Pretenţii. Sentința nr. 9417/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9417/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 9417/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9417
Ședința Publică din data de 24.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive, pretenții, obligația de a face formulată de reclamanții D. M. și D. N., în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015 și la data de 24.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă sub nr._/3/2014 (prin disjungere din dosarul nr._/3/2014), reclamanții D. M. și D. N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să: - se constate ca fiind abuziv comisionul de risc si să elimine comisionului de risc din contract regăsit la punctul 5 litera a) prin constatarea acestui comision ca fiind nul absolut si restituirea comisionului de risc aplicat la sold de la momentul semnării contractului de credit si pana la ultima plata făcuta cu acest titlu cat si eliminarea lui pe viitor din contractele de credit; - oblige pârâta la plata dobânzilor legale, pentru sumele de bani ce deriva din recalcularea dobânzii in cazul apariției unui excedent si comision de risc in urma expertizei, bani ce au fost plătiți peste obligația legala către parata si folosite de către aceasta, fapt ce impune obligarea la plata acestor dobânzi legale; - modifice contractele de credit in sensul inserării, la punctul 3 litera a) a faptului ca „Rata dobânzii curente este de x% pe toata durata derulării contractelor"; - recalculeze întreaga dobândă aplicată contractelor de credit, respectiv de la momentul semnării lor si pana la ultima plata valabila, după formula din contract, in scopul determinării unor excedente de dobânda aplicate de către banca in mod nejustificat, dat fiind faptul ca in contract apare o dobânda fixa, fara marja dar totuși se face mențiunea posibilității modificării dobânzii in mod unilateral; - restituie excedentul de dobânda daca acesta este constatat prin expertiza prin aplicarea dobânzii fixe si compararea lor cu plățile făcute de reclamanta pe tot parcursul contractului de credit; - elimine din contracte, ca fiind abuziva, clauza de la punctul 3 litera d) prin care "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara"si inserarea in contract a clauzei prin care banca nu poate modifica rata dobânzii dat fiind faptul ca aceasta este fixa; - elimine din contracte clauzei de la punctul 6 privind Rambursarea, teza finala, prin care banca arata ca "La scadenta finala împrumutatul va achita si eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii in condițiile punctului 3 lit. d”.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că acest contract este în fapt contract cu dobândă fixă pe toată perioada desfășurării contractului. Conform art.36 din OUG nr.50/2010, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor sau, după caz penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorului. Comisionul de risc nu poate fi menționat, datorită naturii sale abuzive, dar și fiindcă este vorba despre un contract ipotecar. O astfel de clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind abuzivă din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Este normală restituirea dobânzii legale aferente, în ipoteza în car s-ar admite restituirea comisionului de risc și s-ar proceda la recalcularea dobânzii.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.193 și art.712 Cod procedură civilă, OUG nr.50/2008, 193/2000, Codul civil, iar în dovedirea acestuia au fost depuse la dosar în copii: convenție de credit, act adițional la contract, plan de rambursare credit, adrese, extras de cont.
La termenul de la 19.08.2014 pârâta a depus întâmpinare la dosar, iar la termenul de la 08.12.2014 a depus la dosar o precizare a întâmpinării.
La solicitarea instanței, reclamanții au depus o precizare a valorii obiectului fiecărui capăt de cerere.
La termenul de la 11.03.2015 s-a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 1212/11.03.2015, Tribunalul București și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată în data de 09.04.2015, sub nr._ .
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de bancă și reclamanții D. N. și D. M., în calitate de împrumutați, au încheiat, la data de 10.09.2007, convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui credit de 38.250 euro, într-o tranșa unică, cu obligația rambursării acestuia în 240 luni, în schimbul unei dobânzi curente de 5,95% pe an și a plății de către împrumutați a comisioanelor enumerate la art. 5 din Condițiile Speciale ale Convenției.
Prin actul adițional nr.1/03.02.2010 la această convenție, s-au modificat o . clauze contractuale, una dintre aceste modificări constând în stabilirea ratei dobânzii curente la nivelul de 5,8250% (art.3 lit.a). De asemenea, a fost modificat și art. 3 lit. d, stipulându-se criteriile de ajustare a dobânzii, fără a putea depăși 7,45% pe an.
Considerând că acest contract conține clauze abuzive, reclamații au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, pe care instanța o apreciază ca întemeiată în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Având în vedere data încheierii contractului de credit (anterioară intrării în vigoare a noului C.civ.), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum prevăd disp. art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009, și de Legea nr.193/2000, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, instanța va avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Instanța reține că potrivit art.4 alin.(1) și alin.(6) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamanții, se constată indiscutabil că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. De asemenea, împrumutații, respectiv reclamanții din prezenta cauză, nu au putut influența natura acestor clauze, iar pârâta nu a făcut dovada contară, deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeași lege.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă. Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
Așa fiind instanța reține că prima condiție este îndeplinită, astfel că acțiunea poate fi analizată din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Așa fiind instanța reține că dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, rămânând a se analiza dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
Sub aspectul caracterului abuziv al dispozițiilor art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/10.09.2007 (în forma inițială stabilită prin convenția de credit, iar nu în forma dată prin actul adițional nr. 1/10.02.2010) referitoare la dobândă, instanța constată că părțile au stipulat o rată a dobânzii curente de 5,95% pe an (f.29), însă banca și-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării, conform art.3.d din contract.
Instanța reține că sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera această clauză drept abuzivă, deoarece clauza creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Părțile nu au prevăzut că rata dobânzii este variabilă, ci au stabilit un procent fix din valoarea creditului, aspect recunoscut și de către pârâtă prin completarea la întâmpinare.
Totodată, sintagma „schimbări semnificative pe piața monetară” nu a fost definită în cuprinsul contractului, iar instanța apreciază, în urma unei interpretări logico-juridice, că aceasta are un caracter general și este lipsită de previzibilitate, putând include o gamă foarte variată de factori, ceea ce este de natură a rupe echilibrul contractual. Astfel, având în vedere elementele enumerate de art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a cărei obligație principală este cu executare uno ictu și nu poate suferi modificări, poate crește costul creditului până la o limită ce nu este stabilită, pentru un motiv nedefinit și nedeterminabil la momentul încheierii contractului. Banca poate modifica obligația de plată, cu executare succesivă, a împrumutaților, persoane fizice, ce au calitatea de consumatori, făcând obligația acestora mai oneroasă, cu posibilitatea ca acest dezechilibru să fie unul deosebit de semnificativ, în condițiile în care nu se stabilește limita până la care poate fi sporită rata dobânzii și nici vreun criteriu concret de determinare a acesteia.
Sintagma utilizată nu poate conduce decât la interpretarea clauzei în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea împrumutaților să verifice dacă modificarea ratei dobânzii este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională în raport cu scopul urmărit.
În plus, lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexată Legii nr. 193 din 2000, include, cu titlu exemplificativ, și situația analizată. Din interpretarea per a contrario a art. 1 punctul a) alin. 1 rezultă că instituțiile financiare nu pot modifica unilateral rata dobânzii plătibile de către consumator în lipsa unei motivații întemeiate. Or, în convenția de credit din prezenta cauză nu este expus niciun motiv întemeiat.
De altfel, chiar dacă am accepta că „schimbările semnificative pe piața monetară” reprezintă un motiv temeinic pentru modificarea ratei dobânzii, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contractul de față.
Instanța reține și că excepțiile trebuie interpretate restrictiv și, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, în caz de dubiu, clauzele contractuale vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
În consecință, instanța apreciază că art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/10.09.2007 (în forma inițială stabilită prin convenția de credit, iar nu în forma dată prin actul adițional nr. 1/10.02.2010) reprezintă o clauză abuzivă.
În ceea ce privește cererea reclamanților de a se modifica contractul de credit în sensul inserării, la punctul 3 litera a) a faptului ca „Rata dobânzii curente este de x% pe toata durata derulării contractelor", instanța reține că aceasta este neîntemeiată întrucât potrivit art.1178 C.civ. „contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o formalitate pentru încheierea sa valabilă”, iar instanța nu poate obliga o parte să își dea acordul în sensul încheierii unui act juridic într-un anumit sens.
Pe de altă parte, așa cum s-a reținut mai sus, prin Actul adițional nr. 1/03.02.2010 la convenția de credit încheiată de reclamanți au fost modificate prevederile art. 3 lit. a) și d) din convenția de credit – condiții speciale. Părțile au încheiat în deplină cunoștință de cauză actul adițional nr. 1/03.02.2010, înțelegând să modifice caracterul dobânzii din fix în variabil.
Instanța apreciază că înlocuirea dobândii fixe cu dobânda variabilă în funcție de anumiți indici transparenți și verificabili (art.2 din actul adițional) nu constituie o nerespectare a legii, ci o manifestare a principiului libertății de voință și a art.969 din C.civ. De altfel, din art.95 din O.U.G. nr.50/2010 reiese faptul că sancțiunea nulității intervine doar în cazul actelor adiționale care conțin prevederi contrare O.U.G. nr.50/2010 și care au fost implementate în mod tacit de către bancă, nu și în cazul actelor adiționale însușite expres de către client, prin semnare, în sensul art.969 C.civ. O.U.G. nr.50/2010 nu a interzis introducerea în actele adiționale a unor prevederi suplimentare celor considerate obligatorii, ci doar punerea acestora în aplicare fără consimțământul exprimat al consumatorului.
Actul adițional reprezintă în fapt, în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii o nouă manifestare de voință a părților, putând exista independent de soarta clauzelor din convențiile de credit. Astfel, anularea art.3 lit.d) din condițiile speciale ale convențiilor de credit nu determină și anularea art.2 din actul adițional.
O altă clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de risc, întrucât conform art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, comisionul de risc este calculat sub forma unui procent de 0,192%, fiind aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
Astfel, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc,. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate. Prin urmare, instanța consideră că această clauză contractuală privitoare la comisionul de risc este abuzivă și intră sub incidența Legii nr.193/2000.
De asemenea, deși instanța acceptă că acesta face parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, simpla menționare a denumirii și cuantumului acestuia nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Astfel, este adevărat că reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent de 0,192%, plătibil lunar, pe toată durata convenției. Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorilor, care au cerut suma de bani pentru creditul acordat, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, în această situație, pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților, consumatori, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumatori cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală imobiliară (ipotecă) de rang I ori prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii.
Așa fiind, constatând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/10.09.2007 la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, instanța va declară nulitatea absolută a acestor clauze și va dispune eliminarea acestora din convenție.
În ceea ce privește cererea referitor la constatarea ca abuzivă a clauzei stipulate la art. 6 din condițiile speciale, privind Rambursarea, teza finala, din convenție instanța reține că acesta este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, întrucât reclamanții nu au dovedit întrunirea cerințelor constatării caracterului abuziv, respectiv a existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea clienților și contrar bunei – credințe a băncii. Instanța reține că această clauză nu are caracter abuziv, deoarece aceasta cuprinde o prevedere cu caracter general cu privire la modalitatea de restituire a sumelor, în cazul în care dobânda este variabilă (părțile au stabilit o dobândă variabilă prin actul adițional, iar acesta se completează cu prevederile convenției de credit), iar dacă dobânda este variabilă împrumutatul trebuie să ramburseze creditul prin raportare la cuantumul revizuit al acesteia.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanții și-au executat obligațiile.
Astfel, instanța constată întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamanți) cu titlu dobândă excedentară și comision de risc, în vederea stingerii obligațiilor prevăzute de art. 3 lit. d (astfel cum era stabilit anterior încheierii actului adițional) și art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției; și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederile contractuale anulate apar ca și când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanța reține faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea – credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem).
În consecință, în temeiul art. 1092 C.civ. 1864, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit, de la data achitării și până la zi, precum și la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă excedentară față de dobânda de 5,95% pe an, fără a fi fost datorate, în baza convenției de credit, de la data încheierii convenției de credit și până la data de 03.02.2010, dată la care prin actul adițional părțile au stabilit o dobândă variabilă.
Totodată, în temeiul O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr.13/2011, va obliga pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitelor.
Față de cele menționate, instanța va admite în parte cererea, va constata nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/10.09.2007 la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, în virtutea caracterului abuziv al acestora și va dispune eliminarea acestora din convenție, va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit, de la data achitării și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului restant, precum și la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă excedentară față de dobânda de 5,95% pe an, fără a fi fost datorate, în baza convenției de credit, de la data încheierii convenției de credit și până la data de 03.02.2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului restant și va respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanții D. M. și D. N. ambii cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. și Asociații - .. 7D, corpul B, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, . 2.
Constată nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/10.09.2007 la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției în virtutea caracterului abuziv al acesteia și dispune eliminarea acestora din convenție.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit, de la data achitării și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului restant.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă excedentară față de dobânda de 5,95% pe an, fără a fi fost datorate, în baza convenției de credit, de la data încheierii convenției de credit și până la data de 03.02.2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului restant.
Respinge cererea formulată de reclamanți în rest, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/04.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
