Anulare act. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7431/2015

Nr. unic dosar_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 15.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act privind pe reclamanta V. M. și pe pârâta V. R..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamanta personal și asistată de avocat, pârâta personal și asistă de avocat și martorii H. L. și C. M. N..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cererea de chemare în judecată precum și amplul răspuns la interogatoriile administrate la termenul de judecată anterior, pune în discuția părților necesitatea revenirii asupra probei testimoniale apreciind că acesta nu mai este utilă soluționării cauzei.

Avocatul reclamantei arată că reclamanta apreciază că proba este utilă și insistă asupra administrării acesteia. De asemenea arată că martorul C. N. nu s-a mai putut prezenta, motiv pentru care se solicită înlocuirea acesteia cu M. A. care este prezentă, având în vedere că martorii locuiesc în . bine situația.

Avocatul pârâtei lasă administrarea probei testimoniale la aprecierea instanței. Însă, în eventualitatea audierii martorilor, arată că se opune înlocuirii martorului C. N., și solicită a fi audiat pentru fiecare parte, doar câte un martor. Mai arată că de la termenul anterior a fost provocat un scandal în . ieșită din spital și se solicită acordarea unui termen pentru a face dovada faptului că a stat pe străzi și mama a chemat din nou poliția. Dacă instanța apreciază, arată că ar fi necesară chiar o expertiză psihiatrică a pârâtei pentru a se stabili situația exactă.

Instanța prin prisma dispozițiilor art.259 C.proc.civ., având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, prin care se cere anularea unui act juridic, precum și răspunsul la interogatoriile administrate la termenul anterior, revine asupra probei testimoniale, apreciind că audierea martorilor nu mai este utilă în prezenta cauză. Referitor la cererea pârâtei prin avocat, privind acordarea unui termen pentru a depune dovezi privind existența unui scandal în condominiu, respinge această cererea ca neutilă soluționării cauzei.

Avocatul reclamantei depune la dosar înscrisuri, un certificat medico - legal, arătând că în urmă cu câteva zile, mai exact pe data de 25 mai 2015, pârâta a încercat să-și omoare mama. În acest sens există dovezi.

Avocatul pârâtei arată că dorește să ia cunoștință de aceste înscrisuri.

Instanța pune în vedere avocatului pârâtei să lectureze aceste înscrisuri. Totodată, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată. Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, din răspunsul pârâtei la interogatoriu, pârâta a arătat că nu mai știe ce act a semnat la notariat. De asemenea, din interogatoriu, la întrebarea adresată pârâtei, dacă a plătit casa a spus inițial că da, după care a arătat că nu mai știe. După cum se constată din probele administrate, pârâta nu a lucrat niciodată, nu a avut venituri iar prețul nu a fost plătit și așa cum se observă, la dosar există un act medical care are data foarte aproape de data la care a fost încheiat actul a cărui anulare se solicită. Ca atare se apreciază că cererea reclamantei este întemeiată, reclamanta a fost dată afară din casă deși, conform contractului are dreptul de a locui în continuare în imobil. De asemenea, reclamantei i-au fost aruncate lucrurile afară din imobil iar pârâta a încercat să o omoare.

Avocatul pârâtei solicită respingerea acțiunii, având în vedere probele administrate în cauză. Astfel, din interogatoriile administrate, reiese că relațiile dintre părți au fost foarte bune până când pârâta a venit din provincie, fără copil, care a fost internat la casa de copii. După 8 luni de zile, copilul pârâtei a fost diagnosticat cu ., fapt care a afectat-o pe pârâtă. Reclamanta a administrat tot timpul banii fiicei, până în 2010, când fiica a fost dată afară din casă și nu a mai suportat internările repetate, care se făceau cu vecini, cu poliție, fiind luată cu cămașă de forță și cătușe. Celălalt nepot, fiul fetei care a murit, a fost dus și el dus la casa de copii iar pârâta, din nou, a fost internată. Pârâta a muncit permanent iar toți banii i-a dat mamei. Astfel, mama a administrat banii, mama a cumpărat casa și tot mama a hotărât schimbarea contractului. Martorul adus azi în sală de pârâtă este concubinul acesteia de 4 ani, ușă în ușă cu apartamentul în litigiu, este cel care a găzduit-o în baza unei relații de prietenie, mama nefiind de acord cu această relație. Vecinii îl întreabă și pe el cum de mai rezistă acestor scandaluri. În consecință se solicită respingerea acțiunii și să se aibă în vedere că actul ce se solicită a fi anulat este un act consfințit de ambele părți. Totodată, se solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.

Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Pentru a delibera

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 29.06.2015

Pronunțată în ședință publică astăzi: 15.06.2015

PREȘEDINTE GREFIER

Nr. unic dosar_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7431

Ședința Publică din data de 29.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act privind pe reclamanta V. M. și pe pârâta V. R..

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 15.06.2015, fiind cuprinse în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 29.06.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2013, reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâta V. R., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta, cu clauză de uzufruct viager.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, faptul că pârâta, care este fiica sa, nu a contribuit la cheltuielile de întreținere a locuinței, are un comportament violent față de ea, a dat-o afară din casă cu forța și i-a aruncat lucrurile personale. Când a avut loc acel incident, pe data de 16.10.2013, reclamanta a arătat că a chermat organele de poliție și ambulanța, iar fiica ei a fost internată la Spitalul de Psihiatrie. Reclamanta a arătat, de asemenea, și că pârâta nu i-a plătit suma de 16.500 euro menționată în contractul de vânzare – cumpărare.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 21-28, 31-32).

Pârâta nu a formulat întâmpinare însă a fost asistată pe parcursul desfășurării procesului de avocat numit de instanță din oficiu.

În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților. La datele de 27.02.2015, 02.03.2015 și 03.03.2015, ca urmare a adreselor emise de instanță, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. A. O., Spitalul de Psihiatrie Titan Dr. C. G. și Spitalul Clinic C. au comunicat relațiile solicitate în privința pârâtei.

La data de 29.06.2015, pârâta a depus, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise, prin care a arătat că în anul 1997 i-a murit copilul, iar ulterior nimic nu mai conta pentru ea, iar în suprafața de 30 mp cât avea locuința ei a trăit și sora ei, care a murit de cancer, nefericită pentru că mama ei l-a încredințat și pe copilul sorei sale la casa de copii, în condițiile în care, cu 2 ani înainte îi murise propriul copil.

În urma analizării probelor din dosar, instanța reține următoarele:

La data de 27.08.2008, între reclamantă (în calitate de vânzător) și pârâtă (în calitate de cumpărător) s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 1067 de cpătre BNP F. N. (fila 21) având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a nudei proprietăți asupra apartamentului nr. 3 de pe . nr. 5, ., sector 2, cu rezerva dreptului de uzufruct de către reclamantă, prețul vânzării fiind de 16.500 euro, preț pe care reclamanta a declarat în fața notarului faptul că l-a primit integral de la cumpărătoare la data semnării contractului. Părțile și-au înscris drepturile în cartea funciară, în sensul că pârâta și-a întabulat nuda proprietate asupra apartamentului, iar reclamanta și-a înscris dreptul de uzufruct viager, pârâta fiind înscrisă și pe rolul fiscal la AFP Sector 2. Din adeverința eliberată de Asociația de Locatari de pe . nr. 5 reiese că pârâta locuiește în același condominiu în care locuiește mama ei, la apartamentul nr. 38.

Reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare pentru că pârâta ar fi fost violentă cu ea în repetate rânduri, în special la data de 16.10.2013, când ar fi dat-o afară din casă și i-ar fi aruncat lucrurile personale, și pentru că nu i-ar fi plătit, în realitate prețul vânzării, și anume suma de 16.500 euro.

Cu toate acestea, niciunul dintre aceste motive nu poate să atragă nulitatea contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

După cum rezultă din susținerile reclamantei, actele de violență exercitate de pârâtă au avut loc ulterior încheierii contractului, reclamanta referindu-se în mod special la cel din seara de 16.10.2013, aspecte care ar putea atrage, eventual, rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare, aceasta fiind acea sancțiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a contractului de vânzare – cumpărare în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate contractual de către una dintre părți, în speță fiind vorba despre pârâtă căreia i s-ar reproșa, eventual, faptul că nu respectă dreptul de uzufruct viager al mamei sale, prin faptul că împiedică exercitarea atributelor specifice acestui dezmembrământ, constând în folosirea apartamentului.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de reclamantă pentru anularea contractului, instanța constată că nici acesta nu atrage sancțiunea anulării ci, din nou, este vorba despre sancțiunea rezoluțiunii pentru neexecutarea culpabilă, deoarece valabilitatea încheierii contractului de vânzare – cumpărare este supusă dispozițiilor art. 1295 C.civ., completate cu cele ale art. 10 ind. 1 din Legea nr. 146/1997, contractul de vânzare – cumpărare a apartamentului fiind valabil încheiat în formă autentică, atât timp cât s-a consemnat că părțile s-au învoit asupra bunului vândut și asupra prețului. Astfel, sancțiunea neplății prețului nu este anularea contractului, ci rezoluțiunea acestuia.

Mai mult decât atât, în contractul autentic s-a menționat că prețul vânzării de 16.500 euro, echivalentul a 58.500 lei, a fost plătit de pârâtă reclamantei integral la data semnării contractului, iar pârâta nu a declarat altceva la interogatoriul adminsitrat de instanță. Este adevărat că această mențiune existentă în contractul de vânzare – cumpărare reprezintă o simplă declarație a reclamantei, care nu face deplină dovadă până la înscrierea în fals, ci până la proba contrară, nefiind o constatare făcută de notar prin propriile simțuri, dar art. 1191 al. 2 C.civ. 1864 instituie interdicția de a dovedi ulterior încheierii contractului împotriva cuprinsului acestuia, adică faptul că, în realitate, reclamanta nu ar fi primit prețul vânzării.

Ori, dovada contrară mențiunii din contract privind plata prețului la momentul autentificării acestuia nu este permisă de lege, mențiunea făcută de vânzătoare și inserarea acesteia în contract de către notar având valoarea probatorie a unei chitanțe liberatorii, care atestă actul juridic al plății.

În acest sens, sunt nerelevante internările pârâtei în clinici psihiatrice și problemele de familie dintre părți.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei V. M., domiciliată în București, sector 2, ., nr. 5, ., . formulată în contradictoriu cu pârâta V. R. V. R., domiciliată în București, sector 2, ., nr. 5, ., ...

Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică astăzi 29.06.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D/Tehnored. MI/2 ex./23.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI