Plângere contravenţională. Sentința nr. 6794/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6794/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6794/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6794

Ședința publică din data de 16.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. A. C.

GREFIER: P. S. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”privind pe petent S. S. SOLUTIONS S.R.L. în contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

La cele două apeluri nominale făcute în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ. procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial conform art. 94 pct. 3 Cod proc civ. și art. 101 din OG 15/2002.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă conform art. 411 C.Pr.Civ. și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 16.03.2015, sub nr._, petentul S. S. SOLUTIONS S.R.L. în contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2011 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că la data de 02.03.2015, respectiv dupa mai bine de 3 ani de la aplicarea sanctiunii contraventionale, i-a fost comunicata de catre B.E.J. T. B. O., somatia emisa in dosarul de executare nr. 8636/2014, pentru sumele de 168 euro si 447,72 lei, odata cu aceasta fiind transmise si procesul-verbal . nr._/21.11.2011, impreuna cu alte 5 (cinci) procese-verbale, emise de intimata, reprezentand titlurile executorii, emise pentru acelasi autoturism, inmatriculat sub nr._ . A invederat instantei si faptul ca odata cu somatia comunicata in dosarul de executare nr. 8636/2014, i-a fost comunicata si somatia dintr-un alt dosar de executare al aceluiasi executor judecatoresc, nr._/2014, titlurile executorii din acesta fiind reprezentate de o . alte 2 (doua) procese-verbale de contraventie, necomunicate vreodata societatii. Precizează ca titlurile executorii indicate anterior, respectiv cele 8 (opt) procese-verbale – toate incheiate pentru acelasi autoturism, inmatriculat sub nr._ – NU au fost comunicate de intimata societatii petente ulterior intocmirii lor, in conformitate cu dispozitiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 si cu cele ale art. 25, 26 si 27 din O.G. nr. 2/2001, ci au fost aduse la cunostinta societatii, pentru prima data, de executorul judecatoresc, atasat somatiei, la data de 02.03.2015.

Avand in vedere situatia anterior expusa, precum si faptul ca societatii i-a fost comunicat procesul-verbal de contraventie atacat la data de 02.03.2015, asa cum rezulta din somatia emisa de B.E.J. T. B. O. la data de 25.02.2015 si receptionata de petentă la data de 02.03.2015, in care este consemnat faptul ca la aceasta data se comunica titlurile executorii, printre care si procesul-verbal ce formeaza obiectul prezentei cauze, in temeiul art. 186 alin. 2 Cod procedura civila, a solicitat repunerea in termenul de formulare a plangerii, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 186 alin. 1 Cod procedura civila.

Petenta a invocat nulitatea absoluta a procesului-verbal atacat, având in vedere lipsa semnăturii olografe a agentului constatator și excepția prescripției dreptului intimatei de a aplica sancțiunea contravenționala. Mentiunile facute chiar de intimata in cuprinsul proceselor-verbale de contraventie in baza carora s-a inceput executarea, facea imposibila comunicarea legala a acestora.

S-a arătat că societatea petentă nu are calitate activa in materie contraventionala pentru fapta retinuta in sarcina sa potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, deoarece inca din data de 28.02.2011 societatea a vandut autoturismul Dacia Solenza cu numarul de inmatriculare_, catre numitul Bumbacaru C.-F., iar in acest sens a fost emisa factura fiscala nr._/28.02.2011 si chitanta nr. 787/10.03.2011.

In drept au fost invocate disp. art. 14 alin. 1 si 2, art. 17, art. 19, art. 27, art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, art. 186 Cod procedura civila, Decizia nr. 6/2015 a I.C.C.J. – Sectiile Unite.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar un set de înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 C.proc.civ.

Intimata a formulat întâmpinare la data de 14.04.2015 prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.

S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.

În drept au fost invocate disp. O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, O.M.T.I. nr. 769/2010.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.proc.civ.

Petentul a depus la dosar note de ședință (fila nr. 44 din dosar) prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, anexând Decizia nr. 6/16.02.2015.

Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila nr. 51) prin care a solicitat respingerea ca vădit nefondate a apărărilor și susținerilor intimatei și admiterea plângerii formulate, în principal să se constate nulitatea absolută a înscrisului atacat iar în subsidiar să se dispună anularea înscrisului atacat și a măsurilor dispuse prin acesta, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate disp. art. 201 alin. 2 C.proc.civ.

A fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 21.11.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. Centrul de studii tehnice rutiere și informatică CESTRIN, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe DN6 km 60+450 m, la data de 28.05.2011,ora 10:01, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin același proces-verbal, petentul a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal de contravenție nu conține semnătura olografă a agentului constatator.

Prin decizia 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit faptul că ,, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”

Potrivit art. 517 lin. 4 Cod proc. civ. în cazul recursului în interesul legii,,Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În aceste condiții instanța va constata nelegalitatea procesului verbal de contravenție astfel că va admite plângerea cu consecința anulării procesului verbal . R11 nr._ din data de 21.11.2011.

Totodată, în raport de prevederile art. 453 alin. 1 Cod proc. civ. instanța va obliga intimatul la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru achitată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea privind pe petent S. S. SOLUTIONS S.R.L., cu sediul în sector 2, București, . nr. 5.1, nr. 6A, . cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2011.

Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei reprezentând taxa de timbru.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică azi 16.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. C. P. S. R.

Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.

4 ex./19.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6794/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI