Anulare act. Sentința nr. 1025/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1025/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1025/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1025
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 02.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. H.
GREFIER I. M. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect obligația de a face – anulare act, privind pe reclamantul P. V. S., în contradictoriu cu pârâta .>
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu răspund.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea perimării, împrejurare față de care instanța invocă excepția de perimare și reține cauza spre soluționare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.11.2013, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina contestatoarei, respectiv, de a indica în termen de 5 zile numele și adresa martorului, iar în termen de 10 zile să depună la dosarul cauzei interogatoriul ce urmează a fi administrat pârâtei, precum și de a depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de expert și scripte de comparație în vederea efectuării expertizei grafoscopice, conform dispozițiilor art. 1551 C.Pr.Civ., dispoziții a căror nerespectare a făcut imposibilă continuarea judecăți, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Raportat la faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să admită excepția si să constate perimată prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul P. V. S., cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta .>, cu sediul în București, ..6A, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. H. I. M. T.
Red./Dact./I.M.D./C.C.H./2 ex./11.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1023/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1024/2015. Judecătoria... → |
|---|








