Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 5189/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5189/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 5189/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR. 5189

Ședința publică din data de 11.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. P.

GREFIER: C. I. C.

Pe rol se află verificarea cererii de chemare în judecată având ca obiect îmbogățirea fără justa cauza, privind pe reclamanta M. G. BTL SRL în contradictoriu cu pârâtul T. M. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea de către reclamantă a unei cereri de renunțare la judecată în data de 10.02.2015, după care,

În temeiul art. 394 C. pr. civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare cu privire la cererea de renunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București în data de 11.12.2014, sub nr._, reclamanta M. G. BTL SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. M. S. ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2864 lei reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 din Codul Civil.

Analizând cauza de față, prin prisma dispozițiilor art. 406 C.proc.civ., instanța reține următoarele:

Prin cerere scrisă depusă la dosarul cauzei, reclamanta a precizat că înțelege să renunțe la judecată (f. 31).

În atare condiții, instanța constată incidența dispozițiilor art. 406 alin. 1 C.proc.civ., care statuează că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. în vreme ce alin. 3 al aceluiași text de lege prevede că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Cum în prezenta cauză reclamanta a formulat cerere scrisă prin care a arătat că renunță la judecată, și având în vedere că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârât, instanța urmează a constata că reclamanta a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată.

DISPUNE:

În temeiul art. 406 Cod proc. civ., ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta M. G. BTL SRL cu sediul social în Oraș Otopeni, ..22, ., și domiciliu procesual ales la cabinet avocat L. M. C. din București, . nr.1, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtul T. M. S. cu domiciliul în București, Sector 2, ., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,11.05.2015..

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-M. P. C. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 5189/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI