Acţiune în constatare. Sentința nr. 2311/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2311/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2311/2015
DOSAR NR._ /300/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2311
Ședința publică din data de: 26.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: F. N.
GREFIER: D. N.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, formulată de reclamanții B. C. I. și B. A. G. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2015, când a dispus următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, la data de 29.09.2014, reclamanții B. C. – I. și B. A. - G., au chemat în judecată pe pârâta . instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale incluse în contractul de credit nr. HL25815/14.07.2008 la art. 2 punctul 2.3 din Condițiile Speciale de Creditare, precum și a clauzelor cuprinse în Actul Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011 la contractul de credit la art. IV punctul 8, art. VI punctul 2.1 și art. VII punctul 2 din Condițiile Generale de Creditare; să oblige pârâta la eliminarea respectivelor clauze din actul adițional; să constate că plata sumei de 2.115 franci elvețieni (CHF), reprezentând comision de acordare credit, este o plată nedatorată și pe cale de consecință să oblige pârâta la restituirea acestei sume, actualizată cu rata inflației de la data de 16.07.2008 și până la data efectivei restituiri.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 14.07.2008 au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. HL25815, pentru o perioadă de 360 de luni și pentru suma de 141.000 CHF.
Ulterior, la data de 17.10.2011 s-a încheiat Actul adițional nr. 1 la contract, ocazie cu care a avt loc rescrierea integrală a clauzelor contractului.
Reclamanții au arătat că respectivul contract și Actul adițional la acesta au fost încheiate fără nicio negociere, ei neavând posibilitatea de a influența în vreun fel clauzele contractuale, iar prin impunerea acestora s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, reclamanții au arătat că are caracter abuziv clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului, prevăzută la art. 2 pct. 2.3 din contract - Condițiile Speciale de Creditare, comisionul perceput fiind în cuantum de 1,50% din valoarea totală a creditului (2.115 CHF).
De asemenea, reclamanții au arătat că este abuzivă și clauza referitoare la exigibilitatea anticipată a creditului, cu consecința declarării scadenței anticipate a creditului. Astfel, s-a prevăzut posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului, cu consecința rambursării integrale imediate a creditului, inclusiv/mai ales în cazul în care intervine decesul unuia dintre împrumutați/debitori. Într-o asemenea situație, pârâta nu are posibilitatea legală să prezume incapacitatea financiară a oricăruia dintre împrumutați de a continua să plătească în mod regulat ratele creditului în eventualitatea unui nedorit eveniment, ca cel prevăzut în contract.
De asemenea, clauzele contractuale au fost redactate efectiv de pe poziția dominantă a băncii, integral în favoarea acesteia și în termeni de maximă incertitudine și lipsă de previziune.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale OG nr. 21/1992 și ale Legii nr. 289/2004.
În dovedire, s-au depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: extras de cont, contractul de credit nr. HL25815/14.07.2008, Actul Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011 la contractul de credit, graficul de rambursare a creditului.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 29 din OUG nr. 80/2013.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței prin reprezentant pentru a invoca excepții sau pentru a propune probe.
La termenul de judecată din data de 12.02.2015, instanța, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, considerând că probele sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanții B. C. – I. și B. A. - G., în calitate de împrumutați, și pârâta . calitate de bancă, s-a încheiat contractul de credit nr. HL25815/14.07.2008, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 141.000 CHF, cu obligația rambursării în 360 de luni, fiind stabilită o rată a dobânzii curente în cuantum de 4,90% p.a.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 2.3 din Condițiile speciale ale convenției (f.10), instanța reține că părțile au stabilit că pentru acordarea creditului este datorat un comision în cuantum de 1,50% din valoarea totală a creditului.
Cu privire la scadența anticipată a creditului, instanța reține că în art. IV punctul 8 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, se stipulează că în cazul neachitării la scadență a oricărei sume datorate sau a neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contract, împrumutatul va fi considerat de drept în întârziere, iar creditorul poate declara scadența anticipată a creditului în ziua imediat următoare datei de scadență (…).
Totodată, potrivit art. VI punctul 2.1 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, creditorul are dreptul, în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin contract, să declare exigibil anticipat creditul, să rezilieze unilateral contractul prin comunicarea unei simple adrese în acest sens împrumutatului, fără îndeplinirea oricăror alte formalități, fără intervenția instanței de judecată și să treacă la recuperarea întregii sume datorate, cu respectarea dispozițiilor art, IV punctul 7.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. VII punctul 2 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, în situația apariției unui caz de neîndeplinire a obligațiilor sau în caz de deces al oricăruia dintre împrumutați (situație care ar face imposibilă rambursarea creditului de către celălalt împrumutat): creditul (însemnând creditul împreună cu toate dobânzile acumulate aferente acestuia) va deveni imediat scadent anticipat și plătibil de către împrumutat, care renunță expres la beneficiul termenului; împrumutatul va plăti toate costurile, taxele onorariile, comisioanele și alte sume exigibile conform contractului.
Cazurile de neîndeplinire a obligațiilor sunt prevăzute la art. VII pct. 1 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011.
În drept, art. 4 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori prevede:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Conform art. 6 și 7 din același act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar, în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.
Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
În privința caracterului negociat al contractului în cauză, instanța reține că respectiva convenție de credit încheiată de părți este un contract de adeziune, cu clauze preformulate, în înțelesul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, iar pârâta nu a făcut dovada contară, deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeași lege. Împrumutatul nu a avut posibilitatea să negocieze direct cu pârâta clauzele inserate în contract și nici nu a putut influența natura acestora.
Simplul fapt că Banca îi pune clientului la dispoziție mai multe tipuri de contracte preformulate din care poate alege o variantă sau alta, nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate.
Instanța constată că sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera prevederea contractuală ce instituie comisionul de acordare a creditului drept clauză abuzivă, deoarece aceasta creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța constată că acest comision nu a fost negociat cu clienții și că, prin natura sa, a adus prejudicii acestora. Acest comision, în cuantum de 1,50% din valoarea totală a creditului, este nejustificat de mare în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit. Mai mult, pârâta nu a reușit să explice clar pentru ce a perceput acest comision și nu a oferit nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Simpla menționare a denumirii și cuantumului acestui comision nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Deși reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului de acordare a creditului la momentul încheierii contractului, aceștia nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, în cuprinsul convenției de credit nu s-a justificat perceperea acestui comision, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent de 1,50% din valoarea totală a creditului. Art. 2.3 din convenție menționează doar că acest comision este perceput pentru acordarea creditului.
Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, și în această situație, pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutatului, consumator, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii.
De altfel, și legea internă de transpunere cere, prin art. 1 alin. 1, ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision de acordare a creditului în scopul de a spori costul creditului, în absența unei contraprestații reale pentru consumator, fără a ține seama de conduita consumatorului în relația cu Banca sau de situația sa financiară.
Instanța reține că legea specială, respectiv Legea nr. 193 din 2000, nu prevede sancțiunea ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, stipulând numai că acestea nu vor produce efecte asupra consumatorului și, în cazul în care contractul nu se mai poate derula în lipsa acestora clauze, consumatorul are posibilitatea de a solicita rezilierea, cu daune-interese (art. 6 și 7 din Lege nr. 193 din 2000).
În lipsa unei sancțiuni exprese, legea specială se va completa cu legea generală. Or, în materie civilă, sancțiunea care poate interveni și care lipsește o clauză contractuală de efecte este nulitatea. Întrucât, prin interzicerea introducerii de clauze abuzive în contractele încheiate de comercianți cu consumatorii, legiuitorul a urmărit, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Directivei 93/13/CEE și a legii interne de transpunere, protejarea interesului general al consumatorilor, iar nu protejarea interesului particular, al unui consumator, nulitatea nu poate fi decât absolută.
În cauza C-453/10 J. Pereničová și Vladislav Perenič, Curtea de Justiție de la Luxemburg a arătat că Directiva 93/13/CEE nu a realizat decât o armonizare parțială și minimală a legislațiilor naționale privind clauzele abuzive, recunoscând, totodată, statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție decât cel pe care aceasta îl prevede. Prin urmare, directiva nu se opune ca un stat membru să prevadă, cu respectarea dreptului Uniunii, o reglementare națională care permite să se declare nulitatea întregului contract încheiat între un comerciant și un consumator și care conține una sau mai multe clauze abuzive atunci când se dovedește că aceasta asigură o protecție mai bună a consumatorului.
Pornind de la considerentele Curții, în virtutea principiului că cine poate mai mult, poate și mai puțin, este evident că se poate declara doar nulitatea unor clauze din contract, dacă legislația națională o permite.
Mai mult, în speța C-472/10 Invitel, Curtea de Justiție a arătat că instanțele naționale sunt obligate să stabilească din oficiu, și în viitor, toate consecințele care decurg din constatarea nulității clauzelor abuzive, astfel încât astfel de clauze să nu creeze obligații pentru consumatorii care au încheiat un contract care cuprinde clauze abuzive.
De asemenea, în ceea ce privește aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, Curtea de Justiție a răspuns că este de competența instanței naționale să facă această apreciere, urmând a verifica dacă în respectivele clauze sunt specificate, într-un limbaj clar și inteligibil, metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variații și, după caz, dacă au dreptul consumatorii să pună capăt contractului.
Efectele nulității se produc retroactiv, deoarece sumele de bani pot fi întotdeauna restituite. Astfel, caracterul succesiv al obligației împrumutatului nu împiedică restituirea prestațiilor, iar pârâta cunoștea că are obligația de a nu stipula clauze abuzive în contractele sale preformulate încă de la data încheierii convenției de credit.
Instanța va avea în vedere ca temei juridic al restituirii prestațiilor, ca efect al constatării nulității, dispozițiile ce reglementează plata nedatorată.
Potrivit dispozițiilor art. 992 și art. 993 alin. 1 din C.civ. de la 1984, aplicabile în raport cu data încheierii contractului de credit, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
Conform art. 1092 din C.civ., orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetițiunii.
Din interpretarea logico-juridică a textelor menționate, rezultă că plata nedatorată presupune executarea unei obligații inexistente, de către o persoană care apreciază, din eroare, că este debitor al acestei obligații. Pentru a constata că s-a efectuat o plata nedatorată trebuie îndeplinite următoarele condiții: să se efectueze o plată, din eroare, pentru stingerea unei datorii inexistente.
În speță, reclamanții au efectuat plata sumei de 2.115 CHF reprezentând comision de acordare a creditului la data de 16.07.2008, astfel cum reiese din ordinul de plată depus la dosar (f. 8), sumele fiind transferate în contul pârâtei cu titlu de plată. Plata s-a efectuat de către reclamanți din eroare, cu convingerea că sunt debitorii unei obligații care s-a dovedit inexistentă, deoarece clauzele ce instituiau comisionul de acordare a creditului au caracter abuziv și nu pot produce niciun efect. Astfel, a dispărut fundamentul pentru executarea obligației de plată a comisionului de acordare a creditului și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamanți și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută.
În consecință, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 2.115 CHF (în echivalent lei la cursul BNR din data plății) reprezentând comision de acordare credit, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la data de 16.07.2008 și până la data plății efective.
Împrumutații nu se vor îmbogăți fără justă cauză, ci vor recupera prejudiciul suferit ca urmare a clauzelor abuzive inserate în contract de Bancă.
Cu privire la posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. VII punctul 2 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, în situația apariției unui caz de neîndeplinire a obligațiilor sau în caz de deces al oricăruia dintre împrumutați (situație care ar face imposibilă rambursarea creditului de către celălalt împrumutat), banca are dreptul de a declara scadența imediată a creditului.
Cu privire la posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului în caz de deces al oricăruia dintre împrumutați (situație care ar face imposibilă rambursarea creditului de către celălalt împrumutat), instanța apreciază că această clauză este abuzivă, deoarece creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, având în vedere elementele enumerate de art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanța constatată că pârâta, instituție bancară, a cărei obligație principală este cu executare uno ictu și nu poate suferi modificări, poate declara obligația consumatorului, persoană fizică, a cărei obligație este cu executare succesivă, ca fiind scadentă anticipat, consumatorul trebuind să achite întreaga sumă împrumutată, dobânda acumulată, precum și costurile băncii, pentru un motiv care excede culpei debitorului.
În plus, banca pornește de la prezumția incapacității financiare a oricăruia dintre împrumutați de a continua să plătească în mod regulat ratele creditului în eventualitatea intervenierii decesului unuia dintre debitori, fără a face niciun fel de verificări în acest sens și fără a aștepta să vadă dacă debitorul rămas în viață continuă să-și execute obligațiile asumate prin contract.
În continuare, instanța reține că printre cazurile de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. VII pct. 1 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, se numără și cele de la art. VII punctul 1 (8) și (9), respectiv: orice neîndeplinire a obligațiilor asumate de împrumutat conform oricăror alte contracte de credit încheiate cu creditorul inițial, care ar conduce la imposibilitatea rambursării creditului acordat în temeiul contractului, respectiv orice neîndeplinire a obligațiilor asumate de către o terță persoană conform oricărui contract de credit încheiat cu creditorul inițial, obligații garantate cu imobilul descris în cadrul CSC și care ar conduce la imposibilitatea rambursării creditului acordat în temeiul contractului.
Instanța reține că și în privința acestor clauze contractuale, prevăzute de art. VII punctul 2 - prin raportare la cazurile de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. VII punctul 1 (8) și (9) din Condițiile generale ale Actului adițional nr. 1/17.10.2011 la contractul de credit, sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a le considera drept abuzive, deoarece clauzele respective creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, având în vedere elementele enumerate de art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanța constatată că pârâta, instituție bancară, a cărei obligație principală este cu executare uno ictu și nu poate suferi modificări, poate declara obligația consumatorului, persoană fizică, a cărei obligație este cu executare succesivă, ca fiind scadentă anticipat, consumatorul trebuind să achite întreaga sumă împrumutată, dobânda acumulată, precum și costurile băncii, pentru motive nedefinite și nedeterminabile la momentul încheierii contractului și supuse exclusiv aprecierii băncii.
Instanța reține că aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă sau cele încheiate de terți cu banca respectivă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei debitorului în sens contractual.
Este evident dezechilibrul semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care formulările utilizate nu pot conduce decât la interpretarea clauzelor în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea împrumutatului, care și-a îndeplinit obligațiile contractuale, să verifice dacă scadența anticipată este judicios dispusă, dacă este justificată de motive temeinice și dacă este necesară și proporțională în raport cu scopul urmărit.
Cu privire la celelalte cazuri de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. VII punctul 1 (1) – (7) și (10), instanța reține că acestea nu sunt abuzive, respectând condiția prevăzută mai sus și vizând exclusiv raporturile contractuale dintre părți. Astfel, aceste cazuri se referă la: nerespectarea de către împrumutat a obligațiilor asumate prin contract; nerespectarea clauzelor contractuale de către garantul ipotecar obligat față de creditor în baza contractului de credit și a contractului de ipotecă, accesoriu la acesta; întârzierea legată de îndeplinirea obligației de plată la data scadentă; încălcarea de către împrumutat a a termenilor sau condițiilor contractului; încetarea oricărei garanții constituite în favoarea creditorului; neprezentarea de către împrumutat a documentelor solicitate de către creditor sau prezentarea de către împrumutat de documente care conțin informații false, pe baza cărora creditorul a acordat creditul; introducerea/pronunțarea oricărei acțiuni judecătorești, hotărâri de sechestru, executări silite sau acțiuni similare împotriva împrumutatului, a bunurilor sale (inclusiv conturi) sau veniturilor aduse în garanție/cesionate în favoarea creditorului prin contract; schimbarea importantă în situația bunurilor sau în situația financiară a împrumutatului, care ar afecta capacitatea împrumutatului de a respecta obligațiile asumate prin contract.
Fiind prevăzute în mod clar și inteligibil și având legătură directă cu raporturile dintre părțile contractului, instanța apreciază că aceste clauze menționate anterior, referitoare la cazurile de neîndeplinire a obligațiilor de către debitori, nu sunt abuzive.
Pentru aceleași motive expuse anterior, instanța reține că nu sunt abuzive nici clauzele contractuale prevăzute la art. IV punctul 8 și la art. VI punctul 2.1 din Condițiile Generale de Creditare ale Actului Adițional nr. 1 din data de 17.10.2011, creditorul având dreptul să declare scadența anticipată a creditului în cazul neachitării la scadență a oricărei sume datorate sau a neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contract de către debitori, așadar pentru situații imputabile debitorilor, în legătură directă cu contractul de credit încheiat cu creditorul.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2 punctul 2.3 din Condițiile speciale ale Contractului de credit nr. HL25815/14.07.2008 și la art. VII punctul 2 - prin raportare la cazurile de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. VII punctul 1 (8) și (9) din Condițiile generale ale Actului adițional nr. 1/17.10.2011 la contractul de credit menționat anterior și, în consecință, va declara nulitatea absolută a acestor clauze, va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 2.115 CHF (în echivalent lei la cursul BNR din data plății) reprezentând comision de acordare credit, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la data de 16.07.2008 și până la data plății efective și va respinge în rest pretențiile reclamanților, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții B. C. I., CNP_, cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 4, și B. A. G., CNP_, cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta B. SA, J/_, CUI R_, cu sediul în București, Calea V. 6-6A, sector 3.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2 punctul 2.3 din Condițiile speciale ale Contractului de credit nr. HL25815/14.07.2008 și la art. VII punctul 2 - prin raportare la cazurile de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. VII punctul 1 (8) și (9) din Condițiile generale ale Actului adițional nr. 1/17.10.2011 la contractul de credit menționat anterior și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 2.115 CHF (în echivalent lei la cursul BNR din data plății) reprezentând comision de acordare credit, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la data de 16.07.2008 și până la data plății efective.
Respinge în rest pretențiile reclamanților, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. F. D. N.
Red. Jud. F.N./Th.red. N.D./ 5 ex./ 20.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2868/2015.... | Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria... → |
|---|
