Acţiune în constatare. Sentința nr. 5041/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5041/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5041/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5041
Ședința Publică din data de 07.05.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, nulitate clauze abuzive privind pe reclamanta . SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA – FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta . SA.
La cele două apeluri nominale făcute în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că judecata cauzei a fost suspendată la data de 09.01.2014, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea discutării perimării.
Instanța reține cauza spre soluționarea sesizării din oficiu cu privire la perimare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2012 sub nr._ /2009, reclamanta . SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA – FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta . SA a solicitat constatarea nulități clauzelor 10.1 și 11.2 inserate în contractul cadru de leasing financiar nr. 167/04.03.2008 din care face parte integrantă contractul de leasing financiar nr. 3589/21.03.2008, termeni și condiții specifice raportat la art. 18 inserat în contractul de leasing financiar nr. 3589/21.03.2008, termeni și condiții specifice, respectiv contractul de leasing financiar nr. 3475/04.03.2008, termeni și condiții specifice, ca fiind abuzive, să se constate nulitatea efectelor produse de clauzele 10.1 și 11.2 inserate în contractul cadru de leasing financiar nr. 167/04.03.2008 din care face parte integrantă contractul de leasing financiar nr. 3589/21.03.2008, termeni și condiții specifice raportat la art. 18 inserat în contractul de leasing financiar nr. 3589/21.03.2008, termeni și condiții specifice, respectiv contractul de leasing financiar nr. 3475/04.03.2008, termeni și condiții specifice, în temeiul principiului de drept „quod nullum est, nullum producit effectum” și pe cale de consecință să se constate inoperabilitatea acestor clauze în raporturile contractuale dintre părți.
În baza art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la termenul din data de 09.01.2015, când judecata a fost suspendată în temeiul art. 1551 C.p.c., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor de a depune la dosar dovada existenței și a stadiului celor 4 contestații la executare invocate prin depunerea la dosar a hotărârilor cu mențiunea irevocabilă sau certificat de grefă cu privire la stadiul acestora, în cazul în care hotărârile nu sunt irevocabile, judecata fiind împiedicată din această cauză, dată de la care a trecut mai mult de un an, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au solicitat redeschiderea judecății.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 alin. 1 C.p.c, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C.p.c, perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății, instanța urmează a constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea din oficiu.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta . BUCUREȘTI SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA – FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L., cu sediul în sector 3, București, . Center nr. 11A, . cu pârâta . SA, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, ..04.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.05.2015.
P. GREFIER
M. D. D. F. B.
Red.jud.M.D.D./Tehnred F.B.
2 ex/25.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5032/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5047/2015.... → |
|---|








