Contestaţie la executare. Sentința nr. 6603/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6603/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 6603/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6603
Ședința publică din data de 11.06.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare” privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. în contradictoriu cu intimata A. E. și terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei – contestație la executare, stadiul judecății - primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare - legal îndeplinită, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 713 C.pr.civ. și art. 650 C.pr.civ., instanța procedează la verificarea competenței sale, și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind alte cereri prealabile formulate și excepții invocate, instanța apreciază asupra cererilor de probatorii.
Instanța deliberează asupra probelor solicitate de către contestatoare și încuviințează, pentru contestatoare, proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, în raport de împrejurările cauzei, este limitată la 1 termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 395 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.03.2015 sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. în contradictoriu cu intimata A. E. și terț poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ a formulat contestație la executare solicitând anularea popririi din 24.02.2015 emisă de B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 661/2013, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că intimata a formulat cerere de executare silită la 25.03.2013, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 661/2013, în care s-a emis somație de plată și alte acte subsecvente ce au fost anulate de instanța de executare prin sentința civilă nr._/23.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2013.
Poprirea conturilor instituției publice nu se poate face fără somație și cum la data înființării popririi somația era anulată, nici poprirea nu poate subzista.
Contestatoarea a mai invocat intervenția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită întrucât termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinței, iar cererea de executare silită a fost depusă peste termen.
Nu au fost respectate dispozițiile art. 782 C.proc.civ. care obligă la menționarea titlului executoriu în adresa de înființare a popririi.
Poprirea s-a înființat cu nerespectarea art. 628 alin. 2 C.proc.civ. în sensul că prin sentința penală s-a stabilit o modalitate de calcul a despăgubirilor fără să se stabilească cuantumul acestora, iar despăgubirile urmau a fi calculate de executor, ceea ce nu s-a făcut, nici prin somație, nici prin adresa de înființare a popririi, fiind menționată o sumă stabilită arbitrar.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 711, art. 719 alin. 3, art. 703 C.proc.civ., art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În dovedire, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.
Deși i s-a comunicat acțiunea, intimata nu a formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei au fost înaintate, în fotocopie, înscrisurile din dosarul de executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, contestatoarea A.A.A.S., în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpații, a fost obligată la plata de despăgubiri civile către partea civilă intimata A. C. E. a unui număr de 61 de unități de fond (f.20-24).
La data de 25.03.2013, intimata s-a adresat cu cerere de executare silită către B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P. fiind format dosarul de executare nr. 661/2013 (f.19).
La data de 05.04.2013 Judecătoria Sectorului 2 București a încuviințat executarea silită a sentinței penale menționate (f.28).
La data de 05.06.2013 executorul a emis somația către A.V.A.S. (în prezent A.A.A.S.) (f.29).
Prin sentința civilă nr._/23.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2013 de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea A.A.A.S. și s-a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 661/2013 al B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P. (f.7-8).
La data de 24.02.2015 executorul a stabilit cuantumul dobânzii din titlul executoriu la suma de 1.630,72 lei pentru perioada mai 2000 – ianuarie 2015 (f.31), a emis încheierea prin care a stabilit cheltuielile de executare (f.32) și a emis adresa de înființare a popririi către Direcția de T. și Contabilitate Publică (f.33), înștiințând contestatoarea despre această măsură (f.34).
În drept, conform art. 711 C.proc.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește primul motiv de contestație lipsa somației, instanța reține următoarele:
Contestatoarea a susținut că poprirea din data de 24.02.2015 a fost înființată nelegal în lipsa somației prealabile prevăzute de lege.
Conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Conform art. 3 în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin sentința civilă nr._/23.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2013 de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea A.A.A.S. și s-a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. 661/2013 al B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P. (f.7-8), inclusiv a somației din data de 05.06.2013 (f.29).
În consecință, instanța constată că executorul judecătoresc a emis în mod nelegal adresa de înființare a popririi din data de 24.02.2015 către Direcția de T. și Contabilitate Publică (f.33), în lipsa unei somații în condițiile în care somația din data de 05.06.2013 fusese anulată, legea impune somarea în prealabil a debitorului instituție publică, iar executorul judecătoresc nu a emis nicio altă somație.
P. motivele anterior expuse, instanța apreciază drept întemeiat acest prim motiv de contestație la executare.
În ceea ce privește motivul de contestație privind prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța reține următoarele:
Executarea silită a fost demarată în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.
Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul general de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
În cazul hotărârilor judecătorești termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive, astfel că în prezenta cauză a început să curgă la data de 04.06.2009, a rămânerii definitive a sentinței penale.
Conform art. 6 alin. 4 din N.C.civ.,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Pe cale de consecință în prezenta cauză se reține aplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.
Art. 6 din Decret stabilește că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.
Conform art. 405 alin. 1 C.proc.civ. (aplicabil față de data începerii cursului prescripției) dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. A.. 2 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
În cauza de față, termenul de 3 ani de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinței penale ce reprezintă titlu executoriu, respectiv la data de 04.06.2009 și s-a împlinit la data de 04.06.2012, nefiind constatate acte de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, în timp ce cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 25.03.2013.
P. aceste motive, constatând că cererea de executare silită a fost depusă la data de 25.03.2013, după împlinirea termenului de prescripție, instanța apreciază drept întemeiat și acest motiv de contestație la executare silită.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 782 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Contestatoarea a arătat că adresa de înființare a popririi este nulă întrucât nu este indicat titlul executoriu – actul de preluare a datoriei în baza art. II alin. 1 din Legea nr. 113/2013, răspunderea A.A.A.S. fiind înlăturată din sentința penală nr. 423/2007 prin decizia Curții de Apel București nr. 164/2008, astfel că raportul obligațional a luat naștere în temeiul art. II, iar pe de altă parte în hotărârea judecătorească nu s-a stabilit o sumă cu titlu de debit și nici cheltuielile de executare silită.
Conform art. 782 alin. 1 C.proc.civ. poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. 1, împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.
Instanța va respinge ca neîntemeiat acest motiv de contestație la executare întrucât adresa de înființare a popririi cuprinde mențiunea privind titlul executoriu constând în sentința penală astfel cum a suferit modificări prin deciziile penale pronunțate în apel și în recurs.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 628 alin. 2 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Conform art. 628 alin. 2 C.proc.civ. în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
Instanța constată că, deși în somația de plată și adresa de înființare a popririi nu a fost indicată modalitatea de calcul, executorul judecătoresc a respectat prevederile legale sus-citate și, prin încheierea din data de 24.02.2015 a procedat la calcularea dobânzii legale din titlul executoriu stabilind-o în sumă de 1.630,72 lei pentru perioada mai 2000 – ianuarie 2015 (f.31).
P. aceste motive, va respinge și acest motiv de contestație, ca neîntemeiat.
P. considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va admite prezenta contestație la executare și va dispune anularea popririi înființate la data de 24.02.2015 în dosarul de executare nr. 661/2013 aflat pe rolul B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestator A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. cu sediul în București, sector 1, . Ș., nr. 50 în contradictoriu cu intimata A. E. cu domiciliul în Slatina, .. 11, județul O. și terț poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ cu sediul în București, sector 4, Splaiul Unirii, nr. 6-8.
Anulează poprirea înființată la data de 24.02.2015 în dosarul de executare nr. 661/2013 aflat pe rolul B.E.J.A. D. G., L. G. și M. P..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
5 ex./ 23.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6794/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6696/2015. Judecătoria... → |
|---|








