Pretenţii. Sentința nr. 7374/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7374/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7374/2015
Dosar număr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7374
Ședința publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pârâtul P. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare; întrucât pârâtul este decedat, comunicarea citației s-a efectuat pe numele moștenirii; învederează instanței termenul stabilit pentru discutarea perimării cererii de chemare în judecată.
Se prezintă numitul S. V. (legitimat de instanța) și arată că este administratorul asociației de proprietari, precum și faptul că pârâtul este decedat, la dosar fiind depusă o cerere de renunțare la judecată.
Instanța constată că domnul S. V. nu are calitatea de reprezentant legal al reclamantei și dispune lăsarea cauzei la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța reține cauza spre soluționare pe aspectul perimării cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr._, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.12.2013, de când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 155/1 C.proc.civ., întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa și nu a depus cererea de renunțare la judecată în original, iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art.248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în temeiul art.248 și art.252 C.pr.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari . sediul în sector 2, București, . în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu ultimul domiciliu cunoscut în sector 2, București, ., ., .> Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red.ADB/ Th.red.MU/ 13.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7342/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7439/2015. Judecătoria... → |
|---|








