B. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 09.09.2013 pârâta, fosta sa soție, a sesizat organele de poliție reclamând un comportament violent din partea reclamantului, ca urmare a cercetărilor efectuate în baza acestei plângeri, până la soluționarea cu neînceperea urmăririi penale, reclamantul fiind supus unui stres psihic intens, ajungându-se la deteriorarea relațiilor reclamantului cu fiica sa minoră, cu vecinii, pierzându-și licența pentru arma de vânătoare, fiindu-i afectat prestigiul la locul de muncă și în societate. A mai arătat reclamantul că intenția reală a pârâtei prin formularea acestei plângeri nu a fost aceea de a-și proteja drepturile sale nepatrimoniale, ci a încercat să-i limiteze drepturile sale privind minora C. I., folosind plângerea penală ca o monedă de șantaj, de schimb, încercând să-l determine pe reclamant să-și retragă cererea de stabilire a legăturilor personale cu minora depusă la această instanță, în schimbul retragerii de către ea a plângerii penale.
În drept a invocat reclamantul disp. art. 70-73, 252, 253, 1349 și urm. C.civil.
În susținere a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta a depus în termenul legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, susținând că plângerea penală pe care a formulat-o împotriva acestuia a fost justificată prin conduita violentă a fostului său soț, aspect dovedit și de certificatul medico-legal, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind determinată de împrejurarea că nu a vrut să aducă probe în dovedirea vinovăției reclamantului, nedorind pedepsirea fostului său soț. A contestat pârâta susținerile reclamantului, precizând că acesta a fost cel care a inițiat cele două litigii aflate în curs de judecată pe rolul acestei instanțe, fără a înțelege că orice relație conflictuală dintre părți afectează relația cu fiica lor minoră. A invocat pârâta și excepția litispendenței și a conexității, solicitând conexarea prezentului dosar la cel cu nr._/300/2013 în care se soluționează cererea reclamantului de stabilire a autorității părintești a unui program de legături cu minora C. I..
În drept s-au invocat disp. art. 200-203 C.proc.civ.
A solicitat pârâta încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului și cu un martor.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor litispendenței și conexității, neexistând cerința identității de cauză; a susținut reclamantul lipsa de temeinicie a apărărilor pârâtei, afirmând că a arătat în numeroase rânduri înțelegere față de comportamentul acesteia, fiind nevoit în cele din urmă să apeleze la instituțiile publice.
La termenul de judecată din 19.11.2014 pârâta a renunțat la susținerea excepțiilor litispendenței, conexității, dar a invocat excepția de inadmisibilitate pentru lipsa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile, excepție respinsă ca neîntemeiată la același termen de judecată pentru motivele invocate în considerentele încheierii.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri și cu interogatoriu, această din urmă probă fiind administrată în ședința publică din 28.01.2015.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat lipsa de temeinicie a cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt la data de 09.09.2013 pârâta din prezenta cauză, B. C., a sesizat Secția 7 Poliție cu o plângere penală împotriva reclamantului din această cauză, fostul său soț C. R. E., reclamând săvârșirea de către acesta la data de 12.07.2013 a infracțiunii de lovire și alte violențe, afirmând că în data respectivă s-a prezentat la locuința acestuia pentru a o lua pe fiica minoră a părților, pe care i-a încredințase pentru o lună de zile, ocazie cu care fostul soț a lovit-o și apoi a împins-o pe scările blocului, cauzându-i leziuni pe tot corpul, inclusiv la nivelul coloanei vertebrale, după cum atestă certificatul medico-legal eliberat de INML. În urma plângerii petentei s-a format dosarul penal nr._/P/2013, finalizat prin rezoluția dată la 24.10.2014 cu o soluție de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin.6 rap. la art. 10 lit. d C.proc.penală, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.2 C.penal.
Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale pentru stresul cauzat de ancheta penală și considerând că se impune sancționarea pârâtei pentru acțiunea organizată de afectare a imaginii sale.
Mecanismul angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane vinovate de săvârșirea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii este reglementat de prevederile art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul C.civ., potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (alin. 1), respectiv, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (alin. 2), respectiv de dispozițiile art. 1357 din Noul C.civ., potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare (alin. 1), autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă (alin. 2).
Astfel fiind, în baza art. 249 C.proc.civ., reclamantului îi incumba sarcina probei sub patru aspecte: existența faptei ilicite comise de pârâtă, a culpei, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Apreciază instanța că în cauză nu se poate reține îndeplinirea condiției esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite. În speță, singurul fapt incontestabil este formularea de către pârâtă a unei plângeri penale împotriva reclamantului, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire, manifestare care, în lipsa altor elemente, nu reprezintă decât expresia legitimă a dreptului pârâtei la apărarea propriei integrități fizice prin sesizarea organelor abilitate să cerceteze comiterea unor fapte de natură penală, neputând fi interpretată prin ea însăși ca având caracter ilicit.
Pe de altă parte, constată instanța că sesizarea penală formulată de pârâtă la Secția 7 poliție nu a fost una abuzivă, fantezistă sau făcută în scop șicanator, ci a urmărit un scop legitim, câtă vreme pârâta a fost victima unei agresiuni fizice soldate cu producerea unor leziuni traumatice, elocvente fiind în acest sens constatările medicului legist expuse în certificatul medico-legal nr. A2/4147/13.07.2013.
Consideră instanța că împrejurarea că organele de cercetare penală nu au reușit găsirea unor probe suficiente care să impună o altă soluție decât cea de neîncepere a urmăririi penale împotriva persoanei reclamate nu îi poate fi imputată pârâtei. Ar fi injustă transpunerea în sarcina pârâtei a imposibilității organelor de cercetare penală în găsirea unor probe certe de vinovăție penală a reclamantului.
De altfel, se impune observat că temeiul pentru care procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale nu este acela al inexistenței faptei sau al comiterii faptei de către o altă persoană decât cel reclamat, ci este cel reglementat de art. 10 lit.d C.proc.penală, care vizează situațiile în care fapta reclamată nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Din alt punct de vedere, instanța nu a putut să nu rețină că nici în cererea de chemare în judecată și nici în înscrisurile depuse pe parcursul procesului reclamantul nu a negat ca ar fi bruscat-o pe pârâtă cu ocazia incidentului din 12.07.2013.
În privința celorlalte susțineri ale reclamantului expuse în cererea de chemare în judecată, legate de o acțiune concertată a pârâtei prin care se urmărea afectarea imaginii sale sau folosirea plângerii penale ca „monedă de șantaj” pentru procesele derulate între părți cu privire la autoritatea părintească asupra fiicei părților, acestea au rămas la nivelul de simple alegații, nesusținut de niciuna dintre probele administrate în cauză.
În raport de motivele expuse mai sus, a apreciat instanța că în sarcina pârâtei nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite.
Totodată, a considerat instanța că reclamantul nu a făcut nici dovada prejudiciului de natură nepatrimonială pe care susține că i l-ar fi cauzat plângerea penală formulată de pârâtă și ancheta penală ce a urmat acesteia, susținerile legate de intenția pârâtei de a se răzbuna, prezentându-i imaginea în societate în mod negativ, urmărind deteriorarea relației sale cu minora, cu vecinii sau pierderea prestigiului la locul de muncă și în societate, nefiind probate. Lipsa unor urmări prejudiciabile pentru reclamant rezultă din însăși hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, ulterior anchetei penale menționate de reclamant, prin care i s-a admis cererea privind exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți în privința fiicei lor minore, fără a se reține vreo consecință negativă a cercetărilor efectuate în dosarul penal în urma plângerii depuse de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. R. E. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 6, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta B. C. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE Pentru grefier
C. M. CojocaruCristina M. N.
aflat în CM, semnează grefier șef
Th.red. CCM/4ex/_
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1614/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
