Acţiune în constatare. Sentința nr. 6527/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6527/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6527/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 6527

Ședința publică din data de 10.06.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:P. V. L.

GREFIER:D. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect actiune in constatare, clauze abuzive, pretentii, obligatia de a face, privind pe petenta O. L. si pe pârâtele . E. N. Europe Funding II B.V.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța, în raport de prevederile art. 94 ,95 si 99 alin. 2 C.pr.civ., invoca exceptia de necompetenta materiala si, în baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare pe exceptia necompetentei materiale.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București în data de 21.01.2015, sub nr._ si precizata ulterior reclamanta O. L. a chemat în judecată pe pârâtele . E. N. Europe Funding II B.V., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art. 4.2, 4.3, 4.11 lit. a si b din contractul de credit ipotecar nr. HL 6991 si de art. 2.1 (ii) si 2.5.4 din actul aditional, obligarea paratei la recalcularea dobanzii avand in vedere evolutia indicelui Libar, incepand cu data incheierii contractului si pana in prezent, obligarea paratei la calcularea si perceperea pe viitor a dobanzii in functie de evolutia indicelui de referinta Libor si marja fixa a bancii, calculata raportat la valoarea indicelui Libor de la data incheierii conventiilor, exonerarea petentei de la plata comisionului de administrare pentru viitor, ca urmare a anularii clauzei contractuale abuzive aferente, obligarea paratei la restituirea tuturor sumelor incasate abuziv, fara temei legal, in baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare, comision de administrare si cu titlu de dobanda execedentara, constatarea caracterului abuziv al cluzei de risc valutar inserata in contract si eliminarea acesteia, stabilizarea ( inghetarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului ( 1 CHF = 21.554 lei) care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor si al serviciilor inre rezidenti se plateste in moneda nationala si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii petenta a aratat ca la incheierea contractului de credit ipotecar nr. HL 6991 din 15.12.2006 i s-a solicitat un comison anticipat de acordare in cuantum de 1.996,875 CHF ( 7.363 lei). Contractul a fost incheiat pentru un credit de 79.875 CHF pentru o perioada de 360 lei.

Precizeaza, in esenta, ca anterior incheierii conventiei nu a existat nici o negociere, ea fiind obligata sa semneze un contract tipizat. Arata ca toate clauzele contestate sunt abuzive in raport de prevederile Legii nr. 193/2000, Legii 363/2007 si prevederile Directivei nr. 87/1012/CEE/1986. intrucat acestea au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor,

În drept au fost invocate dispozitiile art. 194 si urm. C.pr.civ., art. 480 si 992 cod civil de la 1864, art. 15 din Constituta Romaniei, Legea nr. 193/2000, OG 21/1992, OUG 99/2006, OUG 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din EFUE si decizia C-26/13 a CJUE.

În probațiune s-a solicitat administrarea dovezii cu înscrisuri, la dosar fiind depuse, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, inscrisurile invocate, interogatoriul paratei si expertiza de specialitate.

La data de 10.03.2015 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a aratat fiecare suma ce solicita a fi restituita ( filele 125-126)

Pârâta . data de 09.04.2015, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pentru pretentiile reclamantei ulterioare datei de 11.07.2008, exceptia prescriptiei dreptului la actiune iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neantemeiata.

A aratat, in esenta, ca sustinerile petentei sunt nefondate intrucat aceasta a avut posibilitatea sa negocieze fiecare clauza in parte. A precizat ca nu exista clauze abuzive, nefiind indeplinite conditiile prevazute de lege in acest sens.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 9 indice 3 lit. d teza I din OG 21/1992, art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010 si art. 56, 205-208 C.pr.civ.

S-a solicitat proba cu inscrisuri, fiind anexat in copie contractul cadru de vanzare cumparare creante incheiat de parate.

Pârâta E. N. Europe Funding II B.V. nu a depus intampinare.

La dosar este atasat dosarul nr._/300/2014 al Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.

La termenul de azi instanta, din oficiu, a invocat exceptia de necompetenta materiala a judecatoriei.

Analizand exceptia, instanta retine ca prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, respectiv a finalității urmărite de reclamant ca urmare a anulării clauzelor abuzive prin mecanismul Legii nr. 193/2000 se imprimă acțiunii un caracter patrimonial, calificare dată astfel acțiunii și prin prisma considerentelor reținute în Decizia nr. 32/2008 în interesul legii a ICCJ, conform căreia în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare, precum și faptul că, pentru determinarea competenței materiale după valoare, și implicit, a căilor de atac, se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.

Cum solicitarile petentei se raporteaza la valoarea contractului, respectiv la suma de 79.875 CHF ( la 10.06.2015 1 CHF = 4,2564 lei), rezulta ca valoarea cauzei deduse judecatii depaseste suma de 200.000 lei, aceasta fiind de 339.979,95 lei.

F. de cele retinute, instanta, avand in vedere dispozitiile art. 94 punct 1 lit. k, 95 pct.1 si 99 alin. 2 Cod procedura civila, constata ca Tribunalul Bucuresti este competent sa solutioneze cauza dedusa judecatii.

In consecinta, se va admite exceptia lipsei competentei materiale si, in baza art. 132 alin. 1 C.pr.civ., instanta va trimite dosarul pentru competenta solutionare Tribunalului Bucuresti – Sectia Civila.

Vazand si dispozitiile art. 132 alin. 3 C.pr.civ cu privire la calea de atac si trimiterea de indata dosarul instantei competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială.

Declină soluționarea cauzei privind pe petenta O. L., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5 la C.. av. C. M. Vicentiu si pe pârâtele .>avand J_ si CUI RO404416, cu sediu in Bucuresti, .. 6A, sector 2 si E. N. Europe Funding II B.V., soc. .>.>avand J_ si CUI RO404416, cu sediu in Bucuresti, .. 6A, sector 2, în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. D. N.

Red. Jud. PVL

5 ex. 12.06.2015

ROMÂNIA

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă

., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_

Operator de date cu caracter personal 2891

Către,

Tribunalul Bucuresti-Sectia Civila

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 6527 din data de 10.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțata în dosarul nr._, având ca obiect actiune in constatare, clauze abuzive, pretentii, obligatia de a face, cerereformulată de petenta O. L., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5 la C.. av. C. M. Vicentiu in contradictoriu cu pârâtele .>avand J_ si CUI RO404416, cu sediu in Bucuresti, .. 6A, sector 2 si E. N. Europe Funding II B.V., soc. .>.>avand J_ si CUI RO404416, cu sediu in Bucuresti, .. 6A, sector 2 s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând 159 file, format dintr-un singur volum la care este atasat dosarul nr._/300/2014 avand 65 si inscrisuri anexa.

Vă mulțumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. D. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 6527/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI