Contestaţie la executare. Sentința nr. 4143/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4143/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4143/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.4143
Ședința publică din data de 17.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. N. C.
Grefier: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, întoarcere executare privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-AAAS în contradictoriu cu intimații U. A. Z., U. V., C. I., V. I., M. M., C. R., D. I., H. I., F. I., L. A., P. M. G., P. G., N. V., N. C., N. D. F., O. M., B. F., S. I., S. I., I. C., P. J., B. P. N., J. V., O. L., P. V., B. C. M., B. G., N. I., N. M. V., Z. L. A., terț poprit A.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de urgență, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 20.03.2015 intimații U. A. Z. și U. V. au depus la dosar, cerere prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, filele 373-374; la data de 19.03.2015 a fost înaintat dosarul de executare nr.881/2013 de către B. D. G., L. G. și M. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 30.12.2014 sub dosarul nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRARERA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimații U. A. Z., U. V., C. I., V. I., M. M., C. R., D. I., H. I., F. I., L. A., P. M. G., P. G., N. V., N. C., N. D. F., O. M., B. F., S. I., S. I., I. C., P. J., B. P. N., J. V., O. L., P. V., B. C. M., B. G., N. I., N. M. V., Z. L. A., terț poprit A.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare efectuate de B. D. G., L. G. și M. P. constând în popririle/înștiințările privind popririi emise la data de 05.12.2014, 09.12.2014 și 10.12.2014 în dosarul nr. 881/2013, suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că executarea are loc în baza sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțată în dosarul nr._/3/2006 de Tribunalul București. A arătat că debitul urmărit este prescris, nu au fost respectate dispozițiile OG nr. 22/2002, executarea nu a fost demarată în mod legal, contestă valoarea despăgubirii stabilite prin somație întrucât executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penală nr. 164A, în loc de sumele efectiv învestite la data achiziționării.
În drept, au fost invocate prevederile art.700, 711, 722 și urm. c. proc. civ., Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011, OG nr. 22/2002, OUG nr. 51/1998, iar în probațiune, proba cu înscrisuri.
Intimații nu au depus întâmpinare, iar la termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În cauză a fost demarată executarea silită împotriva debitorului care are sediul în București, Sectorul 1 de B. D. G., L. G. și M. P. care avea la data demarării executării silite sediul în București, Sectorul 2, anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 prin care au fost înlăturate din ordinea juridică dispozițiile art. 650 c. proc. civ..
Deși executarea silită a fost demarată anterior deciziei Curții Constituționale, aceasta producând efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, astfel că, aparent, dispozițiile art. 650 c. proc. civ. își găsesc aplicarea, fiind competentă instanța de la sediul executorului, instanța apreciază că, în realitate, efectele hotărârii Curții Constituționale influențează și soluția ce va fi pronunțată asupra excepției de necompetență.
Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 21/2011, din punctul de vedere al dreptului intern, judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională.
În mod asemănător, în legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat instanța supremă printr-o altă decizie în interesul legii, Decizia nr. 3/2011, prin care s-a statuat că “deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează”; că “dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată” și prin urmare “instanțele (…) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.
Având în vedere aceste considerente, instanța nu va fundamenta soluția de declinare pe dispoziții eliminate din ordinea juridică națională. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 107 c. proc. civ. pentru stabilirea instanței de executare, dreptul comun în materie de competență – competentă este instanța de la sediul/domiciliul pârâtului.
Executarea silită este a doua etapă a procesului în care părți figurează creditorul (reclamantul) și debitorul (pârâtul), iar contestația la executare este un simplu incident procedural în faza executării. În acest context în stabilirea instanței de executare va fi avut în vedere sediul debitorului care este în Sectorul 1.
P. aceste motive, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 c. pr. civ., instanța urmează să decline cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu.
Declină judecarea cauzei privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS - sector 1, București, .. Ș., nr. 50 în contradictoriu cu intimații U. A. Z. - Satu M., .. UU30, . M., U. V. - Satu M., .. UU30, . M., C. I. - Satu M., .. 39, județ Satu M., V. I. - Satu M., ., ., județ Satu M., M. M. - Satu M., .. 2, . M., C. R. - Satu M., ., . M., D. I. - Satu M., ., . M., H. I. - Satu M., ., ., județ Satu M., F. I. - Satu M., P-ța Constructorilor, nr. 1, . M., L. A. - Satu M., ., ., județ Satu M., P. M. G. - Satu M., ., ., județ Satu M., P. G. - Satu M., ., județ Satu M., N. V. - Satu M., ., județ Satu M., N. C. - Satu M., ., ., județ Satu M., N. D. F. - Satu M., ./B, . M., O. M. - Satu M., .. 7, . M., B. F. - Satu M., ., . M., S. I. - Satu M., .. 88, județ Satu M., S. I. - Satu M., ., județ Satu M., I. C. - Satu M., . M., P. J. - Satu M., ., . M., B. P. N. - Satu M., ., . M., J. V. - Satu M., ., ., județ Satu M., O. L. - Satu M., ., ., . M., P. V. - Satu M., ., ., ., județ Satu M., B. C. M. - Satu M., ., ., . M., B. G. - Satu M., P-ța T., nr. 25, județ Satu M., N. I. - Satu M., ., . M., N. M. V. - Satu M., P-ța 25 Octombrie, . M., Z. L. A. - Satu M., ., . M., terț poprit A.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - sector 4, București, Splaiul Unirii, nr. 6-8, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./34ex./12.05.2015
| ||||||||
| ||||||||
|
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTOR 1 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.4143 din data de 17.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 2 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, întoarcere executare privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-AAAS în contradictoriu cu intimații U. A. Z., U. V., C. I., V. I., M. M., C. R., D. I., H. I., F. I., L. A., P. M. G., P. G., N. V., N. C., N. D. F., O. M., B. F., S. I., S. I., I. C., P. J., B. P. N., J. V., O. L., P. V., B. C. M., B. G., N. I., N. M. V., Z. L. A., terț poprit A.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de …. file, compus din 5 volume.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4164/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








