Acţiune în constatare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 14651/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 22.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții privind pe reclamantul L. C. în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 15.12.2015, consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 20.07.2015, sub dosarul nr._ reclamantul L. C. în contradictoriu cu pârâta . – SUCURSALA G. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze inserate in contractul de credit si să dispună eliminarea acestora, acestea fiind in contradicție cu prevederile Legii 193/2000: art.5. lit. d - comision de monitorizare; art.6 pct.8 - dobânzi; art.14 - scadenta anticipata a creditului, precum și obligarea paratei, S.C. B. Romaneasca S.A. la restituirea cuantumului sumelor încasate in baza acestor clauze.
În fapt, în motivarea cererii, reclamantul a susținut că între părți s-a încheiat Contractul de credit bancar nr._/07.12.2007 având ca obiect un credit in valoare de 46.600,00 lei.
A învederat că din aceasta suma, a achitat o mare parte, conform desfășurătorului de credit, pana la inceputul anului 2012, cand a inceput sa ramană restant cu ratele la banca din cauza unor probleme financiare si de sănătate.
Din anul 2012 si pana in anul 2014, a menționat reclamantul, a tot încercat sa poarte o corespondenta, neoficiala, cu reprezentantul băncii din sucursala G. (locul unde a incheiat contractul) aducandu-le la cunoștința starea precara de sănătate, precum si solicitarea la o eventuala micsorare a ratei sau o reesalonare a ratelor pe o perioada mai mare de timp si . mic, suportabil financiar, raportat la noile condiții financiare ale acestuia.
La data de 08.05.2015, creditorul a fost notificat printr-o adresa oficiala, emisa de Cabinet de Avocat „P. C." prin care a solicitat băncii o intalnire, in data de 26.05.2015, in vederea negocierii prezentului contract, prin inlaturarea clauzelor abuzive si a comisioanelor nelegale cuprinse in acesta, clauze ce se regăsesc in anexa la Legea nr.193/2000, precum si in Directiva 93/13/CE a Consililului din 5 aprilie 1993, Legea 296/2004, Directiva 2008/48/CE, codul civil.
A precizat că în urma notificării trimise, răspunsul creditorului, B. Romaneasca a fost in sensul acceptării întalnirii solicitate, dar cu mențiunea expresa din partea acestuia precum ca: „in cadrul acestei intalniri se vor discuta/negocia posibile soluții de achitare pe cale amiabila a datoriei înregistrate la B. Romaneasca in baza contractului de credit bancar nr._/07.12.2007."
Reclamantul a mai afirmat că potrivit art. 4 alin. 1) din Legea 193/2000 „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor”. A.. 2) „O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."
Raportat la prevederile legale in domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către B. care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta conținutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale părtilor contractante in sensul afirmării intereselor băncii, in calitate de profesionist, in detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slaba in contract. Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauzele enumerate mai sus, inserate in contract, constituie clauze abuzive, intrucat reclamantul in calitate de consumator, nu a avut posibilitatea reala de a negocia conținutul acestor clauze, fiind constrâns, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.
In aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aiba in vedere criteriul echivalentei prestațiilor, fapt ce presupune existenta unei proportionalitati intre drepturile si obligațiile asumate de către parti, or clauzele ce cad in sarcina exclusiva a consumatorului denaturează raportul juridic obligational prin ingreunarea excesiva a situației consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproportionat.
Conform Legii nr.50/2010, pe intreaga perioada a contractului ar trebui stabilita o dobânda variabila compusa din Euribon +marja fixa stabilita prin contract si inlaturarea comisionului pentru rambursare anticipata.
Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie sa conțină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru intelegerea cărora sa nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, Directiva 93/13/CE a Consiliului din 5 aprilie 1993, Legii 296/2004, Legii 289/2004, OUG 50/2010 aprobata prin Legea 288/2010, Directiva 2008/48/CE, Codul civil.
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.29 din OUG nr.80/2013.
La data de 20.10.2015, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul nu a arătat care sunt motivele pentru care instanța ar trebui sa constate caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 lit.d), art.6 pct.8, art.l4.Reclamantul nu argumentează in niciun fel, nici in fapt nici in drept.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 " Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil".
Legea 193/2000 a transpus in legislația naționala Directiva nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, iar potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva se prevede ca " aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane si dobânzi sunt elementele care determina costul total al creditului suportat de către împrumutat. Astfel, comisionul si dobânzile sunt elementele care formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor potrivit normelor mai sus indicate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului, in acest sens fiind si opiniile exprimate de Curtea Suprema a Marii Britanii in cauza The Office of Fair Trading V Abbey N. plc&Others si Decizia Curții Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96.
Potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori:"g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notarialei....); i) dobânda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului". In acest sens sunt si dispozițiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, precum si cele ale Legii 190/1999.
Clauzele din contractul de credit bancar in discuție referitoare la comisioane sunt clare, precise si nu necesita cunoștințe de specialitate.
Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat ca veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun. Ignorarea voinței reale a părților și alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerință a instanței de judecată în mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractual.
A mai arătat că anterior sesizării instanței conținutul clauzei contractuale criticata de reclamant a fost modificat prin actul adițional "întocmit de B. la momentul implementării prevederilor operative ale OUG 50/2010.
A învederat ca prevederile Legii nr. 193/2001 sunt aplicabile doar clauzelor contractuale aflate in ființa la data sesizării instanței, iar in speța de fata, la data sesizării instanței clauzele contractuale contestate, cu privire la care reclamantul solicita constatarea caracterului abuziv si implicit anularea, nu mai erau in ființa, fiind modificate anterior, prin efectul legii, in baza actului adițional de implementare a prevederilor imperative ale OUG 50/2010.
Analizând conținutul notificării nr. Notificarea nr. 2006/02.09.2010 si al actului adirional, se poate observa ca toate clauzele, incriminate de reclamanți ca fiind presupus abuzive, au fost modificate anterior introducerii cererii de chemare in judecata, modificările aduse contractului referindu-se la eliminarea sau limitarea comisionului de rambursare anticipata, eliminarea comisionului de notificare in caz de culpa, eliminarea comisionului de administrare a contului curent, in cazul clienților persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare, eliminarea comisionului de neutilizare, modificarea structurii ratei de dobânda variabile si a ratei de dobânda penalizatoare,stabilirea datelor de modificare a ratei de dobânda variabila, introducerea necesitații acordului consumatorului pentru majorarea in viitor a oricăror taxe si/ sau comisioane existente, aferente creditului.
A mai arătat că dispozițiile imperative ale OUG nr.50/2010 au intrat in vigoare la data de 21.06.2010.Potrivit art. 95 (1) din OUG nr. 50/2010, creditorii au avut la dispoziție in termen de 90 de zile, de la . ordonanței, pentru a asigura conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței.
În implementarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010, a arătat că a intocmit Actul adițional la Contractul de credit bancar nr._/17.10.2007, care a fost transmis către reclamant la data de 17.09.2010.Termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 95 (1) din ordonanța, s-a împlinit la data de 21.09.2010.Potrivit art. 95 (5) din ordonanța, "nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită".
Întrucât reclamantul din prezenta cauza nu au denunțat Actul adițional in conformitate cu dispozițiile Legii 288/2010, acesta isî produce efectele si in prezent in termenii in care a fost formulat.
A susținut pârâta că la data încheierii contractului de credit_/07.12.2007 nu exista nicio prevedere legala care sa interzică perceperea unor comisioane in legătura cu creditul pus la dispoziție de către finanțator.
Astfel, clauzele ce cuprind comisioanele percepute de banca in legătura cu creditul acordat împrumutatului (prevăzute in contractul de credit inițial) nu pot fi considerate abuzive întrucât dispozițiile legale in vigoare nu interzic perceperea acestor tipuri de comisioane.
La art.9 ind.3 lit.b din OG nr.21/1992 se stipulează ca dobânzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării si derulării contractului, respectiv aferente unor servicii in privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere, vor fi menționate in contract, fara a se face trimiteri la condițiile generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife si comisioane sau orice alt inscris ."
Clauza ce cuprinde comisionul de monitorizare/urmărire/administrare nu poate fi abuziva intrucat dispozițiile legale in vigoare nu interzic perceperea acestui tip de comision, doar ca legea i-a dat alta denumire.
Astfel art. 36 din OUG 50/2010 permite instituțiilor de credit sa practice următoarele comisioane:
"(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2)Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.
(3)Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Prin urmare nu se poate susține ca perceperea acestui comision este nelegala, cat timp insasi legea in materia consumatorului acorda dreptul instituțiilor bancare sa îl incaseze.
Acest comision a fost perceput in legătura cu o . activități efectuate de B. pe durata derulării contractului de credit in legătura cu monitorizarea / urmărirea / efectuarea de operațiunilor aferente utilizării si rambursării creditului acordat împrumutatului.
Chiar daca s-ar considera ca acest comision nu ar fi fost negociat anterior incheierii contracului, considera pârâta ca se impune a fi observat ca perceperea comisionului de monitorizare nu este de natura, prin ea insasi, sa determine caracterul abuziv al clauzei de la art. 5, pct. 1, lit. d) din contractul de credit, fiind necesar, in plus, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/200, ca aceasta clauza sa fi creat, in detrimentul consumatorului, si contrar bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Cu privire la art.6 ct.8 a arătat că prin Contractul de credit bancar, se prevede ca D.(dobanda anuala efectiva) este in cuantum de 14,81%, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind arătate motivele pentru care este considerata aceasta clazua ca fiind abuziva si pentru care instanța sa dispună anularea.
Potrivit art.14 din contractul de credit bancar -Cazuri de culpa se prevede ca „Nerespectarea de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract, respectiv a oricărei obligații asumate prin contractele de garanție personala incheiate de către Împrumutat cu societatea de asigurare agreata de către B. constituie caz de culpa si acorda dreptul băncii de a declara Întregul credit scadent, indiferent de graficul de rambursare, si ca urmare, de a lua orice măsura pe care o sonsidera necesara pentru a-si recupara pagubele cauzate in acest mod."
Nu se poate lipsi de efecte aceasta clauza intrucat ar rezulta practic ca reclamantul in cazul in care nu-si respecta obligațiile contractuale ar fi exonerat de răspundere, or nu putem trece peste voința pârtilor si peste faptul ca paratul s-a obligat conform graficului de rambursarei si contractului a respecta obligațiile de rambursare la termenele prevăzute.Astfel, clauza prevăzuta la art. 14 prevede cazurile de culpa, reclamantul nu-si poate invoca propria culpa in constatarea ca fiind abuziva a unei clauze.
A arătat pârâta că reclamantul a negociat cu B. clauzele contractuale, dovada deplina a procesului de negociere constituind-o insasi existenta contractului semnat de părțile participante la negociere.
Împrumutatul a optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor sale proprii. Acesta a solicitat sa i se acorde un credit pentru achitionarea unui imobil, iar B. a acceptat, deci părțile au negociat contractarea creditului si clauzele convenției de credit, astfel ca forma de contract propusa de banca a fost acceptata.
Condițiile generale aplicabile contractului de credit prevăd care sunt condițiile si consecințele încheierii contractului, reclamantul neavand la data incheierii contractului de credit nici o obiectiune cu privire la clauzele contractului de credit. La momentul incheierii contractului de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului in funcție de varianta cea mai avantajoasa pentru el, in opinia sa.
In conformitate cu pervederile art. 942 Cod Civil, contractul este acordul intre doua sau mai multe parti spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic, prin urmare esenta contractului este acordul de voința, acord care confera existenta juridica obligatorie a contractului.
In situația in care partile nu se afla chiar in condiții egale, in sensul ca voința uneia poate fi preponderenta decât a celeilate parti in fixarea condițiilor contractului, nu inseamna ca acel contract este sancționat cu nulitatea absoluta, partea care nu are o voința preponderenta are posibilitarea sa nu accepte condițiile si sa nu incheie contractul, in cazul de fata reclamanta a inteles sa contracteze creditul de la B. Romaneasca, desi avea posiblitatea sa contacteze alta societate bancara dat fiind piata bancara care este una libera si concurentiala iar produse de creditare, exista in oferta tutoror Băncilor care funcționează in Romania.
Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcuta si prin raportare la art.4 alin.2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretata in lumina jurisprudentei Curții JUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 si din Hotărârea din 14.06.2012, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece in speța este vorba de clauze care tin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației.
In ceea ce privește un posibil dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul consumatorului, existenta clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi primita, deoarece prevederile pct.l lit.a, teza a doua si a treia a acestei litere din Anexa - Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive la Legea nr.193/2000, consacra excepțiile de la susceptibilitatea de a avea caracter abuziv a unor clauze care ar acorda dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul.
Tezele a doua si a treia de la lit.a) a pct.l din lista anexa la lege, stipulează clar ca prevederile lit.a):nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul;nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-1 informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul; In cazul contractului in discuție si supus controlului instanței, clauzele invocate sunt clauze care privesc prețul contractului (dobanda+comision), iar contractul este incheiat pe o perioada lunga de timp, inscriindu-se exact in ipotezele care consacra excepțiile.
In probatiune, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei împrumutat, precum si a oricăror probe ce ar rezulta din dezbateri.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, ale art II alin.l din Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr.50/2010, Cod civil., legea 190/1999.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit nr._/07.12.2007 pentru suma de_ lei, pentru un termen de 120 de luni.
În drept, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamant, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Aplicarea în cauză a Directivei nr. 93/13/CEE:
Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Instanța apreciază că nu există nici un impediment în ceea ce privește interpretarea textului legii naționale - art. 4 alin. 6 din Lege - în sensul că acesta se referă la prețul și la obiectul contractului. Astfel, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, în procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) – la care face trimitere Avocatul General în Concluziile sale în cauza C 453/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), în procedura J. Pereničová, Vladislav Perenič împotriva . r. o.(par. 117 și118) -, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (citată în continuare CJUE) a statuat că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (par. 44).
Cu toate acestea, legiuitorul român, spre deosebire de cel spaniol, a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De altfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .
În opinia CJUE, posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă „un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul că respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanței a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea lor” (Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 33).
Totodată, prin hotărârea pronunțată în cauza C-602/10, . împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC), CJUE a reținut că articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri, precum și că normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național prin care instituțiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.
În același sens, prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că:
– termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;
– o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituția României, care statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” și „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanțul au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.
Faptul că reclamantul a acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Concluzia instanței se întemeiază pe disp. art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 și pe rațiunea avută în vedere de legiuitor cu prilejul adoptării unei legislații de proteguire a intereselor consumatorilor, și anume, lipsa posibilității de negociere directă a consumatorului cu prilejul încheierii unui contract standard preformulat, și crearea, printr-o atare modalitate de formare a acordului de voință, a unei poziții net defavorabile consumatorului aflat în nevoie de acordare a unor sume de bani cu titlu de credit și, în consecință, a unui dezechilibru semnificativ, contrar cerințelor bunei-credințe, în detrimentul consumatorului, fie el și profesionist în domeniul dreptului. În acest context, pregătirea temeinică în domeniul dreptului care ar caracteriza un consumator determinat nu ar constitui un remediu eficient pentru dezechilibrul menționat.
Acestea sunt considerentele care determină aprecierea instanței în sensul că prevederea contractuală analizată creează, în detrimentul reclamantei consumator și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Procedând la analizarea clauzelor invocate de reclamant ca fiind abuzive, instanța constată că aceasta se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.5 lit. d din contract clientul se obligă să plătească un comision de monitorizare credit de 0,3000 % flat, calculate asupra sumei aprobate a creditului și se achită lunar împreună cu rata de credit.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzei în discuție, așa cum s-a reținut anterior prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți, pârâta nefăcând dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
Din cuprinsul contractului de credit rezultă ca toate riscurile contractului sunt in sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clientilor sunt suportate de client-art.15 din contract.
B. percepe un comision de monitorizare platibil lunar si aplicat la suma aprobată a creditului, sunt constituite garantii, contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce absolva banca de stresul unui proces de drept comun in care sa se obtina un titlu executoriu contra consumatorului, creditul este cesionabil catre recuperatorii de creanta, fara acordul clientului .
