Întoarcere executare. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1322/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1322/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1322
Ședința Publică din data de 05.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect întoarcere executare, formulată de reclamanta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți G. E., G. E., C. Z., C. P. și M. L. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2014 sub nr._ reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâții G. E., G. E., C. Z., C. P. și M. L., a formulat cerere de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1121/2012 de către B. D. și D., prin care s-a înființat poprirea asupra sumei de 249.663,74 lei în temeiul titlului executoriu constând în decizia nr. 2382/FF/29.04.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In motivarea în fapt a cererii a arătat, în esență, că prin contestația la executare formulată împotriva executării silite dispuse în dosarul nr. 1121/2012 întocmit de către B. D. și D., A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat admiterea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra sumelor în lei sau în valută datorate de terțul poprit Trezoreria Sector 1 București, până la concurența creanței creditorilor, în valoare totală de 249.663,74 lei și a procesului verbal de cheltuieli de executare în cuantum de 9.987,43 lei, precum și a procesului verbal de actualizare creanță în cuantum de 43.910,31.
În data de 09.10.2012, din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aflate la Trezoreria Statului Sector 1 București, a fost consemnată la dispoziția B. D. și D., executorul judecătoresc ales de creditori pentru înființarea popririi, suma de 249.663,74 lei.
Prin Sentința Civilă nr. 4817/25.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă, instanța a admis contestația formulată și a anulat executarea silită și formele de executare silită realizate de B. D. și D. în dosarul de executare nr. 1121/2012.
În drept a invocat disp. art. 722 N.C. proc. civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 02.04.2014 pârâții G. E., G. E., C. Z., C. P. și M. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de întoarcere a executării silite și compensarea de drept a creanțelor dintre părți, ca urmare a admiterii cererii reconvenționale.
În motivare, a arătat, în esență, că instanța este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, respectiv dacă persoana care formulează cererea este îndreptățită la restabilirea situației anterioare și că nu poate face obiectul restituirii o sumă de bani datorată și care nu a fost plătită ca urmare a relei-credințe și comportamentului culpabil ale debitorului.
De asemenea, a menționat că rațiunea instituirii întoarcerii executării silite este reprezentată de protejarea intereselor persoanelor care nu au calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic obligațional și împotriva cărora s-a pornit executarea silită cu nerespectarea cerințelor legale, și că în situația în care o persoană are calitatea de debitor, iar creditorul său a obținut un titlu executoriu care i-a dat dreptul să pornească executarea silită și să își recupereze sumele datorate, chiar dacă titlul executoriu este ulterior desființat, debitorul nu poate fi repus automat în situația anterioară pe acest simplu motiv.
Au mai arătat că executarea a fost începută în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia nr.2382/FF/29.04.2008 emisă de CCSD, că debitul există și era datorat, astfel că ANRP nu se situează în poziția unei persoane îndreptățite și că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile privind compensarea de drept.
De asemenea, pârâții au formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei ANRP și a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care au solicitat obligarea ANRP la plata unei sume de bani egală în cuantum cu valoarea dreptului de creanță constatat prin decizia de despăgubire nr.2382/FF/29.04.2008, cu titlu de despăgubire pentru refuzul ANRP de a soluționa și de a emite titlul de plată într-un termen rezonabil.
În motivare, a arătat că prin decizia, constituind titlu de despăgubire, nr.2382/FF/29.04.2008 s-a constatatat faptul că intimații au un drept de creanță în numele și pe seama Statului R. în cuantum de 249.663,74 lei, intimații înțelegând să-și valorifice titlul de despăgubire exclusiv prin despăgubiri în numerar. Că ANRP deși avea atribuția acordării de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite, evită în mod nejustificat emiterea acestor titluri de plată în scopul împiedicării lor de a încasa sumele de bani la care aveau dreptul, invocând în realitate propria turpitudine, neexistând niciun impediment pentru ANRP de a emite pe parcursul a 6 ani titlul de plată după emiterea titlului de despăgubire.
Totodată, au precizat că lipsa oricărei șanse de încasare a despăgubirilor este tot un refuz, iar pârâții nu au putut beneficia de despăgubiri pentru o perioadă mare de timp și că atunci când au încercat executarea, aceasta a fost anulată nu din vina acestora, ci din vina ANRP care nu a emis titlu de plată.
În drept, a invocat disp. art.57, 115, 119, 244 alin.1, pct.1 C.proc.civ., 6 CEDO, art.1 Protocolul 1 adițional la Convenție, art.11, 20, 21 Constituția României, art.1615, 1616, 1617 C.civ..
În temeiul art. 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat probatoriul solicitat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.4817/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă contestația la executare formulată de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a fost anulată executarea silită însăși ce face obiectul dosarului de executare nr.1121/2012 al B. D. și D., încuviințată prin încheierea de ședință pronunțată la data de 17.05.2012 de judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012 (f.5-8).
În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C.proc.civ., potrivit art.25 alin.(1) din noul C.proc.civ. în ceea ce privește cererea principală privind întoarcerea de executare (executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi).
Potrivit art.404/2 din C.proc.civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin.1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Având în vedere că actele efectuate în dosarul de executare nr.1121/2012 al B. D. și D. au fost anulate, reclamanta-pârâtă este îndreptățită să solicite pârâtei restituirea sumei de 249.663,74 lei care a constituit obiectul executării silite.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanați prin care solicită obligarea ANRP la plata unei sume de bani egală în cuantum cu valoarea dreptului de creanță constatat prin decizia de despăgubire nr.2382/FF/29.04.2008, cu titlu de despăgubire pentru refuzul ANRP de a soluționa și de a emite titlul de plată într-un termen rezonabil, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât:
Prin decizia nr. 2382/FF/29.04.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubire în favoarea pârâților-reclamanți pentru suma de 195.766 lei
Potrivit art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege.
Conform art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de plată sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.
Totodată, art. 3 lit. i din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că titlurile de conversie sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Titlurile de conversie nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii.
Art. 18¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 statuează că titlurile de despăgubire pot fi valorificate în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea, după cum urmează: 1) alin. 2 – dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar; 2) alin. 3 – dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 141 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.
Potrivit art. 14¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Direcția, a cărei activitate va fi coordonată de un vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților numit prin decizie a primului-ministru, iar atribuția principală a Direcției constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform prezentei legi și normelor emise în aplicarea acesteia, în limita unei sume de maximum 500.000 lei, cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h. Plata sumelor înscrise în titlurile de plată se face într-o singură tranșă în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei și în 2 tranșe pe o perioadă de 2 ani în cazul despăgubirilor în numerar în cuantum de peste 250.000 lei. Persoanele îndreptățite la despăgubiri în cuantum de peste 500.000 lei pot opta pentru acordarea de despăgubiri în numerar în cuantum de maxim 500.000 lei, diferența urmând a fi acordată în acțiuni la S.C. Fondul Proprietatea S.A.
Prin articolul unic din OUG nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, s-au prevăzut următoarele:
(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (respectiv 15.03.2012, anterior formulării cererii de executare silită de către intimată) se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite
Pe de altă parte, potrivit art. III alin. 1 din OUG 62/2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, astfel cum a fost modificat prin Legea 117/2012, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013, iar potrivit art. III alin. 2 din aceeași ordonanță, persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu a fost emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. 1, potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, instanța constată că în același sens sunt și disp. art.41 din Legea nr.165/2013 potrivit cărora plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
De asemenea, conform art.4 din aceeași lege se prevede că dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Este adevărat faptul că în cauza V. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a reținut că statul trebuie să garanteze prin măsuri legale și administrative corespunzătoare punerea în aplicare efectivă și rapidă a reconstituirii dreptului de proprietate, indiferent dacă este vorba de o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri, în conformitate cu principiul supremației dreptului și cu principiul legalității protecției drepturilor patrimoniale enunțate la articolul 1 din Protocolul 1, ținând seama de principiile enunțate de jurisprudența sa în materie de despăgubiri.
Totodată, în cauza Faimblat împotriva României, CEDO a menționat că statul trebuie să vegheze și la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare.
În același sens, instanța reține că intimații sunt titularii unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenție). Intimații au o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența CEDO fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul intimatului un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv jurisprudența CEDO în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În cauza de față, ingerința constă în suspendarea pe o perioadă de 6 luni, prin articolul unic din OUG nr. 4/2012, emiterii titlurilor de despăgubire și a titlurilor de conversie, respectiv suspendarea emiterii titlurilor de plată până la data de 15 mai 2013, potrivit art. III alin. 1 din OUG 62/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea 117/2012, precum și în procedura specială, pentru valorificarea dreptului intimatului, prevăzută de Legea nr.165/2013.
Ingerința în discuție este prevăzută de OUG 4/2012, OUG 62/2010 și legea nr.165/2013, acte normative accesibile, în sensul că au fost publicate în Monitorul Oficial, dar și previzibile, în sensul că au un conținut precis și clar.
De asemenea, ingerința urmărește un scop legitim, respectiv restructurarea și echilibrarea cheltuielilor bugetare în vederea asigurării stabilității economice a țării.
În jurisprudența sa, CEDO a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică (D. D. D. și alții împotriva României). Totodată, CEDO a statuat că, datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de „utilitate publică”. În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.
În plus, noțiunea „utilitate publică” este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, CEDO a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele „utilității publice”, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă intimatul să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, CEDO a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (cauza Sfintele Mânăstiri, paragraful 71; cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski împotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V).
Or, asemenea împrejurări excepționale se regăsesc la momentul actual în România, câtă vreme din anul 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară, iar ingerința statului român în dreptul intimaților a venit să asigure menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice, dar și prevenirea producerii unui colaps economic și social.
