Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 8134/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8134/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 8134/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

Secția Civilă

Dosar nr._

(_ )

Sentința civilă nr. 8134

Ședința din Camera de Consiliu de la 05.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. A.-A.

Grefier: C. C. N.

Pe rol soluționarea cererii de constatare a reprezentativității la nivel de unitate formulata de S. Național al Polițiștilor și Vameșilor P. Lex.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu a răspuns petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrata la data de 31.07.2015 la Judecătoria Sectorului 2 București, petenta S. Național al Polițiștilor și Vameșilor P. Lex a solicitat instanței acordarea reprezentativității Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor P. Lex, la nivelul unității – Direcția Politia Locală R..

In susținerea cererii, reprezentantul legal al petentei a depus la dosarul cauzei, cererea de acordare a reprezentativității sindicatului la nivel de unitate, legal timbrată, copia sentinței civile de acordare a personalității juridice, copia sentinței civile nr.4771 din data de 29.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/300/2015 (90/PJ/2015) de Judecătoria sectorului 2 București, declarație pe proprie răspundere a președintelui din data de 27.07.2015 privind numărul de membri de sindicat, adresa nr._/17.07.2015 emisă de Municipiul R., privind numărul de salariați, adresa emisă de S. Național al Polițiștilor și Vameșilor P. Lex către Inspectoratul Teritorial de Muncă N. sub nr._/27.07.2015.

Analizând actele si lucrările dosarului, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevederilor art. 52 lit. C și art. 221 din legea nr. 62/2011, respectiv: petentul are statut legal de sindicat (acordat prin sentința civilă nr. 14/31.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 71/PJ/2004), are independență organizatorică și patrimonială și numărul de membri ai sindicatului ce reprezintă mai mult de jumătate plus unu din umărul angajaților unității, urmează a admite cererea, astfel ca,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul S. Național al Polițiștilor și Vameșilor “P. Lex” cu sediul în București ., ., ., dormitor 2, sector 3 și sediu ales București .-38, ., sector 1.

Constată că petentul S. Național al Polițiștilor și Vameșilor „P. Lex” are reprezentativitate la nivel de unitate – Direcția Poliția Locală R..

Dispune înscrierea mențiunii în Registrul Special al Sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei sectorului 2 București.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.08.2015.

Președinte, Grefier,

P. A.-AurelCîrstea C. N.

Red./tehnored.PAA/CCN

11.08.2015 – 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 8134/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI