Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 9117/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECTIA CIVILA

ÎNCHEIERE

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 04.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –E. C.

GREFIER – A. D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamantuș I.I. L. P., în contradictoriu cu pârâta P. I. F..

Judecarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 1029 alin. 1 C.proc.civ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, după care,

Instanța, din oficiu, în temeiul art.131 alin.1 C.proc.civ. stabilește că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cereri, în baza prevederilor art. 1028 raportat la dispozițiile 107 alin.1 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 C.proc.civ., apreciind că proba cu înscrisuri, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului o încuviințează pentru reclamant și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la 18.09.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9117

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamantul I.I. L. P. în contradictoriu cu pârâta P. I. F..

Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 18.09.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 08.04.2015 sub nr._, reclamantul I.I. L. P. a chemat in judecată pe pârâta P. I. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2760 lei reprezentând debit principal, a penalităților de întârziere în cuantum de 2898 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat Contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.109/24.04.2013 și, deși aceasta și-a onorat obligația contractuală, pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de achitare a prețului de 2780 lei, sumă la care a calculat, conform prevederilor contractuale, penalități de întârziere în cuantum de 2898 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art 1028 C.proc.civ.

În motivarea și susținerea cererii, reclamanta a depus un set de înscrisuri (f.5-8).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform art. 6 alin. 1 din OUG 80/2013.

Deși pârâtei i-a fost comunicat formularul de răspuns, însoțit de formularul de cerere și înscrisurile anexate acestuia, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus formularul de răspuns completat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Având în vedere că nu au fost solicitări ale părților în acest sens, iar instanța nu a apreciat necesar, în cauză nu s-a dispus înfățișarea părților.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.109/24.04.2013, ce a avut ca obiect vânzarea de către reclamant către pârâtă a unor mărfuri în valoare de 2780 lei (f.5-6), fiind emisă factura fiscală nr.867/24.04.2013 (f.7).

Conform contractului, prețul urma să fie plătit în 10 rate, începând cu data de 18.05.2013 și până în data de 18.02.2014, iar în cazul neplății benevole sau a plății cu întârziere a ratelor s-a prevăzut plata unor daune moratorii de 2% pentru fiecare zi de întârziere.

Deși pârâta a semnat contractul, însușindu-și prin semnătură și factura emisă, nu și-a îndeplinit obligația de plată în cuantum de 2780 lei.

Potrivit art. 1025 C.proc.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

În consecință, instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, față de contravaloarea serviciilor prestate.

De asemenea, în conformitate cu art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În speța de față, reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, astfel că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 249 C.proc.civ., că și-a executat propriile obligații. Or, pârâta nu a solicitat instanței încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză astfel încât prezumția relativă a neîndeplinirii obligațiilor nu a fost răsturnată. Prin urmare, reclamantul are împotriva pârâtei un drept de creanță în cuantum de 2780 lei, această sumă constituind contravaloarea facturii fiscale nr.867/24.04.2013.

Totodată, instanța reține că părțile au stabilit întinderea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației de achitare de către pârâtă a facturii emise, prin inserarea în contract a unei clauze penale, conform art. 1358 C.civ., cuantumul total al penalităților fiind de 2898 lei (f.8).

Așadar, întrucât reclamantul a reușit să facă dovada pozitivă și verosimilă a faptului alegat, instanța, în temeiul art. 1270 alin. 1 C.civ. și art.1358 C.civ., va admite cererea și va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 2760 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 2898 lei.

În temeiul art.1031 alin.1 C.proc.civ. raportat la art. 451 și 453 C.pr.cv., instanța va obliga pârâta, din culpa căreia a fost promovată această acțiune, la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul I.I. L. P. cu sediul în Pietroșani, Jud. Teleorman, în contradictoriu cu pârâta P. I. F., cu domiciliul în București, .. 139, sector 2.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2760 lei reprezentând debit principal, precum și penalități de întârziere în cuantum de 2898 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 248 lei reprezentând onorariu de avocat.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea cererii la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică în data de 18.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. A. D. S.

Red./Dact./C.E./A.D.S./4 ex./09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI