Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 13048/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 26.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta T. C., în contradictoriu cu intimata C. L. Sector 2 - Poliția Locală.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2015, sub nr._, petenta T. C. în contradictoriu cu intimatul C. L. al Sectorului 2 – Poliția Locală Sector 2, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.03.2009.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că locuiește în Călărași, nu știe carte și lucrează ca femeie de serviciu, că nu călătorește către București și nici nu locuiește în București, că, în schimb, are o verișoara care se ocupă de tot felul de fapte cu caracter penal și contravențional și care se dă drept T. C. din Călărași, profitând de situația că organele de urmărire penală sau polițiștii n-o controlează, n-o legitimează, că a făcut și plângeri penale împotriva ei și a fost condamnată.
În drept a invocat art. 26 din Legea nr. 61/1991.
În probațiune a depus la dosar copia procesului verbal contestat.
Intimata a depus la data de 21.05.2015 întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii având în vedere că a fost depășit termenul de 15 zile prev. de art.31 din OG nr.2/2001.
În drept, a invocat disp. art. 205 și urm. C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 18.06.2015, instanța a unit cu fondul cauzei excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.03.2009 a fost înmânat petentei T. C. la data întocmirii sale, respectiv la data de 16.03.2009, aceasta semnând procesul-verbal de contravenție. Astfel, se reține că termenul procedural de 15 zile a început să curgă la data de 16.03.2009 (data înmânării procesului-verbal).
Apărarea petentei referitoare la faptul că nu aceasta a semnat procesul verbal, astfel că nu a avut cunoștință de procesul verbal de la data întocmirii acestuia, este neîntemeiată, având în vedere că nu a făcut această dovadă, iar potrivit art.249 C.proc.civ. această probă îi revine în calitate de titulară a acțiunii civile intentate.
Așa fiind și având în vedere că petenta a introdus plângerea contravențională la instanță la data de 17.02.2015, astfel cum reiese din data poștei aplicată pe plic (f. 6), instanța reține că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale a fost depășit.
Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 185 alin. (1), teza I din C.proc.civ., va admite excepția tardivității și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale.
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta T. C. cu sediul în Călărași, .. 4, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul Poliția Locală sector 2 București cu sediul în sector 2, București, . tardiv formulată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/22.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2015.... → |
|---|








