Contestatie la executare. Sentința nr. 6140/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6140/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6140/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6140

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte R. M. D.

Grefier I. M. T.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea A. E. C. în contradictoriu cu intimatul C. V. V..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amâna pronunțarea pentru data de 02.06.2015, când

INSTANȚA

Deliberand asupra exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 27.02.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, contestatoarea A. E. C., in contradictoriu cu intimatul C. V. V., a formulat contestatie la executare, prin care a solicitat anularea Incheierii privind cheltuielile de executare nr. 665 din data de 17.11.2014 emisa de B.E.J.A. Impungeroua N. si Impungeroua D..

In motivare, contestatoarea afirma ca, in procesul verbal nr. 665/2014 intocmit de executorul jduecatoresc s-a constatat si specificat faptul ca minorul este bolnav, avand ..

Contestatoarea arata ca nu s-a opus in nici un fel deciziei judecatoresti nr. 811/2012, urmand ca sa trimita executorului judecatoresc avizul medical prin posta ceea ce a si facut ulterior, insotit de o contestatie asupra executarii silite, nestiind ca aceasta trebuie depusa la Judecatorie.

Tatal minorului nu s-a prezentat la domiciliul minorului la data de 08.11.2014, ci in data de 21.11.2014 odata cu executorul judecatoresc, nevenind in ambele zile sa vada daca i se da minorul sau sa se intereseze de starea lui in toata aceasta perioada. Intimatul a depus si plangere impotriva contestatoarei la Politie si, in urma investigatiilor, s-a constatat ca nu a existat opunere din partea contestatoarei.

Contestoarea considera ca, din semnarea in casa a somatiei de executare silita din data de 21.11.2014, rezulta ca nimeni nu s-a interesat de starea minorului, pana atunci contestatoarea nestiind ca se va apela la o astfel de actiune in forta.

In data de 25.02.2015, afirma contestoarea, a primit prin oficiul postal instiintarea privind masura popririi si incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

In drept, contestatia nu a fost motivata.

In dovedire, contestatoarea a depus inscrisuri in copie.

La data de 09.04.2015, intimatul a depus intampinare, prin care a solicitata respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare.

Intimatul arata ca a fost nevoit sa initieze executarea silita ca urmare a refuzurilor repetate ale contestatoarei de ii permite vizitarea fiului si de a avea legaturi personale cu acesta in modalitatea stabilita prin sentinta civila nr. 811/18.06.2012 pronuntata in dosarul civil nr._ al Judecatoriei V..

Intimatul mentioneaza ca a achitat executorului judecatoresc suma de 1.612 lei, care a solicitat sa fie recuperata de la contestatoare.

In drept, intimatul a invocat dispozitiile art. 205 C.proc.civ. si art. 711-719 C.proc.civ..

In dovedire, intimatul a depus inscrisuri in copie.

La data de 17.04.2015, a fost depus dosarul de executare nr. 665/2014 al B.E.J.A. Impungeroua N. si Impungeroua D..

Prin Incheierea din data de 11.05.2015, instanta a desemnat un avocat din oficiu contestatoarei.

La termenul de judecata din data de 25.05.2015, contestatoarea a precizat ca formuleaza contestatie la executarea siltia insasi.

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele

Exceptia tardivitatii formularii actiunii este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta.

Art. 714 C.proc.civ. – Termene - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: (…) 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație. (2) Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.

Termenul de 15 zile este un termen procedural legal, prohibitiv si absolut, modul acestuia de calcul fiind stabilit prin art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ, potrivit caruia termenul se calculeaza pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit.

Instanta retine ca, la data de 17.11.2014, a fost comunicata contestatoarei somatia de incepere a executarii silite, pe care aceasta a primit-o personal, iar cererea de chemare in judecata a fost formulata la data 27.02.2015. Calculand termenul de 15 zile de la data comunicarii somatiei, acesta se implinise la anterior formularii cererii de chemare in judecata.

Instanta precizeaza ca termenul de formulare a contestatiei la executare se calculeaza pentru fiecare act de executare sau Incheiere intocmit de executorul judecatoresc de la data emiterii sau comunicarii acestuia, dupa caz. Insa in cazul contestatiei la executare, daca se contesta numai un act de executare sau o Incheiere, motivele trebuie sa se refere la legalitatea si temeinicia acelui act. Daca motivele privesc fondul raportului dintre parti, contestatia priveste executarea silita insasi si atunci, termenul de formulare a contestatiei se calculeaza de la comunicarea somatiei sau de la data la care cel supus executarii silite a luat cunostinta de primul act de executare.

Instanta a solicitat precizari cu privire la tipul contestatiei la executare avand in vedere ca, desi contestoarea a solicitat anularea Incheierii privind cheltuielile de executare din data de 17.11.2014, motivele expuse se refereau la netemeinicia executarii silite in sine.

De asemenea, instanta nu poate sa stabileasca singura, fara acordul partii, care este obiectul actiunii in justitie, deoarece ar incalca principiul disponibilitatii procesului civil prevazut de art. 9 alin. 2 C.proc.civ.. Acesta a fost si ratiunea desemnarii unui aparator din oficiu contestatoarei, pentru a indruma pe aceasta in alegerea celei mai potrivite solutii in functie de circumstantele cauzei.

In baza considerentelor expuse anterior, instanta apreciaza ca cererea a fost formulata cu depasirea termenului legal prevazut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., astfel ca urmeaza sa admita exceptia tardivitatii si sa respinga contestatia la executare ca fiind tardiv formulata.

In temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc. civ., constatand ca exista o cerere a intimatului in acest sens, precum si dovada cheltuielilor efectuate conform art. 452 C.proc.civ., instanta va obliga parata la plata catre creditoare a cheltuielilor de judecata in cuantum total de 300 lei, constand in onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivitatii.

Respinge ca tardiva contestatia la executare privind pe contestatoarea A. E. C., cu domiciliul în sector 2, București, ., ., . în contradictoriu cu intimatul C. V. V., cu domiciliul în oraș V., ., județul Teleorman.

Dispune ca onorariul in cuantum de 200 lei stabilit pentru avocatul din oficiu desemnat conform delegatie nr. 1380/15.05.2015 sa ramana in sarcina Statului.

Obliga contestatoarea la plata catre intimat a cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat (300 lei).

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la data comunicarii.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronuntata, astazi, 02.06.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. D.I. M. T.

Red. Jud. R.M.D./Th.red.I.M.T.

17.06.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie la executare. Sentința nr. 6140/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI