Acţiune în constatare. Sentința nr. 2207/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2207/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2207/2015
DOSAR NR._
R.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2207
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 25.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții M. M. și M. I. R., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții personal și asistați de apărător cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța constată că la strigarea la ordine a cauzei și după ora stabilită de instanță la termenul anterior, reprezentantul pârâtei nu se prezintă pentru a depune interogatoriul propus a fi luat reclamanților, astfel că instanța constată imposibilitatea administrării acestei probe.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, să se aibă în vedere convenția de credit încheiată în anul 2008 când a fost un bum al creditării, iar pârâta prezenta o ofertă înșelătoare. Reclamanții în acest contract acționează ca și consumator, astfel că sunt incidente dispozițiile privitoare la protecția consumatorului. Arată că pârâta avea obligația să depună la dosar documente scrise pentru informarea reclamanților, însă aceasta nu a respectat această dispoziție. Menționează că pârâta a impus suma ce făcea obiectul contractului de credit, având în vedere că suma era foarte mare, astfel că reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze contractul, deși au adus contractului și garanții suplimentare.
Arată că pârâta este de rea credință deoarece nu a informat consumatorul, respectiv reclamanții cu privire la costurile întregului credit. În concluzie, solicită admiterea acțiunii, să se constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în petitul cererii de chemare în judecată și restituirea sumelor plătite de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții M. M. și M. I. R. au chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc sau de administrare după redenumire, clauză inserată la pct. 5 lit.a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/19.06.2008, să se constate nulitatea absolută a acestei clauze, să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate în baza acestor clauze abuzive, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/19.06.2008, pârâta impunând și plata unui comision de risc de 0,22% din soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada derulării convenției de credit; au susținut reclamanții caracterul abuziv al acestor clauze, arătând respectiva convenție de credit a îmbrăcat forma unui contract standard, preformulat, de adeziune, că în contract nu sunt explicați factorii în raport de care este calculat comisionul, creându-se astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, că banca nu și-a respectat obligația de informare cu privire la creditul angajat.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare, în raport de disp. art. 3 din D. 167/1958, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precizând în esență că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lg. 193/2000 pentru ca respectivele clauze să aibă caracter abuziv, susținând existența unei negocieri prealabile încheierii contractului de credit, afirmând că respectivul comision de risc este parte a prețului contractului, astfel că nu intră sub incidența posibilității modificării de către instanță.
În probațiune a solicitat înscrisuri și interogatoriu.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției invocate de pârâtă, față de caracterul imprescriptibil al capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei abuzive, precum și respingerea apărărilor pârâtei, reiterând susținerile expuse în cererea de chemare în judecată vizând caracterul abuziv al clauzei menționate.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri, pârâtei fiindu-i încuviințată și proba cu interogatoriul reclamanților, probă ce nu s-a putut administra din culpa pârâtei.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă
Analizând înscrisurile dosarului, instanța a constatat lipsa de temeinicie a cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt, la data de 19.06.2008 s-a încheiat între pârâta V. Romania SA, în calitate de bancă împrumutătoare și reclamanții M. M. și M. I. R., în calitate de împrumutați, Convenția de credit nr._ prin care banca a pus la dispoziția secunzilor un credit în valoare de_ euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli personale, urmând ca restituirea să se facă în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, în 300 de rate lunare; în condițiile speciale ale convenției de credit la art. 5 lit. a - rubrica „comisioane” s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în valoare de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Deși reclamanții au susținut că pârâta ar fi redenumit comisionul de risc în comision de administrare, nu a făcut această dovadă, neînțelegând să depună actul adițional prin care s-ar fi operat această modificare.
Prin cererea cu care au învestit instanța de judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate ca fiind abuzive clauzele care stipulau perceperea comisionului de risc. Nu a putut reține instanța susținerile pârâtei expuse în întâmpinare, în sensul că analiza respectivei clauze ar fi exceptată de la controlul instanței de judecată, în raport de disp. art. 4 alin.6 din Lg. 193/2000, fiind o clauză care, împreună cu altele, ar forma „prețul contractului”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract.
Prin urmare (după cum s-a reținut de altfel și într-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 – pronuntată de Secția a II-a civilă) este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc, ca parte componentă din costul total al creditului, având în vedere faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.
În analiza pretinsului caracter abuziv al clauzelor vizate de cererea de chemare în judecată, instanța se va raporta la prevederile art. 4 din Lg. 193/2000, conform cărora pentru ca o clauză contractuală să fie abuzivă este necesar să fie întrunite trei condiții cumulative, respectiv:
- clauza contractuala să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
- clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- dezechilibrul să fie contrar cerințelor bunei-credințe.
Cu privire la prima condiție instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamantii, având în vedere că acest contract de credit, așa cum se poate observa din conținutul său este standard, manifestarea de voință a reclamanților exprimându-se în sensul de a accepta sau nu prevederile contractuale prestabilite. Prin urmare este vorba de un contract de adeziune redactat în întregime de către pârâtă, cocontractanții neavând posibilitatea de modificare a clauzelor contractuale, ci numai pe aceea de a adera sau nu la contract. Tocmai din acest motiv susținerile pârâtei cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate, aceasta nefăcând dovada contrară, în sensul negocierii clauzelor deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din Lg. 193/2000 ; proba cu interogatoriul reclamanților încuviințată pârâtei tocmai în vederea dovedirii caracterului negociat al contractului nu a putut fi administrată din culpa pârâtei.
Prin raportare la celelalte două condiții, instanța a apreciat că în privința stipulației contractuale prin care s-a prevăzut perceperea unui comision de risc de 0,22 % lunar din soldul creditului, acestea nu sunt îndeplinite cumulativ.
În principal, reține instanța de judecată că motivele expuse de reclamanți nu sunt de natură a determina existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici a dovedi că o asemenea clauză ar fi contrară bunei credințe.Deși în convenția de credit nu s-a prevăzut în mod concret care este riscul pe care urmează să îl acopere comisionul de risc, această împrejurare nu este suficientă pentru a transforma clauza având ca obiect stipularea unui comision de risc într-una abuzivă. Prevederile actului normativ ce reglementează clauzele din contractele dintre profesionisti și consumatori - Legea nr. 193/2000 - stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobânzilor. Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa.
În speță, comisionul de risc este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anuale efective. Comisionul de risc este determinat matematic în expresie procentuală (0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, fiind de altfel menționat expres în graficul de rambursare anexă la convenția de credit.Lipsa caracterului abuziv al acestei clauze rezultă și din împrejurarea că nivelul respectivului comision este unul fix, nefiind supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica unilateral.
Susținerile reclamanților referitoare la lipsa oricărui risc pe seama pârâtei, pe considerent al faptului că acest credit era garantat prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil, asigurat la rândul său printr-o poliță de asigurare pentru o valoare mai mare decât valoarea creditului sunt lipsite de temei, având în vedere, pe de o parte că cel menționat de reclamanți nu reprezintă singurul risc al instituției care acordă credite, iar, pe de altă parte, un asemenea risc este evident și în situația expusă de reclamanți, evoluția recentă a pieței imobiliare conducând la situația ca valoarea multora dintre imobilele cu care împrumutații au garantat restituirea creditului să scadă sub cea a creditului acordat.
În raport de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Ca neîntemeiată a fost respinsă și cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere lipsa unor dovezi privind efectuarea de către pârâtă a unor asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de formulată de reclamanții M. M., (CNP_ și M. I. R., (CNP_), ambii cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 223, ., în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A., înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2,.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE Pentru grefier
C. M. C. C. M. N.
aflat în CO, semnează grefier șef
Th.red. CCM/5 ex/_
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2206/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2299/2015. Judecătoria... → |
|---|