Art. 10 lit. b din O.G nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, stipulează clar si fără echivoc faptul că la încheierea convenției de credit, în calitate de consumator, împrumutatul are dreptul de a beneficia de o redactare clara și precisă a clauzelor contractuale, ori acest drept a fost încălcat de către bancă incă din momentul încheierii convenției întrucât în cuprinsul acesteia nu se explică ce înseamnă "comision de monitorizare credit" si de ce se percepe acesta sau cum se justifică perceperea lui.
Prin urmare, pârâta a introdus comisionul de monitorizare credit, fără a defini care este destinația și funcția acestuia. In conținutul contractului nu se definește comisionul de monitorizare credit și nici motivul pentru care este perceput, nu se explică transparent care sunt serviciile prestate și cum calculează valoarea acestora, astfel încât B. a stabilit unilateral procentul de 0,3000%.
Mai mult, dacă ar fi costul unui serviciu prestat nu ar trebui să fie raportat lunar la valoarea sumei creditului, ci ar trebui să fie exprimat în sumă fixă.
In concluzie, obligarea reclamanuluii la plata comisionului de monitorizare care a majorat costurile de creditare, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
B. a încasat comision de monitorizare fără a avea o obligație corelativă, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Faptul că reclamantul a avut cunoștință despre perceperea comisionului de monitorizare nu echivalează cu o negociere directă, în sensul legii, în condițiile în care nu a avut puterea de a schimba sau de a exclude încasarea lui.
Referitor la actul aditional invocat de către pârâtă, depus la filele 62-65 instanța reține că nu a fost semnat de către reclamant, neputând fi considerat acceptat tacit în condițiile art.40 din OUG 50/2010, având în vedere și modificările referitoare la dobândă.
A altă clauză abuzivă este prevăzută în art. 14 din contract și vizează scadența anticipată, clauza abuziva intrucat nu vizeaza exclusiv raporturile contractuale dintre parti ci și pe cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi banca, punand consumatorul . iar banca putand stabili momentul scadentei anticipate discretionar.
În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei astfel de măsuri.
În plus, în materia protecției consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
În realitate, această clauză oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art.6.8 din contractul de credit nr._/07.12.2007 în raport de următoarele motive:
Potrivit art. 6.8 din contract: D.(dobanda anuala efectiva) este la data întocmirii contractului in cuantum de 14,81%, și este calculată prin luarea în considerare a următoarelor costuri datorate de împrumutat pe parcursul derulării contractului de credit: dobânzile curente, comisionul de analiză, comisionul de administrare a creditului, comisionul de negarantare,, comisionul de monitorizare. Nu sunt incluse în D., următoarele costuri: dobânzile penalizatoare, comisionul de rambursare în avans, comisionul de notificare. D. se va modifica în funcție de fluctuațiile înregistrate pe parcursul derulării contractului, de dobânda curentă contractuală și durata contractului.
Critica adusă de reclamant acestei clauze contractuale se referă la faptul că nu rezultă modul de calcul al dobânzii anuale efective și formula de calcul, critică neîntemeiată atâta vreme cât clauza menționată este clară, inteligibilă cuprinzând criteriile în raport de care se calculează D..
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la disp. art. 992 și urm. C. civ., ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamantul – solvens cu privire la dobânda majorată și la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractele de credit preredactate de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga pârâta la plata sumelor încasate cu titlu de comision monitorizare credit de la data achitării acestor sume și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul disp. art. 453 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat, dovedit prin chitanța nr.450/15.05.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul L. C. având CNP:_, cu domiciliul în București. ., ., ., sector 5 în contradictoriu cu pârâta . membră a Grupului Național Bank of Greece cu sediul în București, ..11, Eurotower Building, .,7, sector 2, înregistrată în Registrul Instituțiilor de Credit sub nr.RB-PJR-40-017/18.02.1999 și în Registrul Comerțului sub nr.J40/_/1992, având CUI_.
Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.lit.d și art. 14 în convenția de credit nr._/07.12.2007 reprezentând comision de monitorizare și scadența anticipată și declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Obligă pârâta la plata sumelor încasate cu titlu de comision monitorizare credit de la data achitării acestor sume și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art.6.8 din contractual de credit nr._/07.12.2007.
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./4ex./19.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2015.... | Pretenţii. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
