Acţiune în constatare. Sentința nr. 7420/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7420/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7420/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7420
Ședința publică din data de: 26.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții privind pe reclamanta L. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 12.06.2015, consemnate fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din codul de procedură civilă a amânat pronunțarea până la data de 26.06.2015, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.01.2015 sub nr._, astfel cum a fost precizată (f. 128), reclamanta L. C. au chemat-o în judecată pe pârâta V. România SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit ulterior comision de administrare credit) prevăzute de art. 5.1 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/02.09.2008, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestora; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12.010,68 CHF (55.029,33 lei) calculate prin însumarea sumelor achitate cu titlul de comision de risc/administrare între momentul încheierii convenției și până la data de 21.08.2013, când creditul a fost rambursat integral, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data achitării fiecărei sume și până la restituirea debitului.
Totodată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea clauzei menționate la art. 2.4 din condițiile generale ale convenției de credit anterior menționate și să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor plătite în plus rezultate din diferența de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valabil la data semnării contractului, sume la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea 193/2000, clauzele fiind abuzive întrucât convenția încheiată între părți este un contract standard preformulat și care nu a fost negociat cu reclamanta.
Cu privire la comisionul de risc, reclamanta a arătat că banca nu suportă în realitate nici un risc în condițiile în care s-a cesionat băncii polița e asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor, fiind îndeplinite cerințele art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea 193/2000. A mai precizat că nu sunt explicate motivele pentru care se percepe acest comision și că aceasta contravine prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.
Cu privire la clauza menționată în art. 2.4 din contract, reclamanta a arătat că pârâta nu a respectat obligația de administrare eficientă a riscului, că nu a respectat obligația de informare a consumatorului, reclamanta neputând face o alegere în cunoștință de cauză, iar contractul de credit nu poate fi unul aleatoriu, constatarea caracterului abuziv al acestei clauze fiind în concordanță cu jurisprudența CJUE.
În drept, reclamanta și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, art. 1341 și urm, art. 1635 și urm., art. 1349 și urm., art. 1235 și urm. C.civ, art. 453 C.pr.civ. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta V. România SA nu a depus la dosar întâmpinare, însă a formulat, la data de 12.06.2015, note scrise față de pretențiile reclamantei, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În temeiul art. 255 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, reținând că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta L. C., în calitate de împrumutat și pârâta ., în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat Convenția de credit nr._/02.09.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 118.771 CHF pentru o perioadă de 300 de luni (filele 17 și urm.).
Susținând că, în cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este abuzivă, în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta au solicitat anularea acesteia.
Clauzele contractuale inserate în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, denumită marginal „Comision de risc”, având următorul conținut – „0,26%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit” șiîn art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției, denumită marginal „Comisionul de risc”, având următorul conținut – „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la solul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
La data 21.08.2013 reclamanta a rambursat împrumutul, suma achitată cu titlul de comision de risc fiind de 12.010,68 CHF, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar f. 134-135.
Totodată, reclamanta a solicitat a se constata nulitatea clauzei menționate la art. 2.4 din Condițiile Generale ale Convenției, conform căreia: „ Pentru creditele acordate în valută, împrumutatul autorizează banca să efectueze schimbul valutar pentru sumele trase, dacă este cazul, în scopul efectuării plăților conforme cu destinația creditului; în acest sens Banca va utiliza cotațiile proprii valabile la data tragerii, fiind împuternicită de Împrumutat să completeze în numele său și pentru sine, documentele aferente schimbului valutar. Eventualele diferențe de curs valutar sunt și vor fi suportate de Împrumutat.”
Din motivarea acestui capăt de cerere, rezultă însă că reclamanta este nemulțumită de faptul că valoarea CHF din momentul contractării creditului a crescut considerabil la momentul rambursării acestuia, solicitând obligarea pârâtei la plata diferențelor de curs valutar. Practic, reclamanta solicită a se avea în vedere cursul CHF din momentul contractării creditului, riscul valutar urmând a fi suportat de pârâtă.
În drept, în ceea ce privește comisionul de risc, instanța constată că în cauza C-143/13, M. și M., CJUE a reținut că «art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal – și care sunt identice cu cele ce formează obiectul pricinii pendinte înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București - termenii „obiectul (principal al) contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care (…) prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate, având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea».
Instanța constată că în cauză sunt întrunite, într-adevăr, cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera prevederile contractuale ce instituie comisionul de risc drept clauze abuzive, deoarece acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, este adevărat că împrumutatul-consumator a cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului de credit, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau de a exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată într-un procent de 0,26% din soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata convenției. Art. 3.5 din Convenție menționează doar că acest comision este perceput „pentru punerea la dispoziție a creditului”.
Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului, care a cerut suma de bani pentru achiziționarea unei locuințe (apartament nr. 59, situat în București, .. 13, ., .), precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutatului-consumator mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite (precum garanția reală imobiliară (ipotecă) asupra locuinței achiziționate cu suma de bani primită de împrumutat ori prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii, conform art. 7 lit. b) din Convenția de credit).
Posibilele riscuri acoperite nu sunt identificate și explicate în contract, ceea ce ar fi adus clauzei caracterul inteligibil și previzibil. De asemenea, lit. g) din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale, astfel că interpretarea oferită de pârâtă nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care, în caz de dubiu, interpretarea trebuie realizată în favoarea consumatorului, așa cum am arătat și mai sus.
