Pretenţii. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7432/2015
Nr. unic dosar_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare -clauze abuzive/ pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanta NICOARM I. G. SRL și pe pârâtele . . /AGENȚIA ROȘIORI .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocatul reclamantei, lipsind pârâtele.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Totodată, instanța pune în discuție excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare prin prisma faptului că reclamanta nu ar avea calitatea de consumator.
Avocatul reclamantei solicită respingerea excepției având în vedere că temeiul juridic invocat în acțiune este Legea 72/2013 și nu Legea 193/2000. De altfel și apărările pârâtei s-au întemeiat pe acea lege.
Instanța cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, respinge acestă excepție prin raportare la art. 14 și art 15 din Legea 72/2013, constatând că într-adevăr, reclamanta nu are calitatea de consumator în raporturile sale cu pârâta însă acțiunea acesteia se întemeiază pe alte prevederi legale decât cele ale Legii 193/2000. De asemenea instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale a pârâtei . -Agenția Roșiori.
Avocatul reclamantei nu se opune admiterii acestei excepții, arătând că a fost chemată în judecată și sucursala având în vedere că raporturile au fost încheiate cu acesta.
Instanța în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtei . -Agenția Roșiori, admite această excepție având în vedere că sucursala nu are personalitate juridică și ca atare pârâtă în cauză este .>
Avocatul reclamantei arată că pentru punctul 6 din acțiune, solicită și restituirea sumelor încasate abuziv.
Instanța ia act de această solicitare și acordă cuvântul în susținerea probelor solicitate prin acțiune.
Avocatul reclamantei solicită administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei pe teza probatorie a caracterului nenegociat al contractului precum și faptul că reclamanta are o poziție de inferioritate față de bancă și a probei cu expertiza tehnică specialitatea contabilitate pentru că nici în faza de executare calculul băncii nu este unul corect. Totodată depune înscrisuri la dosar.
Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc.civ., instanța o încuviințează atât pentru reclamantă cât și pentru pârâtă. În ceea ce privește proba cu expertiza contabilitate, instanța respinge administrarea acestei probe atâta timp cât pârâta nu a înțeles să conteste suma solicitată de reclamantă. Cu privire la proba cu interogatoriul pârâtei, instanța respinge administrarea acestei probe ca inadmisibilă având în vedere considerentele ÎCCJ în Decizia dată în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care se menționează foarte clar că eventualul caracter nenegociat nu poate fi dovedit decât prin înscrisuri existente în momentul încheierii acestuia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În 2008 a fost încheiat între părți un contract de împrumut. La acel moment situația economică era cu totul alta. Pentru acordarea acestui credit a fost pusă o ipotecă pe un imobil situat în București. Contractul încheiat între părți a fost unul de adeziune, reclamanta neputând negocia condițiile de acordare a creditului. Reclamanta a fost consiliată numai de a i se acorda credit în această monedă, consiliere care în fapt a fost o manipulare, banca cunoscând faptul că banca era la un minim istoric. Cu cheltuieli de judecată. Se solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pentru a delibera
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 29.06.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi: 15.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Nr. unic dosar_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7432
Ședința Publică din data de 29.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare -clauze abuzive/ pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanta N. I. G. SRL și pe pârâta .>
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 15.06.2015, fiind cuprinse în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 29.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, reclamanta N. I. G. SRL a chemat în judecată pe pârâta . stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; convertirea în lei a creditulului la același curs; obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare care sa prevadă restituirea creditului in lei, conversia sumei creditului din CHF în lei făcându-se la data contractării creditului; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzuta la art. 2.6.1. din condițiile speciale si sa oblige parata la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzuta la art. 2.6.2. din condițiile speciale si sa dispună restituirea sumei incasate cu titlu de comision de administrare; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzuta la art. 3.1.2. din condițiile generale; cu cheltuieli de judecata.
În motivare, a arătat că a încheiat, în anul 2008, un contract de credit cu pârâta și că acesta cuprinde clauze abuzive, respectiv cele indicate mai sus.
A invocat faptul că părțile nu au negociat clauzele contractuale.
De asemenea, a arătat că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că banca a încălcat exigențele bunei-credințe. Banca a omis să îi informeze cu privire la riscul de hipervalorizare a CHF, motiv pentru care este nev’cesară și denominarea în mondeda națională a plăților.
Prin impunerea unui comision de acordare credit, s-a ajuns la situația în care reclamanta, de fapt, nu a negociat existența acestuia, comisionul având o valoare de 2230 CHF, pe care au pretenția ca pârâta să le-o restituie.
A arătat și că perceperea comisionului de administrare reprezintă o dobândă mascată.
Referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânda, a arătat că nu reiese clar care sunt parametri la care urmează a se raporta dobânda variabilă.
În drept, a invocat art. 970, art. 983 din Codul civil, Legea nr. 72/2013, Norma BNR nr. 17/2003, art. 453, art. 583 Cod proc. civ.
A anexat înscrisuri.
