Anulare act. Sentința nr. 2506/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2506/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2506/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2506
Ședința publică din data de 04.03.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE:P. V. L.
GREFIER:B. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect anulare act privind pe reclamantul I. Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă U.-INCERC în contradictoriu cu pârâtele . SRL, ., . SRL, . și Asociația de proprietari “ F. 55”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au raspuns pârâtele . SRL, ., . SRL și Asociația de Proprietari “ F. 55” prin aparator ales, avand imputernicirea avocatiala . nr._/2014 ( fila 161) si pârâta . prin aparator ales, avand imputernicirea avocatiala . nr._/2015 ( fila 91), lipsa fiind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța constata ca pârâtele . SRL, ., . SRL și Asociația de Proprietari “ F. 55” au depus intampinarea in termen, respectiv la data de 13.01.2015 si, în baza art. 131 C.pr.civ., dupa ascultarea aparatorilor pârâtelor, constata ca este competenta sa solutioneze cauza in baza art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. j C.pr.civ. coroborat cu art. 107 alin. 1 C.pr.civ. .
Instanța, în baza art. 238 alin. 1 C.pr.civ., dupa ascultarea aparatorilor pârâtelor, estimeaza durata cercetarii procesului la 30 zile .
Instanța pune în discuție exceptia insuficientei timbari invocata de pârâte prin întampinare.
Aparatorul pârâtei . solicita admiterea exceptiei aratand ca petentul nu a achitat taxa de timbru in raport de valoarea contractului de inchiriere astfel cum prevede art. 3 alin. 2 lit. a din OUG 80/2013. Arata ca taxa de timbru datorata este de 7.234,30 lei iar petentul nu a achitat pentru primul capat de cerere decat suma de 2.169,64 lei.
Aparatorul pârâtelor . SRL, ., . SRL și Asociația de Proprietari “ F. 55”solicita admiterea exceptiei aratand ca petentul nu a achitat taxa de timbru in raport de valoarea contractului de inchiriere astfel cum prevede art. 3 alin. 2 lit. a din OUG 80/2013. Arata ca taxa de timbru datorata este de 5.827.74 lei iar petentul nu a achitat pentru primul capat de cerere decat suma de 2.169,64 lei.
Instanța, avand in vedere ca obiectul primului capat de cerere este anulare contract inchiriere si prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ., potrivit carora in cererile privitoare la contracte de locatiune ori de leasing precum si in acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului inchiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteste dupa chiria sau arenda anuala, respinge exceptia insuficientei timbari invocata de pârâte prin întampinare ca neintemeiata intrucat reclamantul a achitat taxa corespunzatoare chiriei anuale.
Instanța pune în discuție exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de pârâte prin întampinare si invoca, din oficiu, aceeasi exceptie cu privire la ambele capate de cerere.
Aparatorul pârâtei . solicita admiterea exceptiei aratand ca reclamantul nu are nici un drept asupra imobilului ce face obiectul contractului de inchiriere. Mai mult, desi vorbeste despre faptul ca parata . SRL nu este proprietarul imobilului conform deciziei civile nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, nu depune aceasta hotarare iar sustinerea este neantemeiata in raport de mentiunile facute in Cartea Funciara, inscrisurile emise la data de 06.01.2015 excluzand o astfel de ipoteza. Arata ca recamantul nu are nici interes in promovarea prezentei cereri.Cu cheltuieli de judecata pe cale separata.
Aparatorul pârâtelor . SRL, ., . SRL și Asociația de Proprietari “ F. 55” solicita admiterea exceptiei aratand ca reclamantul nu are nici un drept asupra imobilului ce face obiectul contractului de inchiriere. Reclamantul nu a avut si nici a facut dovada ca a avut vreun raport juridic cu societatile pârâte. In subsidiar, arata ca recamantul nu are nici interes in promovarea prezentei cereri. Cu cheltuieli de judecata pe cale separata.
Instanta, avand in vedere prevederile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare pe exceptia lipsei calitatii procesuale active, exceptie absoluta invocata de pârâte in conditiile art. 247 alin. 1 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București la data de 29.09.2014, sub nr._, reclamantul I. Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă U.-INCERC în contradictoriu cu pârâtele . SRL, ., . SRL, . și Asociația de Proprietari “ F. 55” a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie anulat contractul de inchiriere incheiat intre . SRL si . avand ca obiect inchirierea a 4 camere, arhiva topo, magazine si atelier in suprafata totala de de 181,66 mp, situate la parterul imobilului din Bucuresti, .. 53-55, sector 2 iar, in subsidiar, sa se constate incetarea de drept a acestui contract, sa se constate nulityatea absoluta a acordului de asociere incheiat intre paratele . SRL, ., . SRL si . care au stat la baza infiintarii Asociației de Proprietari “ F. 55” si, pe cale de consecinta, sa se dispuna radierea Asociației de Proprietari “ F. 55” si sa fie anulate toate actele si hotararile emise de aceasta asociatie.
În motivarea cererii, a arătat că pârâta . SRL nu este proprietarul imobilului situat in Bucuresti, .. 53-55, sector 2 intrucat atat procesul-verbal de adjudecare cat si contractul de vanzare-cumparare incheiat in baza acestui proces-verbal au fost anulate prin decizia civila nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, definitiva si irevocabila. A aratat ca in raport de prevederile art. 555 si art. 1819 Cod civil, contractul de inchiriere a incetat de drept.
În drept, a invocat prevederile art. 30 C.pr.civ., art. 1250-1252, art. 1819, art. 1238 cod civil si art. 3 lit. g-h si art. 5-6 din Legea nr. 230/2007.
A solicitat proba cu înscrisuri, anexand in copie incheierea pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._, proces-verbal al Adunarii Generale a Asociației de Proprietari “ F. 55”, memoriu din 14.08.2014.
A solicitat obligarea paratelor sa depuna contractul de inchiriere.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 2.269,64 lei..
La solicitarea instantei, paratele au depus contractul de inchiriere nr. 02/06.03.2012
Legal citate, pârâtele au depus întâmpinare .
La data de 14.01.2015 pârâta . a depus întâmpinare prin care a invocat exceptiile insuficientei imbrari, lipsei calitatii procesuale active, lipsei interesului, lipsei calitatii procesuale pasive, prematuritatii si autoritatii de lucru judecat cu privire la capatul 2 de cerere iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. Cu cheltuieli de judecata.
A aratat, in esenta, ca petentul nu a achitat taxa de timbru in raport de valoarea contractului de inchiriere astfel cum prevede art. 3 alin. 2 lit. a din OUG 80/2013, precizand ca taxa de timbru datorata este de 7.234,30 lei, ca reclamantul nu are nici un drept asupra imobilului ce face obiectul contractului de inchiriere si ca, desi vorbeste despre faptul ca parata . SRL nu este proprietarul imobilului conform deciziei civile nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, nu depune aceasta hotarare iar sustinerea este neantemeiata in raport de mentiunile facute in Cartea Funciara, inscrisurile emise la data de 06.01.2015 excluzand o astfel de ipoteza. Recamantul nu are nici interes in promovarea prezentei cereri. Nu are calitate procesuala pasiva iar singura care ar putea solicita nulitatea contractului de inchiriere este . ca . SRL nu a fost parte in dosarul nr._ iar aceasta societate este si in prezent proprietar tabular al imobilului. Considera ca exista autoritate de lucru judecat cu privire la capatul 2 de cerere intrucat asociatia a fost infiintata de instanta.
A solicitat proba cu inscrisuri, anexand in copie: contract inchiriere nr. 02/06.03.2012 incheiat intre . SRL si ., acte aditionale la contractul de inchiriere, certificat inregistrare mentiuni din 22.11.2012 emis de ONRC, rezolutia nr._/19.11.2012 pronuntata de ONRC in dosarul nr._/13.11.2012, certificat constatator privind pe ., Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor . din 13.11.2012, incheiere nr._/25.02.2011 emisa de OCPI sector 2 Bucuresti, notificare, decizia civila nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, corespondenta purtata de . cu . extras carte funciara nr._-5 emis la data de 06.01.2015 si extras portal privind dosarul nr._/3/2014.
La data de 13.01.2015 ( data postei) pârâtele . SRL, ., . SR și Asociația de Proprietari “ F. 55” au depus întâmpinare prin care a invocat exceptiile insuficientei imbrari, lipsei calitatii procesuale active, lipsei interesului, prematuritatii si inadmisibilitatii cu privire la capatul 1 de cerere, exceptiile inadmisibilitatii, tardivitatii si lipsei de interes cu privire la capatul 2 de cerere iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. Cu cheltuieli de judecata.
A aratat, in esenta, ca petentul nu a achitat taxa de timbru in raport de valoarea contractului de inchiriere astfel cum prevede art. 3 alin. 2 lit. a din OUG 80/2013, precizand ca taxa de timbru datorata este de 5.827,74 lei, ca reclamantul nu are nici un drept asupra imobilului ce face obiectul contractului de inchiriere, nefiind proprietarul acestui imobil, ca parata . SRL este proprietarul acestui imobil din anul 2011 astfel cum rezulta si din extrasul de carte funciara si ca in aceasta calitate a inchiriat imobilul catre ..
In drept au fost invocate dispozitiile art. 32, 205 si urm. C.pr.civ., Legea nr. 230/2007, Normele de aplicare ale legii si art. 1280 si 1777 Cod civil.
A solicitat proba cu inscrisuri, anexand in copie: notificare nr. 3474NM/14.08.2014 emisa de reclamant catre Asociația de Proprietari “ F. 55”, raspuns emis de Asociatie, act aditional nr. 7 /24.09.2013 la contractul de inchiriere, incheiere nr._/25.02.2011 emisa de OCPI sector 2 Bucuresti, extras carte funciara nr._-5 emis la data de 06.01.2015, extras carte funciara nr._-1 emis la data de 06.01.2015 si decizia civila nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._
La termenul de azi a fost respinsa exceptia insuficientei timbrari ca neantemeiata iar instanta a retinut cauza pentru solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active invocata din oficiu si de pârâte prin intampinare.
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Prin contractul inchiriere nr. 02/06.03.2012 prelungit prin actul aditional nr. 7/24.09.2013 pana la data de 30.09.2018 . SRL a inchiriat . un spatiu comercial format din trei camere, arhiva topo, magazie si atelier ( detinute in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 64/02.02.2011), in suprafata totala de 181,66 mp situate la parterul cladirii din Bucuresti, .. 53-55, sector 2 precum si folosinta neexclusiva asupra partilor si spatiilor comune, inclusiv caile de acces. Spatiul a fost predat la data de 01.06.2012.
Conform extraselor de carte funciara nr._-1 si nr._-5 emise la data de 06.01.2015 de catre OCPI sector 2 Bucuresti proprietarul tabular al spatiului inchiriat este . SRL.
Prin decizia civila nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, irevocabila, s-a admis recursul formulat de numitul B. A. N., administrator special al . contradictoriu cu . lichidator impotriva sentintei comerciale nr. 5296/05.07.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2009, s-a modificat in parte sentinta recurata, s-a anulat procesul-verbal de licitatie din 07.01.2011 si actele subsecvente si s-a respins cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara, retinandu-se ca . SRL este tert nelitigant.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr._/3/2014 . lichidator a chemat in judecata pe . SRL solicitand repunerea partilor in situatia anteriora.
Prin sentinta civila nr. 4524/29.09.2014 pronuntata in dosarul nr._/3/2014 s-a luat act de renuntarea la judecata cererii principale si s-a respins cererea reconventionala ca ramasa fara obiect.
Noul Cod de Procedură Civilă prevede expres că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală - art. 32 alin. (1) lit. b) C.pr.civ.
Pentru definirea noțiunii de „calitate procesuală”, în literatura juridică s-a făcut legătura între persoana reclamantului și titularul dreptului subiectiv dedus judecății, precum și între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic de drept substanțial, subliniindu-se necesitatea identificării acestor categorii de persoane. Această concepție a fost împărtășită și de fostul Tribunal Suprem, care a precizat că „raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății”.
În general, atunci când părțile din proces se identifică în persoana părților din raportul juridic de drept substanțial dedus judecății, se vorbește de o legitimare procesuală ordinară, iar când calitatea de parte este recunoscută de lege altor organe sau altor persoane, se vorbește de o legitimare procesuală extraordinară.
Art. 36 C.pr.civ. a introdus pentru prima oară o definiție a calității procesuale pasive: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Cand legea leagă calitatea procesuală activă de interes, atunci lipsa interesului duce la respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active .
Astfel, în cazul unei cereri în constatare a nulității absolute, care poate fi formulată de „orice persoană interesată”, lipsa unui interes pentru formularea cererii va atrage această soluție, aceasta, deoarece chiar legea acordă prioritate calității procesuale active în cadrul acestei acțiuni, pe care o definește însă pornind de la condițiile interesului. Cu alte cuvinte, deși instanța va analiza existența sau nu a interesului, va respinge sau va admite, pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active. Mai adăugăm ca argument faptul că, în analiza calității procesuale, instanța trebuie să realizeze un examen mai formalist al cererii de chemare în judecată decât în analiza condiției interesului; de regulă, în concursul dintre excepția lipsei calității procesuale active și excepția interesului, primează calitatea ca și ordine de soluționare a excepțiilor; faptul că legiuitorul a înțeles să impună analiza lor legată nu poate duce la concluzia răsturnării acestei ordini; asimilăm această situatie cu situatia invocării excepției lipsei calității procesuale active în acțiunea în revendicare. Prin urmare, susținem soluția respingerii acțiunii pe lipsa calității procesuale active, iar nu pe lipsa interesului, în situația mai sus descrisă.
F. de cele retinute, instanta constata ca reclamantul I. Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă U.-INCERC nu are nici un interes sa promoveze prezenta cerere de chemare in judecata intrucat nu are nici o legatura cu imobilul situat in Bucuresti, .. 53-55, sector 2 si, pe cele de consecinta, nu urmareste nici un folos practiv.
Mai mult, din inscrisurile dosarului rezulta ca parata . SRL este proprietar tabular al acestui imobil astfel incat contractul de inchiriere nr. 02/06.03.2012 incheiat cu parata . este legal incheiat.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996 efectul de opozabilitate față de terți a transmiterii dreptului de proprietate se produce de la data înregistrării cererii de întabulare. Ceea ce este opozabil terților, conform art. 25 din Legea nr. 7/1996 este dreptul de proprietate al cumpărătorului și aceste dispoziții nu schimbă cu nimic data transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător
Este fara relevanta ca prin decizia civila nr. 477/21.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._, irevocabila, s-a anulat procesul-verbal de licitatie din 07.01.2011 si actele subsecvente intrucat cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara a fost respinsa, retinandu-se ca . SRL este tert nelitigant iar prin sentinta civila nr. 4524/29.09.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2014 s-a luat act de renuntarea la judecata cererii formulata de . lichidator in contradictoriu cu . SRL avand ca obiect repunerea partilor in situatia anteriora.
Pentru considerentele expuse, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata din oficiu si de parate prin intampinare si va respinge actiunea in consecinta.
Avand in vedere prevederile art. 451 si 453 C.pr.civ., se va lua act ca paratele inteleg sa solicite cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă U.-INCERC, cu sediul în Bucuresti, ., sector 2 în contradictoriu cu pârâtele . SRL, avand J40/_/2008 si CUI RO24625910, ., avand J_ si CUI RO21256240, . SRL, avand J_ si CUI RO10926280 și Asociația de Proprietari “ F. 55”, avand C._, toate cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, .. 53-55, ., sector 2 la Av. M. P. si cu pârâta ., avand J40/_/2011 si CUI RO29479778, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, ., . ( Atlassib Business Center), ., sector 3 la Soc. de av. Tripsa & N. SCA, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Ia act că pârâtele înteleg să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
P. V. L. B. F.
Red. Jud. PVL
8 ex. 06.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1602/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 03/2015.... → |
|---|








