Acţiune în constatare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 10709/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 20.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, obligație de a face privind pe reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine a răspuns reclamantul reprezentat prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 10, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data 20.10.2015 reclamantul a depus la dosar, note scrise, filele 125-126, cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată și dovada achitării onorariului de avocat, filele 127-129.
Instanța supune dezbaterii excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de partea pârâtă, prin întâmpinare.
Avocatul părții reclamante solicită respingerea excepției, motivând că a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, astfel că sancțiunea care intervine este nulitatea absolută care este imprescriptibilă. Mai învederează că pentru acțiunea în restituirea sumelor, termenul începe să curgă de abia după ce o instanță de judecată va constata că acele clauze sunt abuzive și nule absolut.
Instanța respinge excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material privind restituirea sumelor achitate în baza clauzelor indicate ca fiind abuzive, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, pe considerentul că acțiunea în restituirea prestațiilor, întemeiată pe plată nedatorată, este asimilabilă din punctul de vedere al începutului prescripției extinctive cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, astfel încât termenul de prescripție al dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă, neîncepând ca atare să curgă în prezent, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestuia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului, supunând dezbaterii și proba cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriu solicitată de partea pârâtă.
Avocatul părții reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei și învederează că în cadrul probei cu înscrisuri, urmează să depună graficul de rambursare emis chiar în momentul când a fost semnat contractul, pe care nu îl are în posesie.
Referitor la probele solicitate de partea pârâtă arată că nu se opune probei cu înscrisuri și solicită respingerea probei cu interogatoriu.
Instanța încuviințează părților, în temeiul dispozițiilor art.258 c.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și respinge cererea avocatului părții reclamante privind atașarea înscrisului suplimentar menționat. De asemenea, respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei, proba cu interogatoriul reclamantului solicitată de partea pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul părții reclamante solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, instanța să constate caracterul abuziv al clauzelor ce sunt inserate în cererea introductivă, să stabilească cursul de schimb franc/leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe întreaga perioadă a derulării contractului, să stabilească denominarea în moneda națională a plăților în virtutea principiilor din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau serviciilor în prezent, se plătește în moneda națională.
Mai solicită instanței să admită cererea așa cum a fost completată cu sumele pe care le-a solicitat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 06.03.2015, sub dosarul nr._ reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța:
I. să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze inserate în Contractul de credit nr. HL26943 Condiții Speciale de Creditare (_ ) și Condiții Generale de Creditare (_ ) și eliminarea acestora:
1.1.Clauza prevăzută la art. 2.1. din Condiții Speciale de Creditare, care prevede: „După împlinirea termenului de 6 luni. rata dobânzii este variabilă în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR la 6 luni la care se adaugă Marja Fixă în valoare de 4,9. Rata dobânzii variabile la data semnării prezentului contract este de 7,78%."
1.2.Clauza prevăzută la art. 2.3. din Condiții Speciale de Creditare, care prevede: „Comisionul de acordare a creditului este de 2.00% din valoarea totală a creditului."
1.3.Clauza prevăzută la art. III.2 din Condiții Generale de Creditare, care prevede: „Banca poate decide că rata dobânzii va fi supusă unei revizuiri semestriale în datele de 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR la 6 luni comunicată (la Londra) în ultima zi lucrătoare a lunilor Noiembrie, respectiv Mai ale fiecărui an. Banca va informa împrumutatul despre o asemenea modificare/revizuire a dobânzii și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute până cel mai târziu la data aplicării lor, utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, SMS, mesaj e-mail trimis pe adresa de e-mail comunicată în scris de către împrumutat, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii/În presă). în cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicabile și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute, acesta are dreptul de a denunța unilateral contractul. La data denunțării unilaterale a contractului toate obligațiile Împrumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată prevăzut la art. 2.5 din CSC. Nedenunțarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificare comunicată Băncii în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii și/sau comisioanelor bancare și/sau costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiții. "
1.4.Clauza prevăzută la art. III.3 din Condiții Generale de Creditare, care prevede: „[...] Modificarea ratei de dobândă poate determina recalcularea ratei lunare și întocmirea unui nou grafic de rambursare pe care împrumutatul îl va semna și ridica de la ghișeele Băncii".