La data de 23.02.2015, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând și aplicarea dobânzii legale la sumele încasate în mod abuziv de pârâtă prin comisionul de acordare și cel de administrare, de la data încasării și până la data plății efective, precum și ca dobânda aplicabilă de la data conversiei creditului să fie stabilită în lei fără să fie aplicată vreo marjă fixă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat admiterea excepției inadmisiblitatii acțiunii, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibila; admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosința a paratei B. S.A.- S. Roșiori; iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că anterior semnării contractului de credit reclamanta a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor lui, sau dimpotrivă, incalca aceste interese. De asemenea, reclamanta a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel incat sa isi poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B. la incheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator. In situația in care reclamanta ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu incheia contractul de credit, realizandu-si obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in intampinarea nevoilor proprii. Astfel, reclamanta a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.
Niciuna dintre clauzele contractuale nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului. La momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata; prin completarea cererii de credit reclamantul a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; contractele de credit prevăd care sunt condițiile si consecințele tipului de dobânda si de comisioane si totodată modul in care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților sai la vremea respectiva, reclamanta a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in moneda CHF. Prin semnarea contractului de credit, imprumutatul a confirmat ca a citit, inteles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului. In virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligația de a restitui exact suma împrumutata, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul in speța.
Solicitările reclamantului privind obligarea B. la modificarea obiectului contractului, prin convertirea creditului în lei, la valoarea cursului CHF - leu de la data încheierii contractului de credit, sunt neîntemeiate. În speță, clauza privind dobânda variabilă nu este o clauză impusă consumatorilor. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobândă și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată; prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui tip de dobândă și totodată modul în care variază; acestea fiind analizate de către împrumutat; condițiile de creditare specifice fiecărui contract, astfel cum au fost selectate de fiecare client, sunt menționate în contractul semnat de acesta și particularizate în funcție de opțiunile personale. Clauza privind dobânda variabilă nu numai că nu poate fi considerată în sine drept o clauză abuzivă, dar chiar este recunoscută de legislația în vigoare și reglementările comunitare ca fiind o clauză valabilă, frecvent utilizată în practica bancară.
În executarea clauzei privind dobânda variabilă, s-au respectat întocmai clauzele contractuale, în sensul că banca a afișat la sediul său toate modificările intervenite; exceptând modificarea cuantumului dobânzii determinată de trecerea de la dobânda fixă la cea variabilă a fost transmisă informarea clienților prin intermediul notificărilor. Pe cale de consecință, clauza care prevede aplicarea unei dobânzi variabile în contractele de credit, nu are caracter abuziv și nu contravine prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In drept, întâmpinarea s-a întemeiat dispozițiile art. 93 lit. c), d) teza I, g) pct. 2 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 1578 din Codul civil din 1864, precum si pe cele ale art. 205 - art. 208 din noul Cod de procedura civila.
La termenul din data de 15.06.2015, instanța a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin întâmpinare, dar a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Roșiori, pentru motivele arătate în încheierea întocmită pentru acel termen.
La data de 26.06.2015, reclamanta a depus, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise, prin care a subliniat că pârâta i-a pus la dispoziție un contract cu clauze prestabilite, având caracterul de contract de adeziune, fără să poată negocia vreo clauză, pârâta percepe separat sume de bani pentru comisionul de administrare a creditului și pentru cel de administrare a contului; în baza teoriei impreviziunii, se impune revizuirea efectelor contractului, prin stabilizarea cursului de schimb valutar și prin denominarea plății în moneda națională.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între părți s-a încheiat contractul de credit la termen nr. BL33976/28.07.2008.
Pârâta a acordat reclamantei un credit în sumă de 22.300 CHF.
La art. 3.3.1 din condițiile generale s-a prevăzut că reclamanta se obligă să plătească comision de acordare credit de 1% din valoarea creditului, conform art. 2.6.1 din condițiile speciale, și comision de administrare a creditului de 1,8% pe an aplicat la valoarea soldului creditului (art. 2.6.2 din condițiile speciale).
La art. 3.1.2 din condițiile generale, s-a prevăzut că pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 72/2013, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va fi cazul.
De asemenea, pentru identitate de rațiune, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 12 și art. 13 din Legea nr. 172/2013, practica sau clauza contractuala prin care se stabileste in mod vadit inechitabil, in raport cu creditorul, termenul de plata, nivelul dobanzii pentru plata intarziata sau al daunelor-interese suplimentare este considerata abuziva; în determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanta tine cont de toate circumstantele cauzei, in special de abateri grave de la practicile statornicite intre parti sau de la uzantele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri; nerespectarea principiului bunei-credinte si a principiilor de diligenta in executarea obligatiilor; natura bunurilor sau serviciilor; neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plata sau de la rata dobanzii, potrivit prezentei legi; pozitia dominanta a cocontractantului in raport cu o intreprindere mica sau mijlocie.
Contrar susținerilor pârâtei, reținem că prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
De asemenea, reținem că faptul că reclamanta a considerat la momentul semnării contractului că oferta pârâtei era cea mai avantajoasă pentru ea nu înseamnă că ea a renunțat la protecția oferită de normele specifice dreptului consumatorului.
Verificarea caracterului abuziv al unei clauze presupune existența unui contract semnat de părți, deci însăși încheierea contractului nu are cum, în același timp, să excludă aplicabilitatea normelor în discuție.
Nu are importanță nici dacă reclamanta și-a propus de la început ca la un moment dat să se adreseze instanței pentru verificarea caracterului abuziv al unor clauze sau dacă a hotărât efectuarea acestui demers mai târziu, în contextul intensificării discuțiilor din spațiul public cu privire la acest domeniu.
Ține de liberul acces la justiție alegerea momentului declanșării unui litigiu, reclamanta fiind ținută, dacă este cazul, doar de limitări legale ale acestui drept, cum sunt prescripția, decăderile și altele.
Totodată, motivele concrete și personale pentru care o persoană hotărăște să se adreseze instanței nu au relevanță, importantă fiind temeinicia sau netemeinicia pretențiilor afirmate.
În concluzie, reținem inexistența acestor impedimente pentru analizarea acțiunii reclamantei din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Referitor la solicitările de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor care prevăd că ratele datorate de reclamanți se plătesc în CHF, de stabilizare a cursului la valoarea de la data acordării contractului și de convertire a împrumutului în lei, reținem:
În cauză, ne aflăm în situația unui împrumut în CHF, reclamanții primind o sumă în această valută și fiind obligați să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Reținem și că hotărârea CJUE din cauza A. Kasler se referă la o altă situație.
Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că:
Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s‑a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea.
Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Rezultă, deci, că CJUE nu a analizat problema în discuție.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art. 3 alin. 1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut în valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanta nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamantă, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori.
În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.
În lipsa unor repere mai clare ale teoriei impreviziunii sub autoritatea vechiului Cod civil, considerăm că aplicarea acesteia nu s-ar putea face decât cu o măsură prea mare de subiectivism.
Față de considerentele de mai sus, constatăm caracterul neîntemeiat al acestor solicitări ale reclamanților.
În continuare, fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 2.6.1 și art. 2.6.2 din condițiile speciale sunt clare, că sunt prevăzute motivele perceperii comisioanelor și că împrumutatul, consultând contractul și graficul de rambursare, putea să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îl privește. De altfel, reclamanta nu a avut nici o dificultate în a calcula suma datorată cu titlu de comision de acordare a creditului.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Ca motivare subsidiară, arătăm că, și dacă am considera că respectivele dispoziții nu sunt redactate suficient de clar, analiza pe fond a clauzelor ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acestora.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 72/2013, clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, pe de-o parte, perceperea comisioanelor de acordare credit și de administrare este permisă de legislația în vigoare.
Pe de altă parte, există și contraprestații specifice, anume analizarea inițială a situației clientului, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului. Oricum, contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
În sfârșit, cuantumul comisioanelor nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute cu privire la clauzele referitoare la comisionul de acordare și la comisionul de administrare lunară.
Referitor la posibilitatea băncii de modificare a dobânzii și a comisioanelor, reținem că art. 3.1.2 din condițiile generale ale contractului pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a modifica rata dobânzii, fără ca noile valori să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 13 lit. d din Legea nr. 72/2013, în principiu, în determinarea caracerului abuziv al unei clauze, instanța ține cont în special de neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii.
Instanța constată că pârâta nu a prevăzut în contract niciun motiv. Prin motiv prevăzut în contract se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire dobânzii sau a comisioanelor, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Pârâta nu a inserat în contract niciun criteriu, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu se poate verifica dacă modificarea este justificată sau nu. Un motiv pe care o persoană sau o instituție bancară îl apreciază ca fiind semnificativ poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativ.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția motivului obiectiv, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii cuantumului dobânzii sau al comisioanelor, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
Cu privire la efectele constatării caracterului abuziv și nulității absolute a art. 4.3 din contract, reținem că dobânda urmează a fi, în lipsa unui eventual act adițional încheiat de părți, aceea prevăzută în art. 4.1, adică 8,5% pe an.
Mai reținem că prin constatarea nulității absolute a art. 3.1.2 din condițiile generale ale contractului a dispărut, retroactiv, fundamentul pentru plata unei dobânzi mai mari de 9,75% pe an și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamantă și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauza abuzivă lovită de nulitate absolută.
În temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., pârâta va plăti și suma de 416 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă pentru informații ONRC și onorariu avocat, parțial, având în vedere admiterea doar în parte a cererii).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta NICOARM I. G. SRL, cu sediul procesual ales la avocat, în București, sector 4, ., ., . și în contradictoriu cu pârâta . B. SA, cu sediul în București, sector 2, .. 6A.
Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a clauzelor din art. 3.1.2 din condițiile speciale ale contractului de credit nr. BL33976/28.07.2008 încheiat de părți.
Respinge, în rest, cererea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 416 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat și taxă pentru informații ONRC.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.D/Tehnored. MI/2 ex./23.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7425/2015. Judecătoria... → |
|---|
