Contestaţie la executare. Sentința nr. 4842/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4842/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4842/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4842
Ședința publică de la 04.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatorul A. D. în contradictoriu cu intimatul S. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul intimatului, care depune împuternicirea avocațială la dosarul cauzei, lipsind contestatorul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că, prin Serviciul Registratură, la data de 02.04.2015, a fost depus dosarul de executare silită nr. 255/2015, în copie, după care:
Apărătorul intimatului învederează că executarea silită, prin evacuare, a fost finalizată. Depune la dosarul cauzei declarația părții adverse privind renunțarea la judecată și la drept, solicitând pronunțarea unei hotărâri în consecință. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 16.03.2015, contestatorul a solicitat să se constate existența unui drept al său de retenție asupra imobilului situat în București, ., sectorul 2, până la achitarea de către intimat a sumei de_ lei, reprezentând cheltuieli făcute cu imobilul.
De asemenea, a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 255/2015 al B. O., HAJA ȘI G..
La data de 17.04.2015, contestatorul a dat, în fața notarului public, o declarație de renunțare la drept și la judecată.
În aceste condiții, se va lua act de manifestarea sa de voință.
În privința cererii de constatare a dreptului de retenție, cererea va fi respinsă, ca neîntemeiată, astfel cum prevede art. 408 alin. 2 C..
În privința contestației la executare, se va lua act de renunțarea la judecată.
Contestatorului i se va pune în vedere să achite către B. O., HAJA ȘI G. suma de 97,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de constatare a dreptului de retenție.
Constată renunțarea la judecarea contestației la executare formulate de contestatorul A. D. (CNP_), cu reședința în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul S. A. (CNP_0), cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4.
Pune în vedere contestatorului să achite către B. O., HAJA ȘI G. suma de 97,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare silită.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 04.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 07.05.15
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5082/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... → |
|---|








