Contestaţie la executare. Sentința nr. 4438/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4438/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4438/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4438
Ședința publică din data de 22.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare-suspendare executare, formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatul C. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că la data de 08.04.2015 intimatul a depus note scrise, după care,
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.proc.civ., instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează părților proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 150 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, în data de 22.03.2013, sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. P., suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr. 173/2013, conform art. 403 alin. 1 și 3 C.proc.civ., suspendarea popririi înființate în dosarul nr. 173/2013, anularea procesului verbal de poprire încheiat în data de 14.03.2013 de B. D., C. și Asociații, precum și anularea executării silite dispuse prin dosarul nr. 173/2013.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a precizat că prin Hotărârea nr. 397/2008, emisă de Instituția Prefectului - Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a stabilit cu titlu de despăgubire în favoarea intimatului suma de_,82 lei, sens în care s-a întocmit dosarul de executare nr. 173/_ la B. D., C. și Asociații.
Contestatoarea a mai invocat dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 10/2013 arătând că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, „se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată, cuantumul unei tranșe neputând fi mai mic de 20.000 lei”.De asemenea, „prevederile alin.1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța ce face obiectul acestei cauze nu este exigibilă în momentul de față, astfel că demersul inițiat de creditor este prematur.
A mai arătat contestatoarea faptul că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 precum și a Legii nr. 393/2006 și nu refuză plata acestora.
Sub aspectul procesului verbal de actualizare a sumei de 45.370,82 lei, reprezentând totalul compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 397/2008, s-a constatat că executorul judecătoresc a actualizat această sumă cu indicele de inflație pe perioada noiembrie 2008-februarie 2013, însă potrivit art. 1 din OUG 10/_ legiuitorul a stabilit că:”sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe”.
În subsidiar, contestatoarea a arătat că, în ultima perioadă ANRP s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 și urm C.proc.civ, art. 700 alin.1 și 3 C.proc.civ, Legea 9/1998, HG 1277/2007 și OUG 10/2013
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar cererea de suspendare a executării silite nu este condiționată de depunerea unei cauțiuni, conform art. 7 din OG nr. 22/2002.
În susținerea contestației, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o . din dosarul de executare (f. 10-14).
La data de 02.04.2013, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată apreciind că prevederile OUG nr. 10/2013 nu sunt incidente în cauză.
Întâmpinarea, potrivit art. 86 C.proc.civ., a fost comunicată contestatoarei, spre respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Instanța, prin rezoluție administrativă, a dispus emiterea unei adrese către B. D., C. și Asociații, în vederea atașării dosarului de executare nr. 173/2013, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, relațiile fiind comunicate și anexate la dosar (f. 36-77).
A fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, a fost respinsă cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, a fost admisă contestația la executare și a fost anulată executarea silită desfășurată în cadrul dosarului de executare silită nr. 173/2013 al SCPEJ D., C. și Asociații.
Contestatoarea a formulat recurs împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013, iar prin decizia civilă nr. 3775R/19.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admis recursul, a fost casată sentința civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a analiza motivele II, III, IV ale contestației la executare (dispozițiile OG nr. 22/2002, greșita actualizare a sumei datorate, precum și imposibilitatea de a achita sumele stabilite).
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată din nou în data de 05.03.2015.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, este necesar a reține dispozițiile art. 315 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Așadar, în rejudecare, instanța va proceda exclusiv în limitele impuse de către instanța de recurs, în sensul că va analiza motivele II, III, IV ale contestației la executare (dispozițiile OG nr. 22/2002, greșita actualizare a sumei datorate, precum și imposibilitatea de a achita sumele stabilite).
În ceea ce privește dispozițiile OG nr. 22/2002, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, iar acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, în vreme ce art. 3 din același act normativ prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Or, printr-o interpretare logico-gramaticală se impune cu puterea evidenței a constata că termenul de grație de 6 luni, instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice, precum contestatoarea din prezenta cauză, este condiționat de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlul executoriu nu poate începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să efectueze demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Cu toate acestea, contestatoarea nu a fost în măsură să probeze, în condițiile art.129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., imposibilitatea executării creanței din cauza lipsei de fonduri, deși avea această obligație. Pe cale de consecință, contestatoarea nu este îndrituită să invoce beneficiul termenului instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel că, în mod judicios, s-a procedat la executarea silită conform Codului de procedură silită.
Sub aspectul reactualizării compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 397/31.10.2008, pentru perioada noiembrie 2008 - februarie 2013, instanța reține că, prin procesul verbal din 14.03.2013 (f. 67), executorul judecătoresc a procedat în mod corect, intimatul fiind îndrituit la reactualizarea în discuție.
În acest sens, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate Normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului H., precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății, fiind pe deplin îndreptățită astfel reactualizarea creanței.
Prin Hotărârea nr. 397/31.10.2008 i s-a recunoscut intimatului dreptul la despăgubiri. Or, entitatea statală, recte contestatoarea, recunoscând în patrimoniul intimatului un drept de creanță, care are în mod evident caracter civil, se impune a considera că art. 6 din Convenție își găsește aplicabilitate. Astfel, pentru examinarea problemei aplicabilității dispozițiilor art. 6 din Convenție trebuie să fie avute în vedere, pe de o parte caracterul juridic al dreptului în discuție (hotărârea Benthem împotriva Olandei din 23.10.1985), iar pe de altă parte efectele juridice directe ale actelor autorităților publice, anume dacă ele au fost de natură să creeze, să modifice sau să stingă drepturi și obligații cu caracter civil (decizia de inadmisibilitate din 10.07.1981, pronunțată în cauza X și Laboratorul Y împotriva Belgiei).
Mai mult decât atât, instanța apreciază că ar fi totalmente inacceptabil într-un stat de drept, ca administrația, odată ce și-a asumat obligația de plată printr-un act administrativ emis într-un regim de putere publică, să refuze apoi executarea sa și să invoce lipsa fondurilor.
În acest sens, în hotărârea pronunțată în cauzaȘ. contra României, din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că este excesiv și, prin urmare, contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară.
Pe cale de consecință, nu poate fi reținută alegația contestatoarei privind faptul că în absența disponibilităților bănești ale statului, prin raportare la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina sa o obligație imposibil de realizat.
Luând în considerare toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 399 alin. 1 C.proc.civ., instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul C. P., cu domiciliul procesual ales la SCA A. și D., în București, .. 45-47, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
11.05.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4405/2015.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-04-2015,... → |
|---|
