Contestaţie la executare. Sentința nr. 7637/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7637/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 7637/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7637
Ședința publică din data de 7.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea L. M. Internațional SRL, în contradictoriu cu intimații B. R. G. I. și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională De Drumuri și Poduri București.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin avocat C.-Polacsek A.-C., cu împuternicire avocațială la fila 31 dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea unor note scrise de către intimata CNADNR SA – DRDP, după care:
În temeiul art. 131 Cod proc. civ., instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. 1 rap. la art. 651 alin. 1 Cod proc. civ.
Instanța constată lipsă de procedură cu contestatoarea, având în vedere că aceasta nu a fost citată la domiciliul ales indicat la fila 81 dosar, neregularitate care se acoperă însă prin prezența apărătorului ales la termenul de judecată, după care dispune rectificarea citativului, în sensul că are calitatea de intimată CNADNR SA - DRDP în loc de CNADNR SA – CESTRIN.
Instanța arată că a fost administrată proba cu înscrisuri, după care invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. R. G. I. în temeiul art. 712 coroborat cu art. 645 alin. 1 Cod proc. civ.
Apărătorul contestatoarei lasă la aprecierea instanței.
Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. R. G. I., având în vedere că au calitatea de părți în cadrul contestației la executare doar persoanele care sunt părți în cadrul executării silite, respectiv creditorul, debitorul și terțul poprit, executorul judecătoresc fiind un participant care aduce la îndeplinire executarea silită, și nu parte direct interesată în cadrul executării.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților asupra fondului.
Apărătorul contestatoarei depune în ședință publică dovada achitării costurilor privind fotocopierea dosarului de executare.
În ceea ce privește legalitatea modalității de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției, apărătorul contestatoarei arată că sunt aplicabile prevederile Deciziei nr. 10/2013 și ale OG nr. 2/2001, arătând că acesta nu i-a fost comunicat contestatoarei în mod legal, deși intimata susține că a fost afișat la sediul acesteia, însă nu a fost afișat nici pe ușa sediului, nici depus la cutia poștală a contestatoarei.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001, modalitățile de comunicare a procesului-verbal nu sunt subsidiare, în principal procesul-verbal trebuia comunicat prin poștă cu confirmare de primire, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Pentru toate aceste motive, coroborat cu dispozițiile OG nr. 2/2001 care prevăd că procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică în termen de o lună de la emiterea acestuia, nerespectarea acestui termen fiind sancțiunea prescripției sancțiunii contravenționale.
În concluzie, solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză și dispunerea întoarcerii executării, cu obligarea intimatei la restituirea taxei de timbru.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 19.12.2014, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva executării silite, solicitând anularea tuturor actelor de executare întocmite de B. R. G.-I. în dosarul de executare nr. 4355/2014.
În motivarea în fapt s-a invocat în esență faptul că în ceea ce privește tariful de despăgubire, obligația contestatorului de a-l achita nu mai există, întrucât art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost abrogat prin Legea nr. 144/23.07.2012.
Totodată, a învederat că în ceea ce privește cheltuielile de executare, onorariul executorului judecătoresc nu putea să depășească 10% din valoarea creanței.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711, art. 453 Cod proc. civ.
S-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
În susținere au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de suspendare a executării silite, respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise în baza titlului executoriu și continuarea executării silite.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 – 208, art. 712, art. 622 alin. 1 și 2, art. 273 Cod proc. civ., art. 1 (11) din OG 15/2002, art. 8 alin. 1 și 3 din OG 15/2002, art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001, art. 27 din OG 2/2001, art. 37 din OG 2/2001, art. 665 alin. 7, art. 632 alin. 2, art. 252 Cod proc. civ., art. 5 din Legea nr. 76/2012.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În susținere au fost depuse înscrisuri.
Contestatoarea a formulat la 17.03.2015 cerere de introducere în cauză a executorului judecătoresc și cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și răspuns la întâmpinare prin care a invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii.
În vederea justei soluționări a cauzei, la solicitarea instanței a fost depus de către B. R. G. I., în fotocopie, dosarul de executare silită nr. 4355/2014.
Intimata a formulat note scrise prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de suspendare a executării silite și excepția inadmisibilității cererii privind aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de suspendare a executării silite și a arătata că admisibilitatea sub aspectul atacării titlului executoriu nu reprezintă o excepție în sine.
De asemenea, a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:
La cererea intimatei, împotriva contestatoarei s-a declanșat executarea silită în temeiul titlului executoriu – procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.01.2012 - pentru suma de 96 euro, reprezentând diferență tarif de despăgubire + cheltuieli de executare.
- Primul motiv invocat de contestatoare este întemeiat.
Astfel, intimata nu a făcut dovada comunicării procesului-verbal de contravenție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci doar prin afișare (fila 25) fără ca intimata să fi dovedit că ar fi încercat, anterior comunicării prin afișare, să comunice actul prin poștă, cu aviz de primire.
Nu au fost deci respectate prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 10/2013 pronunțată în recursul în interesul legii, astfel că procesul-verbal nu a fost comunicat contestatorului în mod legal.
În raport de motivele arătate, instanța apreciază că procesul verbal în discuție este lipsit de forță executorie.
- Al doilea motiv invocat de contestatoare este de asemenea întemeiat.
Instanța arată că, prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, text care prevedea obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În art. II din Legea nr. 144/2012, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
În considerentele deciziei nr. 385/2013, Curtea Constituțională a reținut că prevederea respectivă are, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții și că, urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
În art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, se prevede că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
Corespunzător, dacă noul act normativ nu mai prevede sancțiunea inițială, aceasta nu se va mai aplica.
În legătură cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea Constituțională, în decizia nr. 228/2007, a arătat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Deși făcute în legătură cu art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aceste considerații sunt valabile, mutatis mutandis, și pentru alin. 2 din același articol.
Față de cele arătate mai sus, instanța consideră că tariful de despăgubire nu mai putea fi solicitat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată.
- Instanța mai reține că motivul privind nulitatea absolută a titlului executoriu pentru lipsa semnăturii nu poate fi analizat în prezenta procedură, față de dispozițiile art. 713 alin. 2 Cod proc.civ. și față de existența căii de atac a plângerii, în condițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru motivele arătate, constatând că procesul-verbal de contravenție este lipsit de forța executorie și faptul că sunt aplicabile dispozițiile legii contravenționale mai favorabile, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite de B. R. G.-I. în dosarul de executare nr. 4355/2014.
Față de soluția arătată, nu se mai impune analizarea motivelor privind cheltuielile de executare.
- Față de soluționarea contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
- Pe cererea contestatoarei de restituire a taxei de timbru achitată de aceasta, instanța constată că este întemeiată raportat la dispozițiile art. 45 alin.1 lit.f din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd posibilitatea contestatorului de a solicita restituirea taxei de timbru în situația admiterii contestației, însă numai după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. R. G.-I..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul L. M. International S.R.L., cu sediul în București, sector 2, Calea Moșilor nr. 280, ., . având CUI_, înregistrat sub nr. J_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, sector 6, .. 101A, având CUI_.
Anulează executarea silită însăși și toate actele de executare întocmite de B. R. G.-I. în dosarul de executare nr. 4355/2014.
Respinge cererea formulata de contestatorul L. M. International S.R.L. în contradictoriu cu intimatul B. R. G.-I., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.1, ., ., sector 5, pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Dispune restituirea către contestator a taxei de timbru în sumă de 75 lei după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.07.2015.
PREȘEDINTE, Pentru grefier aflat in CO,
D. - E. G. semnează Grefier-Șef
Red. D.E.G./Dact R.E.F./5 ex./2.09.2015
3 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7679/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|