De altfel, și legea internă de transpunere cere, prin art. 1 alin. 1, ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Un indiciu în plus în susținerea celor expuse sunt prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul cărora nu se enumeră și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv, în baza Legii nr. 193/2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision în scopul exclusiv de spori costul creditului, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision, fără a ține seama de conduita consumatorului în relația sa cu Banca sau de situația sa financiară (solvabilitatea), dovedită cu prisosință în cauză, în condițiile în care creditul a fost rambursat anticipat.
Față de toate aceste aspecte, instanța va constata nulitatea absolută clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale și la art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/02.09.2008 încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acesteia și va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 12.010,68 CHF (în echivalent lei la cursul BNR din data plății) percepută cu titlu de comision de risc/administrare, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data plății fiecărei sume achitate cu titlu de comision de risc/de administrare până la plata integrala a debitului, în condițiile OG 9/2000 si OG 13/2011.
În ceea ce privește capătul doi al cererii prin care reclamanta solicită practic stabilizarea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării convenției de credit, urmărind practic ca diferența de curs valutar dintre valoarea CHF din momentul contractării creditului și cea din momentul achitării fiecărei rate/sume datorate în temeiul contractului să fie suportată de pârâtă, instanța constată că aceasta este vădit neîntemeiat.
Este de domeniul evidenței că reclamanta este singura care a ales să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea națională, și anume în CHF, ca urmare a condițiilor mai avantajoase decât cele pentru creditarea în lei sau în euro. Procedând în această modalitate, reclamanta a sperat la șansa unui câștig (scăderea cursului CHF și, prin urmare, plata unei sume mai mici ca urmare a achiziționării CHF pentru achitarea ratei de credit), respectiv și-a asumat riscul unei pierderi (creșterea cursului CHF prin devalorizarea monedei naționale și, în mod subsecvent, creșterea cuantumului ratei de credit).
Pârâta i-a împrumutat reclamantei suma de 118.771 CHF, în moneda solicitată de reclamantă, fiind menționat în art. 6 din condițiile speciale din contract că rambursarea ratelor se va face în moneda în care s-a acordat creditul. Această prevedere nu doar că este de o claritate exemplară, dar este absolut firească, întrucât se restituie suma în moneda împrumutată.
Nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să contracteze un împrumut în moneda în care își obținea/obține veniturile, respectiv moneda națională (leu), dar reclamanta a încercat să speculeze variația cursului leu - CHF, sperând în șansa unui câștig, fără ca această împrejurare să conducă la concluzia că suntem în prezența unui contract aleatoriu.
Or, este vădit nerezonabil, făcând totală abstracție de prestația esențială a contractului (împrumutul sumei de 118.771 CHF), a considera că se impune stabilizarea cursului CHF de la momentul încheierii convenției de credit.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează.
Or, clauza analizată de CJUE în cauza C-26/13 are un conținut diferit de cel al art. 2.4 din convenția de credit. Spre deosebire de situația din cauza antemenționată, în speță pârâta a acordat împrumutul în CHF și urmărește, în mod logic, să obțină restituirea împrumutului tot în CHF. Nu rezultă din clauza criticată faptul că reclamanta n-ar fi liberă să își procure moneda CHF de unde consideră de cuviință și la cel mai bun curs pe care îl poate obține, achitând ea însăși ratele. Faptul că autorizează banca să achite ratele la cursul practicat de aceasta apare mai degrabă ca o facultate acordată reclamantei, decât ca o obligație. De altfel, aceasta nu s-a plâns de diferența de schimb valutar dintre diferitele cursuri practicate de bănci, ci de valorizarea în general a fracului elvețian față de momentul încheierii convenției, situație care nu a fost analizată în cadrul hotărârii CJUE anterior menționată.
Susținerile reclamantei cu privire la lipsa de informare a băncii asupra faptului că valoarea CHF va crește, nu pot fi avute în vedere, în contextul în care această împrejurare nu era cunoscută nici băncii sau cel puțin reclamanta nu a dovedit acest fapt.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea, constatând caracterul abuziv al comisionului de risc cu consecința restituirii acestuia și respingând în rest acțiunea.
În temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ., având în vedere că acțiunea urmează a fi admisă numai în parte, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.750 lei cheltuieli de judecată constând în jumătate din onorariul de avocat achitat conform înscrisurilor depuse la dosar (f. 208-209).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. C., având C.N.P._, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. C. din București, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., având C.U.I._, cu sediul în București, ., ., sector 2.
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale și la art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/02.09.2008 încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acesteia.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 12.010,68 CHF (în echivalent lei la cursul BNR din data plății) percepută cu titlu de comision de risc/administrare, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume achitate cu titlu de comision de risc/de administrare până la plata integrala a debitului, în condițiile OG 9/2000 si OG 13/2011.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.750 lei cheltuieli de judecată constând în jumătate din onorariul de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE: GREFIER:
Pt. jud. A. M.,Pt. grefier A.-M. I.,
aflată în C.O., semnează președinte,aflată în C.O, semnează grefier șef,
RED. M.A./05.08.2015/4ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7414/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 7342/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
