Contestaţie la executare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 11186/2015
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
INCHEIERE
Ședința publică din data de 30.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul D. S. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. din ROMÂNIA- PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar prin serviciul Registratură la data de 30.09.2015 de către contestator a dovezii de achitare a cheltuielilor privind copia dosarului executional.
Instanta constată că intimata a solicitat judecarea în lipsă și reține cauza în pronunțare.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
INCHEIERE
Ședința publică din data de 14.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul D. S. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. din ROMÂNIA- PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 28.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul D. S. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. din ROMÂNIA- PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 30.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2015 si pentru azi, hotărând următoarele:
INSTANTA
Asupra contestatiei la executare de fata.
Prin contestatia depusa la dosar nr. de mai sus contestatorul D. S. a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza, in contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti sa desfiinteze titlul executoriu si executarea silita pornita in baza acestuia, desfiintarea incheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare sau diminuarea acestora, cu cheltuieli de judecata.
In motivare arata ca Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002 si este o lege în materie contraventionala care contine dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încat ea se va aplica retroactiv și contravenției săvarșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
Pe de alta parte, titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.01.2012 emis de CNADNR S.A. DRPD Bucuresti, este nul intrucat nu intruneste conditiile de forma, lipsindu-i semnatura olografa a agentului constatator, lucru stabilit si prin Decizia nr. 6 pronuntata în dosarul nr. 14/2014 de catre ICCJ.
Apoi, desi contraventia a fost constata la data de 24.07.2011, procesul verbal a fost intocmit abia la data de 11.01.2012, deci peste termenul de 30 de zile prevazut de OG nr. 2/2001, astfel că, depășirea termenului de aplicare a sancțiunii contravenționale prevăzut de lege este caz de prescripție a dreptului de a aplica sanctiunea contraventionala ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție, întrucât nu s-au respectat dispoziții imperative care vizează un interes general.
Mai mult, acest proces verbal nu i-a fost comunicat in termenul si modalitatea prevazuta de lege ci doar odata cu comunicarea prin afisare a somatiei de catre executorul judecatoresc, la data de 27.02.2015, in conditiile in care, ICCJ, prin Decizia nr. 10/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 450/23.07.2013 pronuntata in dosarul nr. 7/2013, prin care admite recursul in interesul legii, a stabilit care sunt modalitatile in care se efectueaza comunicarea proceselor verbale.
In ceea ce priveste incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 5366/B/2014 din data de 05.02.2015, apreciaza ca aceste cheltuieli nu sunt reale si sunt disproportionate fata de cuantumul creantei si volumul de munca efectuat de executorul implicat in executare si in plus, cuprind un onorariu mascat intrucat pe langa onorariul stabilit de lege, acela de maxim 10% din valoarea creantei, i se solicita un onorariu de 248 lei pentru consultanta executare, adica mai mult decat maximul prevazut de Ordinul MJ nr. 2550/2006 in acest sens, si 124 lei taxe postale in conditiile in care somatia nu a fost transmisa prin posta si chiar daca ar fi fost trimisa prin posta, taxele ar fi fost mult mai mici, de 6-7 lei si nicidecum 124 lei. Mai mult, aceste taxe postale cat si taxele judiciare de timbru nu sunt probate de catre executorul judecatoresc.
In drept invoca art. 711 si urm. NCPC, OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea 144/2012.
In probatiune depune inscrisuri.
Prin intampinare intimata CNADNR prin DRDP Bucuresti a invocate exceptia inadmisibilitatii contestatiei in ce priveste aspectele legate de titlu executoriu si a solicitat respingerea contestatie la executare.
In motivare arata ca aspectele privitoarea la generarea si semnarea electronica a procesului verbal sunt nefondate; conform art. 37 din OG nr. 2/2001 procesul verbal neatacat sau hotararea irevocabila prin care s-a solutionat plangerea, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
Emiterea si comunicarea procesului verbal au fost efectuate in termenul legal de 6 luni.
Procesul verbal a fost comunicat la domiciliul debitorului, conform art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Executarea silita s-a declansat pe baza incuviintarii admise de instanta care, in prealabil, a analizat inscrisurile de la dosar si abia ulterior a pronuntat o hotarare.
In drept invoca art. 158, 205, 223 alin. 3 coroborat cu disp. art. 411 alin. 2 NCPC.
Analizând exceptia tardivitatii depunerii contestatiei, invocata din oficiu, instanța reține urmatoarele:
La cererea intimatei, împotriva contestatorului s-a declanșat executarea silită.
Potrivit disp. art. 712 rap. la art. 715 NCPC impotriva executarii silite se poate face contestatie in termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunostiinta de actul de executare pe care il contesta.
La fila 60 din dosar exista dovada comunicarii somatiei din partea executorului catre contestator la 07.02.2015. Cum contestatia a fost depusa la 04.03.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii pe care o va admite iar in consecinta va respinge cererea.
F. cheltuieli de judecata, nefiind dovedit nimic in acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite exceptia tardivitatii depunerii contestatiei la executare, invocata din oficiu de instanta si in consecinta:
Respinge contestatia la executare formulata de contestatorul D. S., CNP_, domiciliat in Bucuresti, .. 47B, . cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6, J_, CUI RO_.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 28 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Red.teh.red. HCC/DR, 4ex, 27.11..2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8868/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 30/2015.... → |
|---|








