Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4158/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 27.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, pentru petentă avocat Ș. E. cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 336/29.09.2014, la fila 23 din dosar, intimata fiind reprezentată de consilier juridic V. A. care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța în temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pune în discuția părților competența instanței.
Ambele părți arată că Judecătoria Sectorului 2 este competentă să judece prezenta cauză.
În baza art. 131 alin.1 C.pr.civ., instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 32 din OG 2/2001.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Ambele părți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art.255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar în temeiul art. 260 din codul de procedură civilă constată proba administrată.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, întrucât fapta pretinsă de intimată nu există. Această faptă a fost dezincriminată în raport cu dispozițiile art. 12 din OG 2/2001. Arată că în descrierea faptei reținută de agentul constatator în procesul verbal se menționează că este încălcat art. 36 din OUG 50/2010, deoarece actele adiționale încheiate ulterior apariției OUG 50/2010, cuprind comision de risc deși art.36 din OUG 50/2010 interzic acest lucru. Mai arată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în 17.09.2014, iar Ordonanța 50/2010 a fost modificată și completată de Legea 288/2010, care stabilea în mod expres că textul Ordonanței nu se aplică contractelor în derulare. Prin urmare dacă contractul în derulare conținea comision de risc este evident că și actul adițional conținea comision de risc, negociat și diminuată valoarea, potrivit normelor de drept comun prin care părțile negociază, astfel descrierea faptei trebuie să se suprapună normei de sancționare. Solicită să se constate că fapta nu există și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatei, solicită respingerea plângerea contravenționale, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat, apreciind că la momentul la care a intrat în vigoare Ordonanța 50/2010, agenții economici trebuiau să-și alinieze contractele de credit la dispozițiile legale, dispoziții care prevedeau excluderea din toate contractele de credit aflate în derulare a unor serii de comisioane percepute în mod abuziv. Prin urmare la data la care a fost încheiat actul adițional de către petentă și clienți, banca era obligată să excludă, comisionul de risc, care în opinia agentului constatator era perceput la momentul emiterii procesului verbal de contravenție, în mod nejustificat și nelegal.
În replică apărătorul petentei, solicită să se observe că actele adiționale încheiate între părți, respectiv Volskbank și persoanele care au formulat plângerea către ANPC, respectiv actul adițional nr. 2 încheiat cu soții T. și actul adițional nr. 1 încheiat cu V. M. C., au fost încheiate după acea perioadă de 60 de zile pe care Legea 288/2010 o acorda pentru manifestarea de voință, a petenților în sensul acceptării sau neacceptării unor acte adiționale propuse în temeiul OUG 50/2010. Prin urmare aceste acte adiționale reprezintă manifestarea de voință a părților, fiind încheiate în 20.09.2011 și respectiv 17.03.2011, astfel încât nu se poate vorbi de vreo posibilă contravenție. Pe de altă parte art. 36 din OUG 50/2010 nu prevede că trebuie eliminate anumite comisioane, este doar o interpretarea a autorității făcută abuziv și nelegal. Totodată arată că scopul ordonanței nu a fost să elimine anumite comisioane, ci de a efectua o aliniere a contractelor din perspectiva, posibilității consumatorilor de a muta creditele de la o bancă la alta.
Consilierul juridic al intimatei arată că banca era obligată să se alinieze dispozițiilor legale.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la 02.04.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 02.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 27.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 02.04.2015.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la 09.04.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 09.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 27.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 02.04.2015 și la data de 09.04.2015.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la 17.04.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR.4158
Ședința Publică din data de 17.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 27.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 02.04.2015, la data de 09.04.2015 și la data de 17.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 01.10.2014, sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/1295/17.09.2014.
În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată în mod greșit de comisarii ANPC, care au aplicat greșit dispozițiile art.36 din OUG nr.50/2010, unei situații care nu intră sub incidența acestui text de lege.
A precizat că sancțiunea ANPC a venit ca urmare a două reclamații: nr. 5854/18.06.2014 a petentei V. M. C. și nr. 5825/18.06.2014 a petenților T. I. și M., ambele reprezentând reveniri la reclamații mai vechi, lăsate nesoluționate.
Petenta a susținut că agenții constatatori au făcut o greșită aplicare în timp a legii, ignorând dispozițiile Legii nr.288/2010, potrivit căreia, OUG nr.50/2010 nu se aplică și contractelor încheiate anterior apariției ordonanței, iar actele adiționale semnate de consumatori în aplicarea tranzitorie a OUG nr.50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii și condițiile agreate de părți. Dacă contractele încheiate anterior aplicării ordonanței conțineau comision de risc, iar ordonanța nu se aplică acelor contracte, menținerea comisionului de risc în actele adiționale nu putea contraveni legii. Mai mult, actele adiționale au fost încheiate numai în scopul reducerii acestui comision de risc, la solicitarea petenților împrumutați.
Potrivit art. II alin. (1) din L: 288/2010, actele adiționale încheiate și semnateîsi produc efecte în conformitate cu termenii contractuali agreați de părți.
A mai susținut petenta faptul că intimata aîncadrat în mod greșit situația de fapt constatată în ipoteza redată de art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010, deoarece nu se aflau în prezența unor credite acordate după apariția ordonanței, iar enumerarea comisioanelor permise nu putea fi aplicată.
Nici actele adiționale încheiate în perioada tranzitorie nu sunt supuse art. 36 din ordonanță, deoarece regimul lor este reglementat în mod expres de art. II 1 din L. 288/2010. Aceste acte adiționale nu pot fi considerate credite noi, chiar și pentru simplul fapt că acordarea creditului, ca operațiune tehnică, de punere la dispoziție a creditului, a avut loc anterior apariției ordonanței, ceea ce face să nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma sancționatoare.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art.36 rap. la art.95, art.86 alin.2 din OUG nr. 50/2010 și art.II alin.1 din Legea nr.288/2010.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 22.01.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a arătat că acțiunea de control a fost efectuată în baza reclamațiilor primite la A.N.P.C. de la clienții operatorului economic, respectiv V. M. C. - și T. I. prin care instituția a fost sesizată cu privire la perceperea de către bancă, lunar, în mod nejustificat și fără acordul clientului a unui comision de risc de 0.165% aplicabil la soldul creditului și plătibil lunar.
A precizat că, la momentul apariției O.U.G. nr. 50/2010, băncile aveau obligația expres prevăzută de lege de aliniere a tuturor portofoliilor de contracte la norma legală, fapt ce a determinat implicit semnarea de acte adiționale a căror clauze se impuneau a fi negociate direct cu clienții. Este greșită poziția reclamantei care, deși a înțeles să se conformeze cerințelor actului normativ, a ignorat voluntar prevederile acestuia cu privire la aplicarea de comisioane.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 50/2010 și OG 2/2001.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
S-a solicitat judecata în lipsă.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
În baza art.255 și 258 C.pr.civ., instanta a încuviințat și administrat părților proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/1295/17.09.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei pentru încălcarea prev. art.36 alin. 1 din OUG 50/2010, care constituie contravenție potrivit art. 86 alin. 2 din OUG 50/2010.
În cuprinsul procesului verbal s-a reținut următoarea situație de fapt: din analiza aspectelor reclamate de petentă în reclamația 5854, din data de 19.06.2014, au fost constatate următoarele: La data de 19.08.2008, între petent și bancă se încheie convenția de credit nr._ prin care se acordă un credit de_ CHF pe o perioadă de 300 de luni cu un comision de risc de 0,22% aplicabil la soldul creditului și plătit lunar. La data de 21.06.2010 intră în vigoare prevederile OUG nr.50/2010 care, în conformitate cu prev. art.95 alin.2,3 și 5 prevedea alinierea tuturor contractelor în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe până la 21.09.2010. până la data definitivării prezentului proces verbal reprezentantul legal al operatorului economic nu a pus la dispoziția echipei de control actul adițional de implementare a prevederilor OUG nr 50/2010. Prin art.36 din OUG 50/2010 sunt enumerate comisioanele care pot fi percepute în cadrul unui contract de credit. Odată cu apariția Legii 288/2010, aceasta prevede la II faptul că în cazul în care oricare parte dorește revenirea la raporturile contractuale anterioare procesului de implementare a OUG nr.50/2010 cu posibilitatea de a transmite o notificare prin care să-și exprime opțiunea. Prin punctul de vedere nr._ din 17.08.2014 transmis de către V. instituției rezultă faptul că la momentul apariției Legii nr.288/2010, banca a optat să uzeze de dreptul acordat de art.II alin.2 din acest act normativ. Ulterior, în data de 20.09.2011, părțile semnează actul adițional nr.2 la convenția de credit_/19.08.2008 unde la punctul 5.1 litera b este prevăzut comision de risc 0,15% pe lună. Din analizarea aspectelor reclamate de către petenții T. I. și T. M. A. în reclamația 5825/19.06.2014 au fost constatate următoarele: la data de 05.03.2008, între petenți și bancă se încheie convenția de credit nr._ prin care se acordă un credit de_ euro pe o perioadă de 360 de luni, cu un comision de risc de 0,165% aplicabil la soldul creditului și plătit lunar. La data de 21.06.2010 intră în vigoare prevederile OUG nr.50/2010 care, în conformitate cu prev. art.95 alin.2,3 și 5 prevedea alinierea tuturor contractelor în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe până la 21.09.2010. Astfel, contractul deținut de către petenți a fost aliniat la prevederile OUG nr.50/2010 dar fără respectarea acestor clauze deoarece, așa cum se poate observa în actul adițional nr.1 din data de 17.09.2010, V. SA a modificat denumirea comisionului de risc în comision de administrare, lucru interzis de prevederile OUG nr.50/2010.Prin art.36 din OUG 50/2010 sunt enumerate comisioanele care pot fi percepute în cadrul unui contract de credit. Odată cu apariția Legii nr. 288/2010, aceasta prevede la II faptul că în cazul în care oricare parte dorește revenirea la raporturile contractuale anterioare procesului de implementare a OUG nr.50/2010 cu posibilitatea de a transmite o notificare prin care să-și exprime opțiunea. La data de 09.02.2011 petenții au depus la V. notificarea nr.213 prin care menționează că nu sunt de acord cu actul adițional de aliniere la prevederile OUG nr.50/2010 și solicită trecerea la condițiile inițiale prevăzute în convenția semnată iniția. Ulterior, în data de 17.03.2011, părțile semnează actul adițional nr.2 unde la punctul 5.1 litera b este prevăzut comision de risc 0,115% pe lună.Așa cum se observă din cele mai sus menționate, V. încheie acte adiționale (ulterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2010) care nu respectă prevederile OUG 50/2010 modificată prin Legea 288/2010 și acționează în mod incorect cu consumatorii. Actele adiționale încheiate între petenți și bancă nu respectă prevederile legale în vigoare din momentul încheierii lor. Încălcarea prevederilor art.36 alin.1 din OUG 50/2010 constituie contravenție potrivit art. 86 alin. 2 din OUG 50/2010 și se sancționează cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența reprezentantului petentei, care l-a semnat, fiind îndeplinite astfel prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitateaprocesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentei.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, se reține că nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113).
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic fiind dovedită fapta petentei de a nu respecta dispozițiile art. 36 din OUG 50/2010, potrivit cărora este interzisă stipularea comisionului de risc în contractele de credit.
Petenta nu contestă existența acestui comision în actele adiționale încheiate, dar susține că art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 nu este aplicabil în speță, față de dispozițiile legii nr.288/2014.
Instanța reține că potrivit art.95 alin.(1) din OG 50/2010, pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligația ca, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea in actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență.
Introducerea in actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.
Prin Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în Monitorul oficial în data de 30 decembrie 2010 a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, iar la art. II din lege se prevede (1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. (2) Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În speță, în privința reclamației formulate de V. M. C., instanța reține că, așa cum reiese din adresa nr._/17.07.2014, înaintată de bancă intimatei (f.62-63 și 66), petenta a optat să uzeze de dreptul acordat de art.II alin.2 din Legea nr.288/2010, potrivit căruia actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, la data intrării în vigoare a legii nr.288/2010, exista un act adițional acceptat tacit prin care contractul de credit fusese aliniat dispozițiilor OG nr.50/2010, care nu prevedea printre comisioanele permise și comisionul de risc.
Or, ulterior, la data de 11.12.2009, banca încheie cu clientul actul adițional nr.2/20.09.2011, prin care reintroduce comisionul de risc, la art.5.1 lit b, contrar dispozițiilor art.36 din OUG nr.50/2010.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.II alin.1 din Legea nr.288/2010 așa cum susține petenta, care vizează actele adiționale încheiate și semnate până la . Legii nr.288/2010.
Cât privește reclamația formulată de T. I. și T. M. A., instanța reține că, prin actul adițional nr.1 din 17.09.2010 nesemnat de clienți, banca a modificat denumirea comisionului de risc în comision de administrare. Prin adresa nr._/21.07.2014, (f.193-194) banca recunoaște că, comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare, prin actul adițional nr.1 din 17.09.2010. De asemenea, banca arată că acești clienți au uzat de dreptul acordat de art.II alin. și au denunțat actul adițional, în termenul de 60 de zile, prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art.II alin.2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010. Contractul trebuia aliniat prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 în sensul interzicerii comisionului de risc, prin urmare nu se poate considera că actului adițional încheiat de părți i se aplică dispozițiile legale în vigoare la momentul semnării convenției de credit. De asemenea, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. II alin 1 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, având în vedere că actul adițional a fost încheiat ulterior intrării în vigoare a acesteia, acesta nu-și poate produce efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.
Față de cele reținute anterior, instanța constată că petenta nu a făcut dovada de unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul verbal contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a acesteia.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, față de cuantumul amenzii aplicate și de gradul de pericol social al contravenției, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, instanța constată că amenda a fost corect individualizată, fiind aplicată o amendă în cuantum minim, iar fapta petentei prezintă pericol social având în vedere că aceasta a încălcat obligații legale privind protecția consumatorilor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea, formulată de petenta ., cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pt. judecător aflat în concediu dePt. grefier aflat în concediu de odihnă, semnează președintele instanței odihnă, semnează gref. șef
Red./Dact./C.E./31.07.2015/4.ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4182/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4029/2015. Judecătoria... → |
|---|
