Plângere contravenţională. Sentința nr. 4405/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4405/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4405/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4405
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 22.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul I. E. C., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., având ca obiect “plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 94 C.proc.civ. și art. 101 din OG nr. 15/2002, după care respinge ca neîntemeiată excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare, constatând că nu s-a făcut dovada unei comunicări valabile a procesului verbal de contravenție către petentă, procesul verbal de afișare anexat de intimată întâmpinării neputând constitui o asemenea dovadă față de împrejurarea că afișarea procesului verbal nu s-a făcut la domiciliul petentei (., ., sector 2), după cum impuneau disp. art. 27 din OG 2/2001, afișarea pe ușa imobilului nefiind una valabilă, din moment ce în clădirea existau mai multe apartamente. De altfel, chiar în ipoteza afișării pe ușa domiciliului petentei, comunicarea nu era una valabilă, față de decizia nr. 10/2013 dată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii și de împrejurarea că nu s-a încercat inițial comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Pe cale de consecință, data la care petenta a luat cunoștință de existența procesului verbal de contravenție este cea de 30.09.2014, când i-a fost comunicată o copie a procesului verbal de către organul fiscal însărcinat cu executarea silită a amenzilor contravenționale, astfel că prezenta plângere contravențională, înregistrată pe rol la 05.10.2014 (data poștei) a fost introdusă cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG 2/2001.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
În urma deliberării, reține că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr._, petenta I. E. C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 02.12.2013 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, solicitând totodată repunerea sa în termenul de formulare a plângerii.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată eronat prin procesul verbal menționat, care nu i-a fost comunicat legal niciodată și pe care l-a obținut de la DVBL sector 2, în momentul în care i s-a comunicat că are de achitat o amendă contravențională, față de împrejurarea că autoturismul surprins circulând fără rovinietă nu se mai afla în patrimoniul său, fiind înstrăinat din anul 2007, fiind radiat de pe rolul fiscal al petentei din 12.12.2007.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei .
În susținere, petenta a propus proba cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, susținând calitatea petentei de subiect activ al contravenției, precum și legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr.15/2002, Legea nr.455/2001.
În susținere a solicitat proba cu înscrisuri.
Petenta a depus precizări la 03.03.2015 prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal, față de decizia nr. 6/2015 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că procesele verbale de genul celui de față sunt nule absolut în lipsa semnăturii agentului constatator; a invocat petenta și excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, în raport de disp. art. 9 alin.3 teza finală din OG 15/2002.
Excepția de tardivitate invocată de intimată a fost respinsă ca neîntemeiată pentru motivele expuse în practicaua prezentei hotărâri.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, instanța a reținut că prin procesul-verbal sus menționat, petenta a fost sancționată contravențional reținându-se că vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută și pedepsită conform art. 8 alin. 1 raportat la art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002.
Verificând din oficiu legalitatea procesului verbal, instanța a constatat încălcarea disp. art. 16 din OG 2/2001, observând că actul de constatare și sancționare a contravenției nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind lovit astfel de nulitate absolută, în raport de disp. art. 17 din OG 2/2001 și de decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată.
După cum s-a reținut prin Decizia menționată, aplicarea Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică, nu este compatibilă cu procedura de comunicare, în format scris, iar nu electronic, a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției către persoanele sancționate pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, arătându-se și că, în lumina dispozițiilor legii 455/2001, în situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică. A mai reținut Înalta Curte că din analiza dispozițiilor art. 4 pct. 3 si 4 din Legea nr. 455/2001 se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, astfel că ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Pe de altă parte, s-a statuat că, având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie, în caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă. A considerat Înalta Curte că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România — S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
S-a reținut totodată că nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Constatând astfel existența unui viciu dintre cele prevăzute la art. 17 din OG 2/2001, de natură a atrage nulitatea absolută a procesului verbal, instanța constată că nu se mai impune analizarea motivelor vizând prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea sau lipsa de temeinicie invocate de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta I. E. C. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Constată nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție . nr._/02.12.2013 încheiat de intimată și înlătură sancțiunile aplicate petentei prin acesta.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. CojocaruCristina M. N.
Th.red. CCM/4 ex/_
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4404/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4438/2015. Judecătoria... → |
|---|