Pe de altă parte, mai trebuie menționat, așa cum însăși CEDO a observat, că statul român a optat – spre deosebire de alte state care au suferit o schimbare similară de regim politic în 1989 și care au înțeles să plafoneze cuantumul despăgubirilor – pentru principiul despăgubirii integrale pentru privările de proprietate care au avut loc în perioada regimului comunist.
În aceste condiții, nu este nerezonabil ca statul român să suspende temporar emiterea titlurilor de despăgubiri, conversie și plată și să prevadă o procedură specială de emitere a acestora, tocmai pentru a rezolva problema sistemică reținută de CEDO în cauza M. A. și alții împotriva României.
De asemenea, instanța reține că suma de 249.663,74 lei stabilită prin decizia nr. 2382/FF/29.04.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost poprită la data de 09.10.2012 din conturile ANRP, astfel că de la acea dată și până la data pronunțării prezentei hotărâri, reclamanta-pârâtă nu mai trebuia să emită titlul de plată, din moment ce pârâții intraseră în posesia sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri.
Prin urmare, având în vedere procedura specială pentru valorificarea drepturilor pârâților-reclamnți, precum și succesiunea termenelor legale de efectuare a plăților, instanța consideră că în cauză nu a existat un refuz nejustificat din partea ANRP, astfel cum afirmă pârâții, de a soluționa și a emite titlul de plată.
Mai mult, prin sentința civilă nr.4817/25.03.2013 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că în ceea ce îi privește pe pârâții-reclamanță, procedura prev. de legea nr.247/2005 și Normele Metodologice nu a fost finalizată prin emiterea unui titlu de plată. În măsura în care pârâții-reclamanați considerau că reclamanta-pârâtă în mod nejustificat nu a emis un astfel de titlu, puteau solicita pe calea contenciosului administrativ (Legea 554/2004) obligarea reclamantei-pârâte la emiterea actului respectiv.
În ceea ce privește incidența compensației, invocată de pârâții-reclamanți, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât:
Conform art.1615 coroborat cu art.1616 C.civ. compensația reprezintă un mod de stingere a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele.
Potrivit art.1617 alin.(1) din noul C.civ., compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.
Cerințele legale pentru a opera compensația legală, prevăzute de art.1616-1617 din C.civ., sunt: 1) reciprocitatea creanțelor (aceleași persoane având, concomitent, calitatea de creditor și de debitor una față de cealaltă); 2) creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile de aceeași natură; 3) creanțele să fie certe, lichide și exigibile.
În cauză nu poate opera compensația legală, deoarece reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți nu au concomitent calitatea de creditor și debitor, unul în raport cu celălalt.
Astfel, nașterea obligației pârâților-reclamanți de a restitui reclamantei suma rezultată din executarea silită este condiționată de pronunțarea hotărârii judecătorești de admitere a cererii de întoarcere a executării silite; obligația reclamantei-pârâte de a plăti pârâților-reclamanți aceeași sumă de bani, nu este însă recunoscută prin niciun titlu executoriu, astfel că nici nu se poate pune problema existenței, certitudinii și a exigibilității acestei pretinse îndatoriri.
Caracterul de titlu executoriu al Deciziei nr. 2382/FF/29.04.2008 emise de Comisia Centrală pentru Restituirea Proprietăților și caracterul cert, lichid și exigibil al sumei stabilite cu titlu de despăgubiri (al creanței pretinse de pârâții-reclamanți), au fost deja analizate, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 4817/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012; aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul cererii de întoarcere a executării silite, formulate ulterior soluționării contestației la executare.
De asemenea, pârâții nu au făcut dovada că titlul de despăgubire obținut potrivit Legii nr.247/2005 a fost urmat de un titlu de plată, astfel cum prevede art.41 alin.(4) din Legea nr.165/2013 pentru plata compensațiilor.
În absența unui titlul de plată, suma de 195.766 lei, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr.2382/29.04.2008 de către CCSD, nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul art.379 din C.proc.civ., motiv pentru care nu poate fi reținută incidența compensației.
În consecință, în temeiul art.404/2 alin.(1) din C.proc.civ., instanța va admite cererea privind întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr.1121/2012 al B. D. și D., sens în care va dispune restabilirea situației anterioare executării, prin restituirea de către pârâți a sumei de 249.663,74 lei rezultată din executare. Totodată, va respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți G. E., G. E., C. Z., C. P. și M. L. toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Țârdei, sector 3, București, Calea Călărașilor, nr. 57, ..
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G. E., G. E., C. Z., C. P. și M. L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în sector 5, București, ., ca neîntemeiată.
Dispune restabilirea situației anterioare executării, prin restituirea de către pârâți reclamantei a sumei de 249.663,74 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 9 ex/10.06.2015
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 1613/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
