Contestaţie la executare. Sentința nr. 4894/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4894/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4894/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4894
Ședința publică din data de: 04.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare privind pe contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în contradictoriu cu intimata S.C. B. O. S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 03.04.2015, consemnate fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din codul de procedură civilă a amânat pronunțarea până la 17.04.2015 și 04.05.2015, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Deliberând în cauza civilă de față reține următoarele:
Prin contestația la executare formulata la data de 01.10.2014 si înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr._/302/2014, contestatoarea D. G. REGIONALA A FINATELOR PUBLICE BUCURESTI a solicitat, în contradictoriu cu intimata ., suspendarea executării silite în temeiul art.718 al.1 C.p.c., anularea executării silite și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr.357/2014.
În fapt, contestatoarea a arătat că executarea silită pornită de B. Ad Rem este nelegală și netemeinică, pentru lipsa unei cereri din partea creditoarei și a unui termen stabilit de lege în care să fie începută executarea voluntară.
Mai arată că actele de executare emise de B. Ad Rem nu respectă disp. OG nr. 22/2002, în sensul că nu s-a respectat termenul de 6 luni prevăzut pentru plata voluntară a debitului.
Totodată, creditoarea a invocat faptul că suma de 529 lei reprezentând cheltuieli de executare depășește baremul maxim prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, întrucât include în plus și împotriva prevederilor legale TVA-ul datorat la suma maximă reprezentând onorariul executorului.
A mai invocat contestatoarea faptul că onorariul de avocat a fost inclus în mod greșit și nejustificat în cheltuielile de executare, iar executorul a procedat la actualizarea sumei datorate cu titlul de cheltuieli de judecată, încălcând astfel prevederile art. 628 alin. 2 și 3 C.pr.civ.
În drept, contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 622 și urm. C.p.c. OG 22/2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10.11.2014, intimata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că executorul a procedat în mod legal, neexistând o dispoziție legală care să impună acordarea unui termen de plată voluntară, iar pentru a beneficia de termenul de 6 luni reglementat de O.G. 22/2002 debitoarea trebuie să probeze în prealabil lipsa fondurilor. A mai arătat că în mod corect executorul a adăugat la onorariu TVA-ul în condițiile în care este plătitor de TVA și că a actualizat creanța principală din titlul executoriu respectând prevederile art. 628 C.pr.civ. Cu privire la suspendarea executării a solicitat respingerea acestei cereri.
S-a atașat dosarul de executare nr. 357/2014 emis de B. Ad Rem.
Prin sentința civilă nr. 347/16.01.2015 instanța a admis exceptia necompetentei teritoriale invocate din oficiu, dispunând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015, sub nr._ .
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 3110R/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/300/2011 prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 5472/10.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, dispunându-se obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București la plata către S.C. B. O. S.A. a sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, s-a pornit executarea silită în cadrul dosarului de executare nr.357/2014 al B. Ad Rem (f. 55-72 dosar declinat).
Încuviințarea executării silite a fost dată de Judecătoria Sectorului 2 prin încheierea din data de_/300/2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2014 (f. 51 – dosar declinat).
Împotriva acestei executări debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat prezenta contestație la executare.
În ceea ce privește primul motiv invocat de contestatoare instanța constată că acesta nu poate fi reținut. Debitoarea avea obligația de achita suma de 5.000 lei stabilită prin decizia ce constituie titlu executoriu din chiar momentul pronunțării acesteia, în condițiile în care hotărârea în cauză era executorie. Legea nu impune creditorului să-i dea debitorului un termen pentru îndeplinirea voluntară a obligației, aceasta din urmă fiind îndatorat (și nu îndreptățit, cum susține debitoarea) să-și execute întocmai obligațiile impuse prin titlul executoriu.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor O.G. 22/2002 astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea 110/2007, instanța reține că potrivit art. 1 din acest act normativ „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”, iar potrivit art. 2 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.” Nerespectarea obligației de plată prevăzute anterior dă dreptul creditorului de a solicita executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie astfel cum prevede art. 3 din același act normativ.
Instanța apreciază că din analiza dispozițiilor legale sus citate rezultă că termenul de 6 luni este instituit de legiuitor numai în situația în care instituția debitoare face dovada incapacității de plată a sumelor datorate astfel cum au fost stabilite prin titlurile executorii, determinată de lipsa de fonduri, și numai în scopul de a preîntâmpina eventualele prejudicii cauzate activității instituției debitoare ca urmare a unor executări silite intempestive. Or, în cauza de față, contestatoarea nu a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, astfel încât instanța apreciază că nici măcar nu devin incidente prevederile legale menționate mai sus și, prin urmare, în mod corect s-a procedat la declanșarea procedurii de executare silită potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Mai mult, se constată că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Hornsby vs. G. din 19.03.1997, s-a reținut că garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu. În hotărârea pronunțată în cauza Ș. vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară.
Or, creanța intimatei pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită și s-a emis somația a fost obținută într-o procedură jurisdicțională desfășurată în fața instanțelor judecătorești. Calitatea de debitor aparține contestatoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, iar aceasta este organizată ca instituție publică.
Raportat la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ș. vs. România, instanța apreciază că oricum dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, care instituie un termen de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar și condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată, constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
Susținerile contestatoarei în sensul că onorariul executorului judecătoresc depășește plafonul maxim nu pot fi reținute. Astfel, adăugarea TVA la onorariul maxim datorat nu contravine legii, întrucât aceasta nu distinge, iar TVA reprezintă un impozit indirect.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la faptul că în mod nelegal s-a inclus onorariul de avocat în cheltuielile de executare, instanța constată că nici acestea nu pot fi avute în vedere.
Astfel, se constată că, într-adevăr prin încheierea din data de 24.09.2014 (f. 57 – dosar declinat) s-a menționat includerea în cheltuielile de executare a onorariului de avocat în cuantum de 500 lei, achitat conform chitanței depuse la dosar (f. 72 dosar declinat). Se constată însă că acest lucru nu este interzis de lege, dimpotrivă prevederile art. 669 alin 3 pct. 3 C.pr.civ. dispunând expres faptul că onorariul de avocat se include în cheltuielile de executare.
În sfârșit, cu privire la susținerile contestatoarei în sensul că s-ar fi încălcat prevederile art. 628 alin. 3 C.pr.civ., în sensul că nu se putea proceda la actualizarea creanței atâta timp cât aceasta constă în cheltuieli de judecată și nu constituie obligația principală stabilită în bani potrivit texului de lege invocat, instanța reține că nici acestea nu sunt întemeiate.
Astfel se constată că obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată este singura obligație instituită prin titlul executoriu și, ca atare, ea poate fi calificată ca „obligație principală” care, potrivit art. 628 alin. 3 C.pr.civ. poate fi actualizată la cererea creditorului (cerere formulată în cauză), indiferent de izvorul acesteia.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație.
Observând art. 718 alin. 1 C.proc.civ. care prevede posibilitatea de a se dispune suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și față de soluția ce urmează a se pronunța, instanța va respinge și cererea constestatoarei de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul ales în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimata S.C. B. O. S.A., având C.U.I. RO 19, cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE: GREFIER:
A. M. A.-M. I.
RED. M.A./23.07.2015/4ex.
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Hotărâre din 04-05-2015,... | Pretenţii. Încheierea nr. 31/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
