Contestaţie la executare. Sentința nr. 9755/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9755/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 9755/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR: 9755

Ședința publică din data de 02.10.2015

Instanța constituită din :

P.: E. C.

GREFIER: A.-D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită, privind pe contestatoarea P. C. O., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri Poduri București și terții popriți B. Comercială Română B. T. B., B. –G., C. B., I. B., R. B. U. Ț. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea personal, lipsind intimata și terții popriți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța pune în discuție calificarea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, formulată de către intimată, ca fiind o apărare de fond.

Contestatoarea arată că lasă la aprecierea instanței calificarea excepției.

Instanța în temeiul art. 22 alin. 4 din Codul de procedură civilă, califică excepția inadmisibilității, ca fiind o apărare de fond.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți C. B. și B. T., invocată de aceștia prin întâmpinare și, invocă din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți terți popriți.

Contestatoarea arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța, în temeiul art. 645 din Codul de procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți, având în vedere că în procedura executării silite calitate au doar creditorul și debitorul.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea formulării de probe.

Contestatoarea solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Contestatoarea solicită admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare, arătând că de la data săvârșirii contravenției a intervenit o lege mai favorabilă. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru și contravaloarea efectuării copiilor din dosarul de executare.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2015 sub nr._ contestatoarea P. C. O., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri Poduri București și terții popriți B. Comercială Română B. T. B., B. –G., C. B., I. B., R. B. U. Ț. B. a formulat contestație la executare împotriva executării silite desfășurate în dosarul de executare nr._/2014 al B. C. V. și M. A. D., solicitând, suspendarea executării silite, anularea tuturor actelor de executare întocmite, inclusiv a adreselor de înființare a popririlor, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 24.10.2014 în dosarul nr._/300/2014 de Judecătoria Sectorului 2 București.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că tariful de despăgubire a fost abrogat prin Legea nr.144/2012, intervenind o lege mai favorabilă, astfel că nu mai poate fi pus în executare. De asemenea, a arătat că executarea este nelegală întrucât procesul verbal nu reprezintă titlu executoriu, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator potrivit Deciziei ICCJ nr.6/2015.

Contestatoarea a mai arătat că procedura de comunicare a proceselor-verbale direct prin afișare este nelegală, așa cum a arătat ÎCCJ prin Decizia nr.10/2013.

A mai susținut contestatoarea, faptul că modul de stabilire a cheltuielilor de executare încalcă dispozițiile art.669 C.proc.civ. și art.39 din Legea nr.188/2000.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate disp. art.711 C.proc.civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, întrucât motivele invocate de contestatoare pot fi analizate doar pe calea plângerii contravenționale, excepția fiind calificată de instanță ca reprezentând o apărare de fond. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată învederând, în esență, că procesele verbale au fost comunicate în mod legal și că reprezintă titluri executorii, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Intimata a mai susținut că disp. art.I, pct.2 din legea nr.144/2012 nu sunt aplicabile în cauză, arătând că în speță nu este vorba despre aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultate dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 care nu a fost contestat în instanță.

A susținut, de asemenea, că Decizia ICCJ nr.10/2013 nu se aplică în cauză, fiind vorba de o situație anterioară pronunțării acesteia, iar cheltuielile de executare se încadrează în limitele admise de O.M.J. nr.2561/2012.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate disp. art. 205-208 C.pr.civ.

Instanța a încuviințat și administrat, la propunerea părților, proba cu înscrisuri. Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatoarei au fost emise procesele verbale de contravenție . nr._/31.01.2012 și . nr._/31.01.2012 prin care a fost amendată cu câte 250 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a plăti tariful de despăgubire de 28 Euro.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a formulat cerere de executare silită a proceselor verbale de contravenție indicate anterior, fiind format dosarul de executare nr._/2014 al B. C. V. și M. A. D..

Având în vedere soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a terților popriți, la termenul de judecată din data de 02.10.2015, instanța va respinge cererea formulată împotriva terților popriți B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ, B. T., B., B. –G., C. B., I. B., R. B., U. Ț. B., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite, având în vedere împrejurarea că, potrivit art.718 alin.1 din C.proc.civ., suspendarea executării silite poate fi dispusă numai până la soluționarea pe fond a contestației la executare, iar în cauză instanța a reținut spre soluționare la același termen, atât această cerere, cât și fondul litigiului.

Potrivit art. 711 alin.1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

În ceea ce privește Legea nr. 144/2012, instanța apreciază că este admisibilă contestația la executare cu privire la acest aspect prin prisma faptului că, la data intrării în vigoare a pretinsei norme contravenționale mai favorabile - 27.07.2012, contestatoarea nu se mai afla în cadrul termenului de 15 zile pentru introducerea plângerii contravenționale, astfel încât unicul mijloc procedural prin care poate să deducă judecății această apărare de fond este contestația la executare.

Pe fondul motivului de nelegalitate, instanța reține că executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă conform art. 662 alin. 1 C.proc.civ.

Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, text care prevedea obligația de plată a tarifului de despăgubire.

În art. II din Legea nr. 144/2012, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

Având în vedere că prin art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 s-a desființat instituția tarifului de despăgubire pentru contravențiile comise împotriva regimului juridic al O.G. nr. 15/2002, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, executarea silită s-a declanșat în mod nelegal pentru îndestularea unei creanțe al cărui caracter cert a încetat să mai existe odată cu . acestei norme contravenționale mai favorabile.

Prevederea de la art. II din Legea nr. 144/2012 este o normă contravențională, astfel încât aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.

Prin considerentele Deciziei nr. 385/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002, Curtea Constituțională a stabilit că prevederea contestată are „caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire — suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta — textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală”.

Conform art. 12 alin. 2 teza I din O.G. nr. 2/2001, dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.

Corespunzător, dacă noul act normativ nu mai prevede sancțiunea inițială, aceasta nu se va mai aplica.

În legătură cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea Constituțională, în decizia nr. 228/2007, a arătat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută”.

Deși făcute în legătură cu art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aceste considerații sunt valabile, mutatis mutandis, și pentru alin. 2 din același articol.

Față de cele arătate mai sus, instanța consideră că tariful de despăgubire nu mai putea fi solicitat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată, motivul de contestație fiind întemeiat.

Totodată, instanța învederează dispozițiile art. 637 alin. 1 pct. 3 Cod proc. civ. republicat, conform cărora constituie titluri executorii și pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr. 6 pronunțată la data de 16 februarie 2015 în soluționarea unui recurs în interesul legii (Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

În considerentele acestei decizii, s-a mai reținut și că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 C. proc.civ., dar că această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

În consecință, constatând întemeiate motivele de contestație la executare, instanța urmează să admită contestația și să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul nr._/2014 al B. C. V. și M. A. D., precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 24.10.2014 în dosarul nr._/300/2014 de Judecătoria Sectorului 2 București.

În temeiul disp. art. 45 lit.f din OG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, va restitui contestatoarei suma de 102 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În același timp, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată împotriva terților popriți B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ cu sediul în București, .. 5, sector 3, B. T. cu sediul în Cluj N., .. 8, Jud. Cluj, B. cu sediul în București, .. 6A, sector 2, B. –G., cu sediul în București, ., sector 2, C. B. cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 11-13, sector 3, I. B. cu sediul în București, ., nr. 48, sector 1, R. B. cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 248C, Sky Tower, sector 1, U. Ț. B. cu sediul în București, ., sector 1, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Admite contestația la executare formulată împotriva creditoarei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 401A, sector 6, de către debitoarea P. C. O. cu domiciliul în București, .. 109, ., sector 2.

Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr._/2014 al B. „C. V. și M. A. D.”, precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 24.10.2014 în dosarul nr._/300/2014 de Judecătoria Sectorului 2 București.

În condițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/_ privind taxele judiciare de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va restitui contestatoarei suma de 102 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

Obligă intimata la plata către contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 42 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2015.

Președinte Grefier

E. C. A. D. S.

Red./Dact./E.C./11 ex./02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9755/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI