Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-06-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7474/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7474
Ședința publică din data de 29.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei, având ca obiect „plângere contravențională” și privind pe petenta P. SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.06.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1. Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 30.01.2015, sub nr. de dosar_, contestatoarea . a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/15.01.2015, în contradictoriu cu intimata DGPMB, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție, cu anularea măsurilor dispuse în temeiul acestui proces-verbal.
2. În fapt, în plângere s-a arătat că în dimineața zilei de 14.01.2015 a constatat prin sistemul informatic amplasat la sediul social al societății la care sunt conectate toate terminalele că terminalul situat în .. 12 sector 2 București nu mai este în regim online de funcționare iar ulterior a descoperit că acesta a fost furat în aceeași noapte. S-a mai arătat în plângere că la aceeași dată s-a procedat la efectuarea unei inspecții de control al modului în care se respectă dispozițiile legale cu privire la paza bunurilor și a valorilor, urmând să stabilească măsurile ce urmează a fi luate, dacă este cazul. În acest sens, astfel cum s-a precizat și în cuprinsul plângerii, s-a întocmit un proces-verbal la ora 11.30 la data de 14.01.2015 prin care societății i s-au stabilit unele măsuri pentru remedierea unor pretinse nereguli constatate, precum și evaluarea unei analize de risc, termenele pentru luarea acestor măsuri fiind 13.02.2015 respectiv 01.01.2016. S-a arătat că la data de 15.02.2015 societatea a fost din nou contactată pentru a i se înmâna un al doilea proces-verbal nr._, ceea ce contravine dispozițiilor Convenției, întrucât nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de două ori. S-a mai arătat în plângere și faptul că inspecția de control al modului în care se respectă dispozițiile legale cu privire la paza bunurilor și a valorilor s-a efectuat în momentul în care bunurile și valorile nu se mai aflau la adresa din .. 12 sector 2 București. S-a invocat de asemenea și faptul că fapta contravențională nu a fost suficient descrisă, iar eficiența măsurilor de securitate trebuie apreciată în raport cu faptul sustragerii terminalului de către persoanele necunoscute, neexistând în fapt nicio legătură cauzală între sustragerea terminalului și o eventuală nerespectare a art. 16 alin. (1) din Anexa nr. 1 a HG nr. 301/2012, articol care nu se aplică activității reclamantei.
3. În concluzie, în plângerea contravențională s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii contravenționale.
4. Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.
5. În susținerea plângerii formulate, petenta a depus la dosarul cauzei proces-verbal de contravenție . nr._ din data de 15.01.2015.
6. În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauze.
7. Instanța, în urma verificării cerute de art. 31 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată la instanța de judecată (la 30.01.2015) în termenul legal de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de procesul-verbal contestat.
B. Apărările formulate
8. Intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei (fil. 32-34), solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată. A învederat intimata instanței de judecată faptul că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/15.01.2015 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 alin. 2 din HG nr. 301/2012 reținându-se faptul că la data de 14.01.2015 nu a asigurat măsurile minimale de securitate cfu pază, mijloace mecanico-fizice și electronice de protecție, pentru automatul de tranzacționare cu numerar a cărui proprietar este amplasat la adresa menționată, fapt ce a avut drept consecință sustragerea acestuia de persoane necunoscute. S-a arătat de asemenea că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile de legalitate și temeinicie prevăzut de lege.
C. Probe administrate
9. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
II. ÎN FAPT
10. În urma analizării înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
11. Prin procesul-verbal de contraventie . nr._ încheiat la data de 15.01.2015 petenta a fost sanctionată contraventional cu amendă în cuantum de 5000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 alin. 2 din HG nr. 301/2012 reținându-se faptul că la data de 14.01.2015 nu a asigurat măsurile minimale de securitate cu pază, mijloace mecanico-fizice și electronice de protecție, pentru automatul de tranzacționare cu numerar a cărui proprietar este amplasat la adresa menționată, fapt ce a avut drept consecință sustragerea acestuia de persoane necunoscute.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
12. Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
13. În temeiul art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
14. Conform art. 19 din OG nr. 2/2001: (1) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
15. Instanța se va raporta și la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost sancționată petenta respectiv art. 2 alin. (2) din HG nr. 301/2012-Anexa 1 coroborat cu art. 3 alin. (1) din HG nr. 301/2012.
16. Totodată, instanta va analiza și pericolul social al faptei săvârșite. Astfel, potrivit dispoz. art.21 alin. (3) din O.G 2/2001, “sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
17. Instanța reține ca potrivit art. 1, din Protocolul adițional nr. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
B. Soluția pronunțată de instanță
18. Analizând probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părți, instanța apreciază că plângerea contravențională este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
19. Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. Instanța constată de asemenea că toate susținerile petentei din plângerea contravențională sunt neîntemeiate. În ceea ce privește descrierea faptei, instanța constată faptul că procesul-verbal de contravenție cuprinde o descriere suficientă, doar lipsa totală a descrierii faptei contravenționale sau descrierea acesteia de o manieră care să facă imposibilă aprecierea legalității procesului-verbal de contravenție conducând la nulitatea procesului-verbal. În cauza de față, în procesul-verbal de contravenție s-a menționat în ce a constat fapta contravențională, respectiv lipsa luării măsurilor privind asigurarea bunurilor. Totodată, în ceea ce privește încălcarea Convenției EDO, relativ la dubla sancționare a aceleiași fapte, instanța va avea în vedere faptul că în primul rând fapta săvârsită nu este o faptă penală, ci una contravențională. În al doilea rând, petenta nu a fost sancționată de două ori pentru aceeași faptă, la data de 14.01.2015 întocmindu-se un proces-verbal de control, care cuprinde constatările făcute la acea dată (fil. 10 dosar), procesul-verbal de contravenție încheiat la data de 15.01.2015 fiind întocmit pe baza constatărilor făcute la data de 14.01.2015.
20. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța, observând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, hotărârea din 21.09.2006, A. c. României), a recunoscut petentei prezumția de nevinovăție, plecând în analizarea plângerii sale de la acest principiu.
21. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial, autentic și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege. Această prezumție este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reținute până la proba contrară. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penala (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
22. În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancțiunea aplicată contestatoarei cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
25. Instanța reține că trebuie făcută distincție între procesele-verbale care cuprind constatări personale ale agentului constatator, în cazul cărora sarcina probei revine contestatorilor, aceștia fiind obligați să răstoarne prezumția de autenticitate și temeinice a procesului-verbal și procesele-verbale întocmite cu ajutorul unor mijloace tehnice, caz în care proba revine celui care a întocmit procesul-verbal respective.
26. În cauza de față, instanța reține că petentul nu a făcut în vreun fel dovada faptului că a luat măsuri pentru asigurarea pazei obiectivelor, conform HG nr. 301/2012-art. 2 alin. 2 și HG nr. 301/2012 art. 3 alin. (1).
Petentei îi revenea astfel sarcina probei, având în vedere că procesul-verbal de contravenție cuprinde constatări personale ale agentului constatator care l-a încheiat, având astfel forță probantă prin el însuși și constituind o probă de vinovăție până la momentul la care se face proba contrară. Față de faptul că petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal este legal și temeinic întocmit. De asemenea, instanta retine faptul că recunoasterea prezumtiei de nevinovătie conform jurisprudentei CEDO nu interferează în niciun fel cu sarcina probei, care în procesul civil apartine contestatoarei. Astfel, instanța reține că simpla afirmație că nu s-a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între asigurarea pazei bunurilor și sustragerea care a avut loc de la sediul societății nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal de contravenție, câtă vreme sarcina probei aparține petentei, aceasta nerăsturnând în vreun fel prezumția de legalitate și temeinicie. Instanța mai reține și faptul că susținerile potrivit cărora la data inspecției de control al modului în care se respectă dispozițiile legale cu privire la paza bunurilor și a valorilor s-a efectuat în momentul în care bunurile și valorile nu se mai aflau la adresa din .. 12 sector 2 București nu au fost dovedite. Pe de altă parte, instanța reține că inspectorii care au întocmit procesul-verbal din data de 14.01.2015 prin care au stabilit măsurile care se impun a fi luate au putut constatate prin verificările efectuate de aceștia la fața locului.
27. Cu privire la înlocuirea în subsidiar a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea “avertisment”, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G 2/2001, cât și standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce privește noțiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO.
28. Instanța reține că, ulterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenție. De asemenea, interpretarea și aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.
29. Prin urmare statele parte la Convenție au dreptul de a impune sancțiuni pecuniare (amenzi) drept sancțiune pentru încălcarea anumitor dispoziții legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută. Astfel, cum rezultă din jurisprudența Curții, (spre exemplu cauza Chassagnou și alții c. Franței) ingerințele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. (2), din Protocolul adițional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim și să asigure o proporție echitabilă între scopul urmărit și mijloacele utilizate. Instanța constată că în cauza de față, cu privire la pericolul social al faptei, au fost respectate condițiile impuse de jurisprudența CEDO. Astfel, faptele reținute în sarcina contestatoarei, precum și sancțiunile aplicate acesteia au fost prevăzute de dispoziții legale accesibile și previzibile, iar instanța reține că față de pericolul social al faptei, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei este proporțională cu fapta săvârșită.
30. Față de aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 34 din OG 2/2001, va respinge va respinge plângerea formulată de către petenta către petenta P. SRL în contradictoriu cu intimata DGPMB ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta P. SRL, CUI RO_, J40/_/2011, cu sediul în București, . F., nr. 25, . strângă, sector 1, în contradictoriu cu intimata DGPMB, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sector 3, ca neîntemeiată.
2. Menține procesul-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
3. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
4. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti.
5. Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Red./Tehn. G.V./C.A.N. 5 ex. imprimate la data de 02.07.2015
| ← Anulare act. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








