Contestaţie la executare. Sentința nr. 9064/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9064/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 9064/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9064
Ședința Publică din data de 17.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare - suspendare executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimata M. S..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 05.12.2014 sub nr._/4/2014, astfel cum a fost completată la 13.01.2015 (f. 15) și 22.12.2014 (f. 18), contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimata M. S., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în baza somației din data de 20.11.2014 și a raportului de expertiză din data de 10.11.2014 în dosarul de executare nr. 467/2013 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.”, solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, contestatoarea a susținut că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
De asemenea, a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.
Totodată, contestatoarea a invocat și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, precum și faptul că nu mai are calitatea de debitor ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a sumelor, contestatoarea a învederat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 N.C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 467/2013.
Prin sentința civilă nr.6167/13.05.2015 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.07.2015 sub nr._ .
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârile nr.1345/02.2012 și nr.1346/02.08.2012 emise de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003 s-au stabilit în favoarea autorului intimatei despăgubiri în sumă de 179.525,19 lei și de 367.200 lei (f.47-56).
Intimata a formulat în data de 14.02.2013 cerere de executare silită (f. 43), formându-se dosarul execuțional nr. 467/2013, al B. D. G., L. G. și M. P., în cadrul căruia a fost obținută, în data de 19.04.2013, încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 69).
La data de 22.05.2013 B. a emis o somație către contestatoare prin care a solicitat ca în termen de 6 luni să-și îndeplinească obligațiile stabilite în titlurile executorii, iar la data de 12.07.2013 a fost emisă adresa de poprire către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică pentru suma de 560.576,17 lei (f.81).
La data de 28.07.2014 a fost consemnată suma de 252.446,36 lei (f.86).
Intimata la data de 21.08.2014 a formulat cerere de continuare a executării silite pentru recuperarea sumei ce reprezintă actualizarea creanței (f.45).
De asemenea, prin somația emisă la data de 20.11.2014 i s-a pus în vedere contestatoarei să ia măsuri în vederea achitării sumei de 23.187,83 lei, iar prin adresa de înființare poprire (f. 97), adresă ce a fost adusă la cunoștință și contestatoarei (f. 91), a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei contestatoare deținute la terțul poprit, până la concurența sumei totale de 23.187,83 lei, reprezentând debit, cheltuieli de executare și onorariu executor (f.92).
Conform art. 711, alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Referitor la nerespectarea termenului de 6 luni stabilit prin O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar art.2 din același act normativ prevede că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că instituția publică debitoare beneficiază de termenul de 6 luni stabilit de art.2 din O.G. nr.22/2002 numai în ipoteza absenței fondurilor bugetare destinate stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii. Dacă instituția are la dispoziție astfel de fonduri, întârzierea îndeplinirii obligației de plată, respectiv suspendarea acesteia, nu au nicio justificare legală.
În cauză, deși contestatoarea a invocat beneficiul prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare sau proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.
Dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor.
De asemenea, susținerile contestatoarei referitoare la insuficiența mijloacelor financiare, nu sunt de natură a conduce la anularea actelor de executare, atâta timp cât acestea au fost efectuate în mod legal, în baza unui titlu executoriu, iar contestatoarea nu își poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligațiilor.
Totodată, instanța reține că intimata este titulara unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției. Intimata are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatei, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența CEDO fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul intimatei un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv jurisprudența CEDO în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății, doar în condiții de solvabilitate, este considerată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatei și, prin urmare, neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO, motiv pentru care instanța înlătură această apărare, ca neîntemeiată. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatei, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiate criticile instituției contestatoare privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr.22/2002 și absența disponibilităților bănești ale statului.
Sub aspectul actualizării sumelor de 179.525,19 lei și de 367.200 lei, reprezentând despăgubiri acordate prin Hotărârile nr.1345/02.2012 și nr.1346/02.08.2012 emise de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, instanța constată că, executorul judecătoresc a procedat în mod corect, intimata fiind îndreptățit la reactualizarea în discuție.
Pentru a aprecia în acest sens, instanța reține că competența executorului judecătoresc de a proceda la actualizarea debitului principal este reglementată de art.628 alin. 3 C.proc.civ., potrivit căruia „De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri”.
De asemenea, instanța nu poate reține susținerea contestatoarei referitoare la faptul că este pusă în situația unei plăți duble prin această executare, având în vedere că aceasta a plătit suma de 308.129,81 lei și 252.446,36 lei reprezentând debitul datorat potrivit Hotărârilor nr.1345/02.2012 și nr.1346/02.08.2012 (f.11-12), iar suma de 23.187,83 lei, pentru care este somat prin somația nr.20.11.2014, reprezintă actualizarea creanței stabilite prin titlurile executorii.
Referitor la susținerea contestatoarei cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr.10/2014, instanța reține că prevederile acestei norme nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată înainte de . acestei ordonanțe (14.02.2013). Mai mult, dispozițiile acestei legi se aplică unei executări benevole din partea debitorului și nu unei executări silite.
Totodată, instanța reține că nu poate fi reținută apărarea contestatoarei referitoare la faptul că raportat la disp. legii nr.164/2014 plata sumelor stabilite prin titluri de plată se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât executarea silită a fost pornită anterior intrării în vigoare a acestei norme, dată la care contestatoarea avea calitatea de debitoare.
Față de cele menționate anterior instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța reține că a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare, apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare ca neîntemeiată în cauza formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca 202, sector 1, în contradictoriu cu intimata M. S. cu domiciliul în București, .. 11, ., sector 3.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cu depunerea cererii la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/19.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9284/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9051/2015. Judecătoria... → |
|---|
