Acţiune în constatare. Sentința nr. 7425/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7425/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7425/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7425
Ședința Publică din data de 29.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanții D. M. și D. N. și pe pârâta ., MEMBRA A GRUPULUI N. BANK OF GREECE .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții prin avocat și pârâta prin consilier juridic..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuția contradictorie a părților, excepția de necompetență materială a Judecătoriei având în vedere capetele de cerere privitoare la solicitarea de constatare a nulității absolute a art.10 pct.7 din contractul de refinanțare, stabilizarea cursului de schimb și denominarea în monedă națională a plăților, având în vedere și strânsa legătură dintre contractele încheiate între părți, valoarea contractului inițial încheiat în cuantum de_ CHF și dispozițiile art. 95 și art. 94(lit.k) C.proc. civ.
Avocatul reclamanților apreciază că reclamantul are dreptul de a alege instanța competentă în momentul în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente. Astfel conform normelor de procedură civilă, instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria sectorului 2.
Consilierul juridic al pârâtei lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.
Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2014, reclamanții D. M. și D. N. au chemat în judecată pe pârâta ., MEMBRA A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar ipotecar nr. B0008267 din data 09.05.2008 in ceea ce privește existenta următoarelor clauze contractuale abuzive din contractele incheiat intre subsemnații si pârâta: comisionul de administrare a creditului; comisionul de rambursare in avans; comisionul de neutilizare; comisionul de notificare, toate percepute in perioada 9.05.2008 si 17.09.2010, pana la data semnării actului adițional la contractul de credit bancar nr. B0008267 din data 9.05.2008; contractului de credit bancar nr. B0045453 din data 19.04.2012 de refinantare a contractul de credit bancar nr. B0008267 din data 9.05.200, in ceea ce privește existenta următoarelor clauze contractuale abuzive din contractele încheiat intre subsemnații si pârâta: art. 10 pct 7 - sumele datorate se majorează in cazul producerii riscului valutar, prin devalorizarea monedei in care se obține venitul, fata de moneda in care este acordat creditul, pentru creditele in valuta; contractul de credit bancar nr. B0045454 din 19.04.2012 de refinantare a contractului de credit bancar nr. B0012272 din 3.06.2008 in ceea ce privește existenta următoarelor clauze contractuale abuzive din contractele incheiat intre ei si pârâta; art. 10 pct 7 - sumele datorate se majorează in cazul: producerii riscului valutar, prin devalorizarea monedei in care se obține venitul, fata de moneda in care este acordat creditul, pentru creditele in valuta; desființarea clauzelor contractuale abuzive, precum si scadentarele intitulate grafic de rambursare credit, in ceea ce privește clauzele abuzive si refacerea acestuia prin eliminarea acestora; obligarea paratei sa restituire sumele încasate in mod abuziv cu titlu de comision de administrare/ monitorizare credit, de rambursare in avans si de notificare aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. B0008267 din data 9.05.2008 percepute in perioada 9.05.2008 si 17.09.2010, pana la data semnării actului adițional la contractul de credit bancar nr._ din data 9.05.2008; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării fiecărui contract in parte; denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul; valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala; obligarea paratei la restituirea sumelor incasate cu titlu de dobânda peste contraprestatațiile calculate prin aplicarea nivelului valutar al monedei CHF existent la data contractării creditelor si pana la restituirea efectivă; obligarea paratei ca in termen de 30 zile de la rămânerea definitiva a hotărârii sa le pună la dispoziție contractele de credit bancar modificate conform hotărârii pronunțate si noi grafice de rambursare a creditului; cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat în esență, respingerea cererii formulate ca neîntemeiată și de asemenea a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței față de domiciliul reclamanților.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției invocate, instanța reține:
Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 al. 2 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
În speță, acțiunea reclamantei vizează contractul de credit încheiat cu pârâta și clauzele acestuia. Astfel, raportat la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța apreciază că acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze determină nulitatea lor, iar constatarea nulității acestora este evaluabilă în bani, raportat la fiecare clauză a cărei nulitate pentru pretinsul caracter abuziv se solicită de parte.
Se poate observa prin prisma conținutului acesteia, că solicitarea reclamantului să se constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 10 pct. 7 din contractul de refinanțare și solicitarea să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului și denominarea în moneda națională a plăților sunt capetele de cerere care se evaluează prin raportare la valoarea totală a creditului contractat, atât timp cât majorarea sumelor ca urmare a producerii riscului valutar, stabilizarea cursului de schimb și denominarea poartă asupra întregii sume împrumutate, iar acest contract se află în strânsă legătură cu contractul inițial, în cazul căruia suma împrumutată a fost în valoare de 138.000 CHF.
Potrivit disp. art. 94 C.proc.civ. judecătoria judecă anumite cauze limitativ determinate de lege, precum și cererile evaluabile în bani în valoare de 200.000 lei, per a contrario, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
În ceea ce privește suma împrumutată, această sumă, la data de 21.01.2015, data depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, era echivalentul sumei de 621.745,2 lei.
Față de cele reținute, instanța va admite excepția și va declina cauza în favoarea Tribunalului București, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție invocată de instanță din oficiu .
Declină competența de soluționare a cauzei de față privind pe reclamanții D. M. și D. N., ambii cu domiciliul procesual ales la avocat, în București, sector 2, ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta ., MEMBRA A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, cu sediul în București, sector 2, .. 11, . favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 29.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex/21.07.2015
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria... → |
|---|








