Anulare act. Sentința nr. 2169/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2169/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2169/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2169
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamanții M. S., cetățeam german cu reședința în sector 1, București, Piața Lahovari, nr.1A, .> M. P., cu domiciliul în Câmpina, ., județul Prahova, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat G. A. M. din București, ., ., sector 2în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A, cu sediul în sector 2, București, ., ..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 02.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 09.02.2015, pentru data de 16.02.2015 și pentru data de astăzi, 23.02.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 06.05.2014 sub nr._ reclamanții M. S. cetățeam german și M. P. au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. R. S.A solicitând instanței:
1.anularea punctului 3 lit.d din capitolul „Condiții speciale ale Convenției”, referitoare la formularea „Banca își rezervă dreptul de a revizui ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, precum și dispozițiile art.312 litera c din Condițiile generale, ca fiind clauze abuzive și constatarea că dobânda aferentă convenției de credit este dobândă fixă;
2.anularea punctului 5a din capitolul „Condiții speciale ale Convenției”, referitoare la formularea „Comision de risc 0,05%, aplicabil la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadență pe toată durata de derulare a Convenției de Credit” ca fiind clauză abuzivă;
3.ca urmare a admiterii punctului 2, obligarea pârâtei la restuirea sumei de 6071 Euro, la cursul BNR de la data plății, sumă încasată cu titlul de comision de risc în perioada 10.02._14, conform graficului de rambursare.
4. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat, că prin convenția de credit nr._/15.01.2008 pârâta le-a acordat reclamanților un împrumut cu garanție imobiliară, cu o perioadă de rambursare de 360 de luni, suma împrumutată fiind de 350.000 Euro. Contractul prevedea o dobândă fixă de 6,85% pe an și avea un grafic de rambursare, care prevedea fiecare sumă lunară pe care împrumutații erau obligați să o achite. În timp însă, banca a modificat dobânda și modul de calcul, fără acordul împrumutaților, aceștia neprimind și nesemnând nicio notificare sau vreun act adițional care să justifice aceste modificări.
S-a mai arătat că, comisionul de risc, conform graficului atașat convenției de credit, a fost perceput de la începutul contractului deși, conform dispozițiilor speciale ale convenției părților, acest risc era acoperit întrutotul de garanția bancară aferentă, ca și de polița de asigurare aferentă, sumele percepute cu titlu de comision de risc fiind considerabile, în jur de 160 euro/lună.
S-a învederat că, în fapt, convenția de credit este un contract-tip, de adeziune, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia clauzele acestuia, ci doar de a fi sau nu de acord cu ele, astfel că acestea au fost în mod discreționar determinate de bancă. Astfel, întreaga convenția de credit este alcătuită din mai multe documente, standardizate, denumite „condiții generale” și „condiții speciale”, care sunt în mod evident utilizate de către pârâtă în relațiile comerciale cu toți clienții săi. Prin urmare, nici clauza invocată ca fiind abuzivă nu a fost negociată direct cu reclamanții, fiind impusă acestora în cadrul contractului de credit de către banca pârâtă.
Reclamanții au considerat că art.3 litera d) este o clauză abuzivă și anulabilă, deoarece, în sensul Legii nr.193/2000, este în măsură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți și au criticat în mod special lipsa definirii noțiunii de „schimbare semnificativă a pieței monetare”, precum și inexistența unui criteriu obiectiv în raport de care banca să poată majora dobânda. De asemenea, au învederat faptul că art.3 litera d) este contrar celui de principiu de la art.3 litera a) din aceleași condiții speciale ale convenției, care stipulează că dobânda este fixă. Or, într-o asemenea situație, devin incidente disopzițiile art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, care consacră regula in dubio pro reo. În aceste condiții, trebuie să se dea eficiență clauzei de la art.3 lit. a) din contract, în detrimentul celei de la art.3 lit. d), aceasta din urmă urmând a fi anulată și pentru acest motiv. Reclamanții au arătat reaua-credință a băncii în redactarea celor două clauze, mecanismul creat de aceasta conferindu-i dreptul de a majora dobânda atunci când costurile de refinanțare cresc, nu însă și obligația de a micșora o asemenea dobândă în situația în care acestea descresc.
Referitor la comisionul de risc perceput de către bancă, reclamanții au învederat că, acesta în fapt, este o dobândă mascată, fiind plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește și dobânda și înregistrat din punct de vedere contabil în contul aferent „veniturilor din dobânzi”. Deși prin OUG 50/2010 pentru creditul acordat creditorul era obligat să elimine acest tip de comision, reclamanților li s-a reținut în continuare, lunar, comisionul de risc.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, OUG 50/2010, art.200 și urm. Cod proc. civ.
În susținere, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, expertiză contabilă ( dacă se impune). Au depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială și copii conform cu originalul de pe: cartea de identitate reclamantă; pașaport reclamant; dovada îndeplinirii procedurii privind informarea asupra avantajelor medierii; convenția de credit nr._/STA/15.01.2008; plan de rambursare; contract de ipotecă mobiliară asupra creanțelor accesoriu convenției de credit (fl.8-39).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.29 OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 24.07.2014, în termen legal, pârâta a depus întâmpinare prin care a învocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
Privitor la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, pârâta a solicitat admiterea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București.
Pârâta a considerat că în speță competența materială de soluționare a acțiunii revine în mod imperativ Tribunalului, față de faptul că acțiunea prezintă mai multe capete principale de cerere, obiectul unora dintre acestea este cuantificabil în bani, cum este cazul art.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției de credit – petitul nr.1 al acțiunii, celelalt articol din convenție, clauza privind modalitatea de percepere a dobânzii contractuale, nu este evaluabil în bani.
Pârâta a arătat că în cauză este situația expres prevăzută de art.99 Cod proc. civ.- existența mai multor capete principale de cerere, care atrag competența a două instanțe diferite: capătul de cerere evaluabil în bani fiind de compeența judecătoriei, iar capetele de cerere al căror obiect este neevaluabil în bani fiind de competența tribunalului.
Având în vedere și dispozițiile art.99 alin.2 Cod proc. civ, întrucât toate petitele cererii de chemare în judecată sunt întemeiate pe un titlu comun, respectiv convenția de credit, având în vedere că unele din acestea sunt de competența unei instanțe mai mari în grad, implicit acestei din urmă instanțe îi revine competența de a soluționa și restul petitelor.
În sprijinul punctului său de vedere cu privire la competența materială în cauză pârâta a indicat și prevederile art.94 și art.95 alin.1 Cod proc. civ.
Enumerarea limitativă prevăzută la art.94 Cod proc. civ. cuprinde doar competența aplicabilă capatului de cerere evaluabil în bani și anume lit.j) ”orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”. Din aceste dispoziții legale rezultă o competență materială a judecătoriei, pentru acest capăt de cerere.
Capetul de cerere neevaluabile în bani din prezenta acțiune, nu se poate include în niciuna din prevederile art.94 Cod proc. civ., care sunt limitative și de strictă interpretare, rezultând că asupra acestuia se exercită o competență materială superioară, și anume aceea a Tribunalului.
Potrivit dispozițiilor imperative ale art.95 pct.1 Cod proc. civ.”Tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.”.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a arătat că la momentul încheierii convenției de credit în anul 2008, Legea nr.193/2000 era în vigoare, iar reclamanții nu au avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la clauzele contractuale la momentul senării convenției și nici după aceea timp de 6 ani de zile, clauza privind comisionul de risc fiind negociată cu împrumutații atât sub aspectul existentei sale cât și asupra cuantumului comisionului de risc și nu înalcă condiția dezechilibrului semnificativ al drepturilor și obligațiilor între cele două părți. A mai arătat pârâta, comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezultă evident din prevederile legislației interne (art.2 pct.4 din OG 21/1992) cât și din prevederile comunitare (art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE)
Cu privire la OUG 50/2010, pârâta a arătat că, respectând termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art.95 din această ordonanță, a comunicat reclamanților un model de act adițional ce avea ca obiect adaptarea convenției de credit la conținutul dispozițiilor OUG 50/2010, reclamanții aveau posibilitatea de a-și exprima refuzul implentării acestui act doar printr-o simplă notificare (drept instituit de legiuitor), împrejurare care însă nu a fost realizată și banca a recurs la implementarea tacită a actului adițional.
