Pretenţii. Sentința nr. 2441/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2441/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2441/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2441
Ședința publică din data de 03.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții – obligația de a face privind pe reclamanții S. R. și S. N., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 63, lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul pârâtei arată că renunță la excepția prescripției invocată prin întâmpinare.
Instanța ia act că pârâta înțelege să renunțe la excepția prescripției invocată prin întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.
Apărătorul pârâtei solicită proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.
În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față. Respinge proba cu interogatoriul reclamanților solicitată de pârâtă ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că, în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Cu privire la comisionul de risc solicită instanței să observe că această clauză nu a fost ascunsă de către bancă, ci a fost exprimată în mod clar și inteligibil în cuprinsul convenției de credit și în graficul de rambursare.
Cu privire la negociere solicită instanței să aibă în vedere titlurile depuse de către pârâtă respectiv alte convenții de credit din care rezultă valori diferite ale comisionului de risc. Învederează instanței că, în cauza de față reclamanții nu s-au opus, la momentul semnării convenției, perceperii acestui comision și nici nu au formulat o contraofertă.
Cu privire la celelalte condiții respectiv dezechilibrul semnificativ sau reaua – credință a pârâtei solicită instanței să observe că nu s-au administrat probe pentru a se demonstra îndeplinirea acestor condiții deși era obligația reclamanților să propună probe în acest sens.
În ceea ce privește comisionul de administrare solicită instanței să observe că acest comision a fost introdus cu acordul reclamanților care au semnat actul adițional nr. 1 în data de 22.09.2010. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere și art. 8 din actul adițional din care rezultă faptul că împrumutații declară că au studiat cu atenție, că au înțeles toate explicațiile necesare și că au înțeles pe deplin condițiile prezentului act adițional, motiv pentru care de bună – voie au înțeles să procedeze la semnarea acestuia.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 29.10.2014 sub nr._, reclamanții S. R. și S. N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A. București, constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 5 lit. a din condițiile speciale, respectiv de la art. 3.5 și art. 3.6 din condițiile generale și anularea acestora din convenția de credit nr._/08.05.2007, desființarea clauzei de la art. 3 lit. b din actul adițional nr. 1/22.09.2010 prin care se modifică punctul 5 din condițiile speciale, desființarea clauzei de la art. 5 lit. c din actul adițional nr. 2/23.09.2010 prin care se modifică art. 8 lit. c din condițiile speciale, obligarea pârâtei să restituie suma de 3.209,49 chf cu titlu de comision de risc/administrare pentru intervalul 08.05.2007 – 23.10.2014, respectiv restituirea sumelor încasate ulterior până la data eliminării comisionului, obligarea pârâtei să emită un grafic nou de rambursare, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
În motivare, a arătat în esență că banca nu suportă niciun risc, având în vedere că este beneficiara unei garanții reale imobiliare, că i s-a cesionat polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce formează obiectul ipotecii, suma asigurată fiind cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului. Clauzele nu au fost negociate de părți, fiind standardizate și se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Terminologia folosită în cuprinsul clauzei privind comisionul de risc nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor. Totodată, se mai învederează că și clauza privind comisionul de rezervă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât banca a transferat pe seama consumatorului toate variațiile pieței financiare internaționale.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri.
Fiind legal încunoștințată, pârâta V. România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A invocat și excepția necompetenței materiale, care a fost respinsă prin încheierea din data de 03.02.2015.
Motivele întâmpinării nu vor mai fi redate integral având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, care profită pârâtei.
A fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator de la dosar, reține următoarele:
A)Stabilirea cadrului contractual
Având în vedere că la dosar au fost depuse pe lângă convenția de credit nr._/08.05.2007 și actele adiționale nr. 1/22.09.2010 și nr. 2/23.09.2010, ambele fiind însușite de reclamanți prin aplicarea semnăturii, prin intermediul cărora s-a procedat la înlocuirea comisionul de risc cu comisionul de administrare, instanța va analiza temeinicia cererii reclamanților prin raportare atât la conținutul convenției de credit nr._/08.05.2007, astfel cum acesta se prezenta înainte de intervenirea celor două acte adiționale, cât și prin raportare la conținutul convenției astfel cum a fost modificat prin încheierea celor două acte adiționale.
B)Dispoziții legale aplicabile cauzei.
- art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
- art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
A fost avută în vedere forma textului de lege de la data încheierii convenției de credit nr._/08.05.2007.
Toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște atât din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție prin raportare la puterea economică a băncii. Existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.
Faptul că banca furnizează produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare, pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice ale fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este în mod absolut uniformă.
Așadar, lipsa negocierii este inerentă conceptului juridic de consumator de servicii financiare, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și finanțatorul bancă, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.
A)Caracterul neabuziv al art. 5 lit. a din condițiile speciale, respectiv al art. 3.5 și art. 3.6 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/08.05.2007.
- art. 5 lit. a din Condițiile speciale, prevede „dreptul băncii de a percepe un comision de risc de 0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”.
- art. 5 lit. a din Condițiile speciale, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale prevede dreptul băncii de a percepe un comision de administrare de 0,1%, aplicabil la soldul creditului, datorat și plătibil lunar, pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită la pct. 6 din condițiile speciale ale convenției, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție. Comisionul de risc (i) vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 zile raportat la un an de 360 zile, utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x comisionul de risc x 12 x 30)/360.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑143/13 M. versus V., fiind sesizată cu soluționarea unei întrebări preliminare legate de interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a statuat că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.
Așadar, clauza contractuală privind comisionul de risc/administrare nu este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
În altă ordine de idei, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.
Totodată, potrivit art. 7 pct. 4 din O.U.G. nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este definit ca fiind - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale, iar conform art. 7 pct. 6 din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz.
Nu în ultimul rând, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010, în scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator. Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile; costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri; alte costuri privind operațiunile de plată.
De altfel, chiar și condițiile generale ale convenției de credit definesc „costul total al creditului la consumator” ca fiind „toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli”.
În speță, comisionul de risc/administrare este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.
Comisionul de risc/administrare este determinat matematic în expresie procentuală (0,1% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.
Așadar, clauzele contractuale privind comisionul de risc/administrare sunt exprimate din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.
În privința cuantumului concret al comisionului de risc/administrare, în speță 0,1%, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2007, când costul general al creditului bancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerat nici în ce-i privește pe reclamanți, din moment ce aceștia au continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile Secțiunii 6 din Condițiile Generale ale convenției le confereau dreptul de a efectua rambursarea integrală a creditului contractat. Or, dacă reclamanții ar fi apreciat că plata comisionului de risc devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Nu în ultimul rând, conform paragrafului nr. 66, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑143/13 M. versus V. a arătat că „va reveni instanței amintite sarcina de a aprecia dacă, ținând seama de considerațiile enunțate la punctul 54 menționat, aceste clauze (n.n. clauza privind comisionul de risc) stabilesc una dintre prestațiile esențiale prevăzute de contractele în discuție în litigiul principal sau dacă au mai degrabă un caracter accesoriu în raport cu clauzele care definesc esența însăși a raportului contractual.”
Astfel, paragraful nr. 54 arată următoarele: „Curtea a statuat că clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul [principal al] contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 49-51).”
Din conținutul graficului de rambursare a creditului (f. 38) reiese că după plata tuturor celor 300 de rate lunare, consumatorul va fi achitat debitul principal în cuantum de 52.000 chf, dobânda în cuantum de 30.521,96 chf și comision de risc/administrare în sumă de 8.341,60 chf. Așadar, se poate observa că valoarea totală a comisionului de risc/administrare reprezintă aproximativ 27% din valoarea dobânzii, respectiv aproximativ 16% din valoarea debitului principal, motiv pentru care în ansamblul dispozițiile contractuale comisionul de risc/administrare constituie un element esențial, în lipsa căruia banca nu ar mai fi ales să acorde creditul sau, în orice caz, dacă ar fi făcut-o, ar fi convenit plata unei dobânzi mai mari decât cea stabilită în speță.
În această logică, clauza privind comisionul de risc/administrare nu poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, ci dimpotrivă, lipsa acestei clauze este de natură să strice acest echilibru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții – obligația de a face privind pe reclamanții S. R. și S. N., ambii domiciliați în O. S., K. G. nr. 29, . și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „G. C.” în O. S., .. 2, jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., cu sediul în mun. București, ., ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 5 ex/11.03.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 03/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2387/2015.... → |
|---|
