Contestaţie la executare. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 32/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.32
Ședința publica din data de 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ”contestație la executare, suspendare executare”, privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatul V. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul V. V., prin reprezentant convențional, avocat P. F. în baza delegației de substituire nr.134 a doamnei avocat D. N., pe care o depune în ședință publică, lipsă fiind reprezentantul intimatei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr._/300/2013, formulată de intimat prin întâmpinare.
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai solicită suspendarea judecății, dosarul nr._/300/2013 fiind soluționat irevocabil. Depune în acest sens extras de pe portalul instanțelor.
Instanța ia act că intimatul nu mai susține cererea de suspendare formulată prin întâmpinare.
Nefiind cereri sau excepții formulate, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Intimatul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, potrivit art.167 din C.proc.civ.
Nefiind prove de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea contestației formulate, deoarece actualizarea sumei stabilite prin Hotărârea nr.71/_06 emise de Instituția Prefectului - Comisia Județeană O. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 s-a făcut în mod legal de către executorul judecătoresc, în concordanță cu Legea nr.290/2003, care stipulează că suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S.. Prin Decizia în interesul legii nr.XXI din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, privind aplicarea art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, s-a arătat că data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr.9/1998 este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene și, respectiv, a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998, acesta fiind momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă. Având în vedere că rațiunea legii este aceeași atât în privința despăgubirilor acordate potrivit Legii nr.290/2003, cât și în cazul celor acordate potrivit Legii nr.9/1998, iar prin intermediul ambelor reglementări se urmărește respectarea principiului respectării reparării integrale a prejudiciului, depășirea termenului de plată de către contestatoare, aspect recunoscut de către acesta, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de inflație, începând cu data emiterii hotărârii comisiei județene. În cauză se impune și aplicarea art.18 alin.(5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, care se referă la plata benevolă a despăgubirilor stabilite prin hotărârea Comisiei Județene O.; contestatoarea nu s-a conformat obligațiilor de plată, astfel că nu mai poate invoca aceste dispoziții pentru a justifica refuzul de achitare a restului de plată. Extrasul de pe portalul instanțelor pe care l-a depus la dosar reprezintă o dovadă a soluționării definitive a contestației la executare care a format obiectul dosarului nr._/300/2013, iar în cauză trebuie reținut și principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului; având în vedere că această contestație la executare privește actualizarea creanței, iar contestația la executare asupra debitului principal a fost respinsă, pe cale de consecință se impune respingerea contestației la executare având ca obiect actualizarea creanței, întrucât actualizarea este un accesoriu al debitului principal. Dispozițiile OUG nr.10/2014 nu sunt incidente, întrucât prin această ordonanță de urgență se menționează o amânare a plăților benevole, însă procedura de executare silită a fost demarată înainte de . OUG nr.10/2014. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 23 București sub nr._/300/2014, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul V. V., a solicitat instanței anularea procesului – verbal de actualizare emis la data de 16.05.2014 în dosarul de executare nr.942/2012 al S.C.P.E.J. M. G., M. P. și C. G. V. G., fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, contestatoarea a arătat că executorul judecătoresc a actualizat tranșa a doua, de 60% din totalul despăgubirilor, pentru perioada iulie 2007 – aprilie 2014, cu nerespectarea art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006. Prin O.U.G. nr.14/2014 a fost suspendată, pentru o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin .
În drept, contestatoarea a invocat art.711 și urm. din noul C.proc.civ., Legea nr.290/2003 și H.G. nr.1120/2006.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.30 din O.U.G. nr.80/2013.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri, încuviințată de instanță.
Intimatul a depus întâmpinare (f.156-158), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, intimatul a susținut că actualizarea creanței a fost făcută cu respectarea art.18 alin.(6) din Legea nr.290/2003 și cu Decizia nr.XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, depășirea termenului de plată stabilit de lege determinând actualizarea întregului debit cu indicele de inflație începând de la data emiterii hotărârii. Prin O.U.G. nr.10/2014 a fost suspendată doar plata voluntară a despăgubirilor, nu și procedurile de executare silită demarate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
În drept, intimatul a invocat art.205, art.413 alin.(1) pct.1 din noul C.proc.civ., Legea nr.290/2003 și O.U.G. nr.10/2014.
În apărare, intimatul a propus proba cu înscrisuri, încuviințată de instanță.
La dosar au fost depuse copii certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor aflate în dosarul de executare nr.942/2012 al S.C.P.E.J. M. G., M. P. și C. G. V. G..
Prin sentința civilă nr._/28.10.2014 Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.71/14.12.2006 emisă de Instituția Prefectului - Comisia Județeană O. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 (f.40 dosar Judecătoria Sectorului 1 București), s-a dispus acordarea de despăgubiri în valoare de 337.071 lei către intimatul V. V..
La data de 04.12.2012, intimatul a formulat o cerere de executare silită a Hotărârii anterior menționate, înregistrată la S.C.P.E.J. M. G., M. P. și C. G. V. G. (f.38 dosar Judecătoria Sectorului 1 București), în acest sens fiind format dosarul de executare nr.942/2012.
Prin procesul – verbal întocmit la data de 16.05.2014, executorul judecătoresc a actualizat tranșa a doua, de 60% din ½ din totalul despăgubirilor, pentru perioada iulie 2007 – aprilie 2014 (f.73 dosar Judecătoria Sectorului 1 București).
Legea aplicabilă:
Având în vedere că procedura de executare silită a fost demarată la data de 04.12.2012, anterior intrării în vigoare a noului C.proc.civ., în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului C.proc.civ., astfel cum art.25 alin.(1) din noul C.proc.civ. stabilește.
Referitor la modalitatea de plată a despăgubirilor:
Art.18 alin.(5) din H.G. nr.1120/2006 stabilește: compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 prevede expres posibilitatea creditorului despăgubirilor de a solicita reactualizarea cuantumului despăgubirilor. Această prevedere legală, constituind un beneficiu acordat contestatoarei, este de strictă interpretare, și deci aplicabilă doar în situația achitării compensațiilor bănești în termenele prevăzut de alin.(5) al aceluiași articol, nu și în ipoteza refuzului de executare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI/19.03.2007 dată într-un recurs în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 (o lege privind acordarea de compensații similară Legii nr.290/2003), a stabilit că normele prin care au fost reglementate compensațiile au fost elaborate în spiritul principiului reparării integrale a prejudiciului, și că despăgubirile trebuie să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
Astfel, instanța reține că executorul judecătoresc a procedat la actualizarea despăgubirilor datorate intimatei în temeiul Hotărârii nr.71/14.12.2006 emisă de Instituția Prefectului - Comisia Județeană O. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, pentru perioada iulie 2007 – aprilie 2014, cu respectarea art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 și a principiului reparării integrale a prejudiciului, care caracterizează legile privind acordarea de despăgubiri sau compensații.
Referitor la incidența O.U.G. nr.10/2014:
Potrivit art.2 din O.G. nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (forma în vigoare la data emiterii procesului – verbal de actualizare a creanței – 16.05.2014), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Prin art.2 din O.G. nr.10/2014 a fost suspendată doar plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene; măsura suspendării nu operează și în cazul aducerii la îndeplinire a creanței pe calea executării silite.
În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiat și al doilea motiv de contestație, invocat de contestatoare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept prezentate, în temeiul art.399 din C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul V. V., cu domiciliul în Drăgănești O., ..D, ., ., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. N. & G., în București, ., ., ., sector 3, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 4 ex/12.01.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8734/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria... → |
|---|