Privitor la modalitatea de percepere a dobânzii, pârâta a arătat că în niciun moment reclamanții nu au beneficiat de o dobândă fixă, nicăieri în conținutul convenției de credit părțile nu au stipulat sintagma ”dobânda fixă”, iar la momentul actual clauza prin care reclamanții consideră că dobânda poate fi modificată, nu mai produce efecte juridice. Prin implementarea actului adițional în conformitate cu OG 50/2010 a fost modificată și clauza privind dobânda contractuală, actualmente variația dobânzii realizându-se în raport de variația unui indice de referință monetară, deci de un element ce nu poate fi influiențat sub vreun aspect de către pârâtă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.5, art.16 și art.44 din Constituția României, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007, cauzele Langguth (29 iunie 1995, cauza C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 – C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 – C 465/98), Directiva nr.87/102/CE și ulterior Directiva nr.2008/48/CE, art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR nr.17/18.12.2003, art.126 alin.1 din OUG nr.99/2006, art.1, art.4 alin.5 lit.b și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, lit.b din Anexa Legii nr.193/2000.
În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților. A depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială și copii conform cu originalul de pe cererea de credit pentru persoane fizice; convenții de credit cu terți împrumutați; oferta publică emisă de pârâtă (fl.42, 55-75).
La data de 01.10.2014, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de pârâtă, învederând prevederile art.94 alin.1 lit.h Cod proc. civ. potrivit cărora: ”cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;”, apreciind că ne aflăm în ipoteza unei acțiuni neevaluabile în bani, cu izvor contractual.
Au depus la dosarul cauzei copii conform cu originalul de pe tranzacții V.; extras de cont client reclamant M. S. (fl.85-176).
Analizând materialul probator administrat în cauză, cu prioritate sub aspectul excepției necompetenței materiale a judecătoriei, excepție de procedură, dilatorie, absolută, în temeiul art. 248 Cod proc. civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 95 pct. 1 Cod proc. civ. „Tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.”.
În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 2 Cod proc. civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. Totodată, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
În acest sens, se rețin dispozițiile art. 94 Cod proc. civ. care stabilesc cu titlu limitativ competența materială a judecătoriei, precizând la lit. j) că aceasta soluționează orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate rezultă că cererile neevaluabile în bani sunt de competența materială a tribunalului.
În speță, se constată că acțiunea formulată prezintă mai multe capete principale de cerere, între care parte sunt evaluabile în bani.
Astfel, unele clauze a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată prezintă caracter neevaluabil sau, eventual, caracter evaluabil doar prin raportare la valoarea totală a contractului, neavând caracter evaluabil per se (art. 3 lit. d). Pe cale de consecință, anumite capete de cerere capătă caracter evaluabil sau neevaluabil în funcție de caracterul clauzelor la care se referă.
Față de considerentele anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanții M. S., cetățeam german cu reședința în sector 1, București, Piața Lahovari, nr.1A, .> M. P., cu domiciliul în Câmpina, ., județul Prahova, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat G. A. M. din București, ., ., sector 2 în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A,cu sediul în sector 2, București, ., . 10, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 20.04.2015 /Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
| ← Pretenţii. Hotărâre din 23-03-2015, Judecătoria SECTORUL 2... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2217/2015. Judecătoria... → |
|---|