II. Stabilirea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului:
III. Denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;
IV. Obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, în motivarea cererii reclamantul, a arătat că în calitate de împrumutat, și pârâta B. S.A. în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de credit nr. HL26943 din data de 12.08.2008 (Condiții Speciale de Creditare) și 13.08.2008(Condiții Generale de Creditare), având ca obiect un credit în valoare totală de 74.422 CHF.
La momentul încheierii contractului de credit în cauza, raportat la circumstanțele economice de la acel moment, precum și la capacitatea sa de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului.
Astfel, s-a obligat să returneze creditul contractat la termenele și cuantumul stipulate în contract, având ca premiză cursul Valutar al CHF de la acea dată, însă pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecințe grave asupra capacității sale de a-și mai îndeplini obligațiile contractuale, determinând astfel o imposibilitate fortuită de executare.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională, cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor, precum și a comisioanelor de schimb valutar, din leu în euro și din euro în CHF au determinat o schimbare a condițiilor avute în vedere la data contractării creditului și, în consecință, incumbă în sarcina subsemnatului obligații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora și-am exprimat voința de a mă angaja juridic.
Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - Banca, aceea care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (așa cum se prevede această obligație în dispozițiile art.18 din O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor - Consumatorii au dreptul de a fi informați, In mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar astfel cum reiese din O.U.G. nr.50/2010.
De asemenea, în cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin. Aceste obligații legale instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor și intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse în lipsa unei informări reale cu privire la acestea și, pe cale de consecință, evitarea unor astfel de situații.
Pârâta a prevăzut la art. 2.1. din Condiții Speciale de Creditare o referință multiplă, respectiv o rată a dobânzii variabilă în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR, neprecizând care dintre indicii enumerați va fi luat în calcul la stabilirea ratei dobânzii. în acest fel, formula de calcul a dobânzii nu poate fi determinată, iar pârâta și-a rezervat implicit dreptul de a aplica oricare dintre acești indici la stabilirea ratei dobânzii.
De asemenea, pârâta reia aceeași referință multiplă și în cuprinsul art. III.2 din Condiții Generale de Creditare, neprecizând în mod expres și fără echivoc indicele aplicabil creditului subsemnatului, în plus adăugând ca referință că "rata dobânzii va fi supusă unei revizuiri semestriale în datele de 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR la 6 luni comunicată (la Londra) în ultima zi lucrătoare a lunilor Noiembrie, respectiv Mai ale fiecărui an."
Prin enumerarea tuturor acestor indici de referință care se pot lua în calcul la determinarea componentei variabile a ratei dobânzii, fără a preciza în mod expres la care dintre aceștia urmează a se raporta formula de calcul a ratei dobânzii, pârâta încalcă dispozițiile legale prevăzute la art. 1(1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, care prevăd că părțile vor stabili clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
La art. 2.3. din Condiții Speciale de Creditare, pârâta a prevăzut și a perceput un comision de acordare a creditului, stabilit procentual, la valoarea de 2.00% din valoarea totală a creditului. Această clauză are de asemenea un caracter evident abuziv, întrucât creează o discrepanță în contraprestația părților. Nu se justifică stabilirea unui comision în valoare procentuală aplicată la suma totală a creditului; acest tip de comision trebuie stabilit ca o valoare fixă identică tuturor contractelor de credit de același gen. Pârâta folosește o procedură standard de verificare a eligibilității solicitanților creditelor de același gen și nu se justifică comisionarea diferită prin procent aplicat la valoarea creditului acordat.
Contractul de credit încheiat cu pârâta cuprinde în mod neexplicit, însă în mod evident implicit, clauza abuzivă de risc valutar aflat exclusiv în sarcina sa.
Clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia, precum și la caracterul său prestabilit și impus consumatorului fără a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale.
Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Or, având în vedere obligația de transparență contractuală instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului consumatorului de a înțelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă la contractarea unui asemenea produs.
Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere sever sancționată în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.
Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației, consideră reclamantul că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți care să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.
Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații, din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.
Hiper- valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, întrucât acesta nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-i permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, în consecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.
Conform art.75 coroborat cu art.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum, precum și toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația Băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activității de creditare. Astfel, această prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator, iar o măsura în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echității și bunei - credințe.
Având în vedere prevederile normelor civile conform cărora părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.
Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles sa le stabilească, consideră că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . Noului cod civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practică.
Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr.2 a Regulamentului valutar, astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda națională.
De asemenea, efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina subsemnatului, constând în comisioanele de schimb valutar din leu în euro și din euro în CHF cu consecința împovărării subsemnatului, determinând o onerozitate excesivă față de obligația asumată, fapt contrar principiului echității și bunei credințe care trebuie să guverneze executarea contractului.
Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda națională a plăților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale, precum și a principiului echității.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, actualizată, Legea nr.296/2004, O.U.G. nr.50/2010, O.G. nr.21/1992. actualizată, precum și dispozițiile Codului civil.
La dosar, reclamantul a anexat un set de înscrisuri, în dovedire, filele 11-26.
La data de 12.05.2015, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca prescrisă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că acțiunea supusa judecații este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. Întrucât cauza anularii invocata de reclamant decurge din insasi formularea clauzelor a căror nulitate a fost invocata, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii Contractului de credit.
Pârâta a mai arătat că anterior semnării contractului de credit reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, incalca aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel incat sa isi poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. A mai precizat ca aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B. la incheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator.
Referitor la comisionul de acordare a precizat ca atâta timp cat banca procedează la efectuarea acestor verificări in ceea ce privește indeplinirea criteriilor de eligibilitate referitoare la garanție in vedere aprobării imprumutului in cuantumul solicitat demersuri ce servesc exclusiv interesului clientului acesta reprezintă costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonității clientului si nu o garanție reținuta de către banca.
Pârâta a mai arătat că în vederea analizării profilului reclamantului, ca potențial client al băncii, indisponibilizeaza importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamantul sa primească aprobarea imprumutului.
A mai susținut ca acest comision de acordare este un comision unic, perceput si platibil o singura data, la momentul contractării, nicidecum un comision ce subzista pe intreaga perioada de rambursare a imprumutului, comision pe deplin justificat având in vedere procedura de analiza îndeplinita de către banca.
Pârâta a învederat că în situația in care reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu incheia contractele de credit, realizandu-si obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in intampinarea nevoilor proprii.
Astfel, reclamantul a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.
Niciuna dintre clauzele contractuale nu obliga pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului.
La momentul incheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata;
In momentul acordării creditului, parata B. S.A punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază in fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților sai la vremea respectiva, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in CHF.
Prin semnarea contractului de credit, imprumutatul a confirmat ca a citit, inteles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Dobânda aferenta contractului clientului a fost transparenta din momentul semnării contractului de credit si astfel OUG 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componentei dobânzii.
A mai menționat ca actul adițional includea strict modificările prevăzute de lege prin OUG 50/2010. Conform dispozițiilor legale din actul normativ menționat, incepand cu data de 19.09.2010 nesemnarea Actelor adiționale a fost considerata acceptare tacita si modificările prezentate in Actul Adițional s-au aplicat de drept.
Contractul a fost incheiat cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la data incheierii lui, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si prin OUG nr. 50/2010 și în deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referința in care au fost incheiat, cand creditul in România a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei creșteri economice bazate in special pe operațiuni speculative pe piața imobiliara si pe o exacerbare a consumului.
În tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamantul le invedereaza prin cererea de chemare in judecata.
Clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor comisioane de administrare a creditului, nu au caracter abuziv.
Astfel, accesând un credit de la o banca, se inițiază o intreaga procedura ce presupune implicare de personal, de timp si de capital. P. a se ajunge la . banilor si la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifica documentația depusa in vederea acordării creditului, verifica indeplinirea condițiilor necesare in acest sens, ceea ce implica utilizare de personal, de timp si de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profita clientului imprumutat, este firesc ca si costurile sa fie suportate de client.
Dupa acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului imprumutandu-i o suma de bani atunci cand acesta are nevoie, ci insusi debitorul.
In ceea ce privește clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor pârâta a susținut că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Apreciază ca pretențiile formulate cu privire la anularea clauzelor abuzive sunt inadmisibile si din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, neputând face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma imprumutata.
În privința riscului valutar in contractele de credit in CHF-transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de Codul civil a arătat că sunt neintemeiate susținerile reclamantului privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul incheierii contractului de credit, pe de-o parte, este previzibil pentru orice persoana cu o capacitate de intelegere medie faptul ca, prin contractarea unui credit . pe o perioada de zeci de ani, exista un risc de fluctuație a valorii monedei respective, fluctuație determinata de contextul macroeconomic ce scapă influentei băncii.
Consideră că nu este prejudiciabila clauza care prevede ca rambursarea creditului ar urma sa se realizeze in CHF, chiar si in condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda naționala,o astfel de clauza este perfect legala, atâta vreme cât niciun act normativ nu interzice acordarea si rambursarea creditelor in CHF, iar pe de alta parte, o astfel de clauza contractuala reprezintă o transpunere a legii in domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 C.civ. 1864
Contractul de credit reprezintă un tip de contract de imprumut de consumație cu dobânda, fiindu-i pe deplin aplicabile prevederile anterior citate. In virtutea principiului nominalismului, imprumutatul are obligația de a restitui exact suma imprumutata, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației in care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul in speța. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat si in noul Cod civil, la art. 2164 alin. (2)1.
Consideră ca solicitările reclamantei in sensul de a se dispune modificarea contractului prin prin menținerea valorii cursului CHF - L. existent la data incheierii contractului de credit, sunt inadmisibile întrucât la acest moment, legislația speciala din domeniul protecției consumatorilor prevede doua cai posibile de acțiune: fie se urmează calea acțiunilor in incetare, care permite o modificare a contractelor de credit doar sub aspectul eliminării, pentru viitor, al clauzelor constatate ca abuzive, fie se optează pentru calea dreptului comun, de sesizare a instanțelor cu raporturi juridice concrete, individuale, sens in care, in soluțiile pe care le pronunța, instanța este limitata la prevederile si la prerogativele conferite de dreptul comun. Acesta din urma este si cazul in speța de fata.
Prin cererea de credit formulate, reclamantul a optat pentru un produs de creditare ., CHF, fara a fi impiedicat sa opteze pentru contractarea unui credit in lei, euro sau .. O data cu incheierea contractului, s-a realizat acordul de voința al pârtilor, care au agreat integral condițiile stipulate in acest act juridic si a luat naștere legea pârtilor, conform art. 969 C.civ.
Modificarea monedei creditului si stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data incheierii contractului de credit, ar inseamna ca, daca s-ar admite inghetarea francului la valoarea de intrare in contract, nu s-ar restitui decât o parte din suma pe care o aveau de rambursat reclamanții.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 NCPC, legea nr. 193/2000, OUG 50/2010, OUG nr. 174/2008, Decretul nr. 167/1958 art. 969 Cod civil si orice alte dispoziții legale incidente in cauza.
La data de 08.09.2015 reclamantul a formulat și comunicat la dosar, cerere completatoare și modificatoare, prin care a solicitat: capătul I de cerere pct. 1.2 să se completeze cu obligarea pârâtei de a restitui suma de 1488,44 CHF, respectiv 3219,64 lei (1 CHF= 2.1631 RON), reprezentând 2% din valoarea totală a creditului ) și plata dobânzii legale aferente acestei sume până la data plății efective; capătul II de cerere să se completează cu obligarea pârâtei de a restitui suma de 38.950,79 Iei, sumă ce reprezintă diferența de curs valutar între cel valabil la momentul încheierii contractului de credit și cel de la momentul achitării ratelor. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei Ia plata dobânzii legale aferente acestei sume până la data plății efective.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit de consum nr.HL_/13.08.2008 pentru suma de_,00 CHF, pentru un termen de 360 de luni.
În drept, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamant, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Aplicarea în cauză a Directivei nr. 93/13/CEE:
Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Instanța apreciază că nu există nici un impediment în ceea ce privește interpretarea textului legii naționale - art. 4 alin. 6 din Lege - în sensul că acesta se referă la prețul și la obiectul contractului. Astfel, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, în procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) – la care face trimitere Avocatul General în Concluziile sale în cauza C 453/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), în procedura J. Pereničová, Vladislav Perenič împotriva . r. o.(par. 117 și118) -, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (citată în continuare CJUE) a statuat că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (par. 44).
Cu toate acestea, legiuitorul român, spre deosebire de cel spaniol, a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De altfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .
În opinia CJUE, posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă „un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul că respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanței a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea lor” (Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 33).
În același sens, prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că:
– termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;
– o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituția României, care statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” și „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.
Faptul că reclamantul au acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Procedând la analizarea clauzei invocate de reclamanți ca fiind abuzivă, instanța constată că acestea se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În privința clauzelor stipulate în convenția de credit nr. nr.HL_/13.08.2008 la art. 2.3 privind comisionul de acordare credit de 2 % din valoarea creditului instanța reține următoarele :
Potrivit art.2.3 din contract clientul se oblige să plătească un comision de acordare credit de 0,2 % din valoarea creditului aplicat la valoarea soldului creditului.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, așa cum s-a reținut anterior prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți, pârâta nefăcând dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
Din cuprinsul contractului de credit rezultă ca toate riscurile contractului sunt in sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clientilor sunt suportate de client.
Art. 10 lit. b din O.G nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, stipulează clar si fără echivoc faptul că la încheierea convenției de credit, în calitate de consumator, împrumutatul are dreptul de a beneficia de o redactare clara și precisă a clauzelor contractuale, ori acest drept a fost încălcat de către bancă încă din momentul încheierii convenției întrucât în cuprinsul acesteia nu se explică ce înseamnă "comision de acordare credit" si de ce se percepe acesta sau cum se justifică perceperea lui.
Prin urmare, pârâta a introdus comisionul de acordare credit fără ca explicația acestui comision să se regăsească în Convenția semnată, se evidențiază caracterul neclar și ambiguu al clauzei în sensul dispoz. art. 10 lit. b din OG 21/1992 și art. 1 din Legea 193/2000. In conținutul contractului nu se definește comisionul de acordare credit și nici motivul pentru care este perceput, nu se explică transparent care sunt serviciile prestate și cum calculează valoarea acestora, astfel încât Banca a stabilit unilateral procentul de 0,2%.
Lămuririle oferite de pârâtă în cuprinsul întâmpinării în privința comisionului de acordare nu se regăsesc în cuprinsul convenției și nu au făcut obiectul negocierii.
Instanța va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la declararea abuzivă a clauzelor prevăzute la art. 2.1. din Condiții Speciale de Creditare, care prevede: „După împlinirea termenului de 6 luni. rata dobânzii este variabilă în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR la 6 luni la care se adaugă Marja Fixă în valoare de 4,9. Rata dobânzii variabile la data semnării prezentului contract este de 7,78%.", la art. III.2 din Condiții Generale de Creditare, care prevede: „Banca poate decide că rata dobânzii va fi supusă unei revizuiri semestriale în datele de 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/BUBOR la 6 luni comunicată (la Londra) în ultima zi lucrătoare a lunilor Noiembrie, respectiv Mai ale fiecărui an. Banca va informa împrumutatul despre o asemenea modificare/revizuire a dobânzii și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute până cel mai târziu la data aplicării lor, utilizând, la alegerea unilaterală a Băncii, orice mijloc de comunicare (notificare scrisă, SMS, mesaj e-mail trimis pe adresa de e-mail comunicată în scris de către împrumutat, afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicare pe pagina de internet a Băncii/În presă). în cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicabile și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute, acesta are dreptul de a denunța unilateral contractul. La data denunțării unilaterale a contractului toate obligațiile Împrumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată prevăzut la art. 2.5 din CSC. Nedenunțarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificare comunicată Băncii în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii și/sau comisioanelor bancare și/sau costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiții. " și art. art. III.3 din Condiții Generale de Creditare, care prevede: „[...] Modificarea ratei de dobândă poate determina recalcularea ratei lunare și întocmirea unui nou grafic de rambursare pe care împrumutatul îl va semna și ridica de la ghișeele Băncii":
Instanța constată că reclamanta a putut afla de la data încheierii convenției caracterul indexabil al dobânzii ulterior expirării primelor 6 luni contractuale, condițiile în care modificarea dobânzii urma să aibă loc (elementele în raport cu care nivelul dobânzii urma să fie modificat) care au fost reglementate expres, neechivoc, în contract .
Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora.
Având în vedere formularea clară, fără echivoc, care permite pârâtei să modifice rata dobânzii curente pentru motive cunoscute de reclamantă, fără a fi creat un vădit dezechilibru contractual.
Referitor la referința multiplă invocată de către reclamant instanța învederează că a fost asumată prin contract oferind posibilitatea băncii să dispună cu privire la indicii enumerați.
Instanța va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind înghețarea cursului de schimb valutar CHF-RON, la data de încheierii contractului de credit, denominarea în moneda națională a plăților, în raport de următoarele motive:
În cauză, este vorba despre un împrumut în CHF, reclamantul primind o sumă în această valută și fiind obligată să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul Cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
În cauza C‑26/13 - Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că: articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că: termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată drept cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Considerentele Curții nu pot fi aplicate mutatis mutandis și în prezenta cauză, deoarece diferența de curs valutar dintre data acordării împrumutului și data plății ratelor nu a fost impusă de pârâtă printr-o clauză, ci este independentă de voința băncii (deci nu se poate bune nici prolema relei-credințe a pârâtei, nici problema obligației pârâtei de a diminua riscul, prin organizarea adecvată a activității de creditare); riscul valutar nu a fost transferat în întregime clienților, cursul de schimb putând, din motive exterioare pârâtei, să crească (determinând majorarea ratei de plată) sau să se micșoreze (determinând micșorarea ratei de plată), pentru perioade de timp / intervale de timp nedefinite.
În cazul contractelor de credit, își găsește pe deplin aplicare principiul nominalismului monetar, consacrat de art.1578 din vechiul C.civ. (în vigoare la data încheierii convenției de credit): obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat sa restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății. Aceste principii au fost reluate în art.2164 alin.(1) și alin.(2) din noul C.civ.
Pentru aceste considerente, capătul de cerere privind stabilirea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului are un caracter neîntemeiat.
În consecință instanța va admite în parte cererea în limitele arătate.
În temeiul disp. art. 453 alin. 2c.pr.civ. va obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, acordat în limitele admiterii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul F. M. având CNP:_ cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „P. S.-M." în București, Calea Călărașilor nr. 309, ., . în contradictoriu cu pârâta B. SA cu sediul in București, .. 6A, sector 2, inregistrata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_/1992, cont bancar RO18BPOS_RON08 deschis la B. SA.
Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 2.3 în convenția de credit nr. HL26943/13.08.2008 reprezentând comision de acordare și declară nulitatea absolută a acestei clauze.
Obligă pârâta la plata sumei de 1488,44 CHF echivalentul în lei la data plății precum și la plata dobânzii legale calculate de la data perceperii acestui comision și până la data achitării efective
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata sumei către reclamant de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./4ex./05.11.2015
| ← Partaj judiciar. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-11-2015,... → |
|---|
