Plângere contravenţională. Sentința nr. 622/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 622/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 622/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA COMUNĂ
SENTINTA CIVILA NR.622
ȘEDINȚA PUBLICA din data de 21.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. V.
GREFIER: F. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect - plângere contravențională - privind petenta P. S., in contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București –Secția 6 Politie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:
Instanța, în baza art. 131 C.pr.civ., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, pune in discuție si respinge excepția lipsei capacitații de folosință având in vedere că acțiunea a fost introdusa de Primărie prin primar iar primarul, in baza art. 28 si 62 din legea nr. 205/2001, reprezintă unitatea administrativ teritorială.
Instanța, pune in discuție si rămâne in pronunțare pe excepția lipsei calității procesual active a petentei invocate de intimata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._, petenta P. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București –Secția 6 Politie, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/28.04.2014 solicitând, anularea procesului verbal de contravenție si a măsurilor dispuse.
În motivare, petenta a arătat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat pe numele contravenientei in baza unei cărți de identitate provizorii, eliberată la data de 02.07.2002 care in prezent este expirată. Mai arată că, contravenienta nu mai domiciliază pe raza comunei de aproximativ 24 ani
Plângerea nu a fost motivata in drept.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
La data 08.10.2014, intimata a depus întâmpinare prin Serviciul Registratură, prin care a invocat excepția lipsei capacitații de folosință si a excepției lipsei calității procesual active a petentei si respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse in copii ancheta sociala nr. 521/04.02.2014 realizata de Autoritatea Tutelara N., declarație olografa data de numitul N. A.-G., nota plata creanțe bugetare si actul contestat.
Agentul constatator a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacitații procesuala de folosința a reclamantei, excepție respinsa de instanța la termenul de azi si excepția lipsei calității procesuale active. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.
Se precizează ca actul a fost legal întocmit si ca fapta a fost constatata personal de agentul de politie
S-a solicitat proba cu înscrisuri si judecata in lipsa conform art. 223 C.pr.civ.
La data de 23.10.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata ca neîntemeiate.
La termenul de azi instanța a reținut spre soluționare excepția lipsei calității procesuale active conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ.
Analizând excepția, instanța retine următoarele:
Procesul-verbal de contravenție . nr._/28.04.2014 a fost întocmit de intimata pe numele N. A. R..
Cum potrivit art. 31 din OG 2/2001 mod. doar contravenientul poate formula plângere, in speta doar N. A. R.., se constata ca P. S. prin primar nu are calitate procesuala activa.
Astfel, instanța va admite această excepție, și va respinge plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuale activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei.
Respinge plângerea privind petenta P. S.,cu sediul in ., in contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București –Secția 6 Politie, cu sediul in București, Calea Victoriei nr.19, sector 3, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea se depune la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2015.
Președinte Grefier
L. V. F. T.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 755/2015. Judecătoria... | Reziliere contract. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria... → |
|---|








