Contestaţie la executare. Sentința nr. 8316/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8316/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 8316/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8316
Ședința publică din data de 18.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea P. & G. Marketing România SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea prin avocat Vartires A., cu împuternicire avocațială la dosar (f.7), lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și depunere dosarului de executare silită_/2014, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Contestatoarea, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza, față de dispozițiile art. 651 C.proc.civ.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, potrivit art. 650 alin.1 și art. 713 alin. 1 C.proc.civ., în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014.
Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.
Contestatoarea, prin avocat, solicită încuviințare probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează părților proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației la executare, învederând următoarele: procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contestatoarei în termenul de 2 luni de la întocmire, fiind comunicat împreună cu actele de executare; executarea sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul verbal este prescrisă, având în vedere dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001; sancțiunea plății tarifului de utilizare a fost abrogată prin Legea nr. 144/2012, chiar dacă abrogarea a intervenit ulterior întocmirii procesului verbal, în speță se aplică legea mai favorabilă, tariful de despăgubire având natura juridică a unei sancțiunii; Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție statuează faptul că procesele verbale transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.03.2015, sub nr._, contestatoarea P. & G. Marketing România SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, contestație la executare, solicitând:
1. anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2014 al B. C. V. și M. A. D.;
2. exonerarea i de la plata sumelor de 28 euro reprezentând contravaloare tarif despăgubire și 381,32 lei reprezentând cheltuieli de executare;
3. obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată;
4.suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare;
5. întoarcerea executării silite privind sumele de 28 euro și 381,32 lei, în cazul în care B. C. V. și M. A. D. efectuează demersurile de executare silită prin poprire împotriva contestatoarei.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a menționat, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției, care stabilește debitele puse în executare silită prin somația din 27.02.2015, emisă în dosarul de executare_/2014 al B. V. D. nu a fost comunicat contestatoarei în condițiile OG 2/2001 și, în consecință, nu are caracter executoriu.
Conform art. 37 din OG 2/2001, normă aplicabilă în speță, procesul verbal de stabilire a contravențiilor devine executoriu, în ipoteza în care nu este contestat, in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din OG 2/2001, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia.
În speță, i-a fost comunicat procesul verbal după demararea executării silite, împreună cu somația, sens în care nu produce efecte juridice la data executării silite, iar actele de executare întemeiate pe aceste titluri sunt nule.
Procesul-verbal a fost întocmit în luna septembrie a anului 2011, iar potrivit art. 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.
În speță executarea sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal este prescrisă, acesta din urmă nefiind comunicate în termenul de 2 luni impus de lege.
Sancțiunile puse în executare în dosarul_/2014 nu mai puteau fi aplicate la data executării silite, în virtutea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile.
Prin procesul-verbal contestat, i-a fost aplicată sancțiunea contravențională complementară a obligării la plata tarifului de despăgubire de 28 euro către intimată, sancțiune abrogată prin Legea 144/2012, începând cu data de 27.02.2012.
Potrivit art. 2 din legea 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România "tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate in instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează ".
În cauză este incident principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, astfel încât P. & G. este scutită de la plata acestui tarif de despăgubire, având în vedere că tariful a fost abrogat.
Potrivit Deciziei nr. 6/2015, procesele-verbale transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, astfel că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută având în vedere că nu a fost semnat de către agentul constatator și nu poartă alură olografă.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că în temeiul art. 718 din C.proc.civ, solicită suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat contestatoarei, conform OG 2/2001; executarea silită nu are la bază un titlu executoriu valabil și este prescrisă, astfel încât toate actele de executare întocmite în baza procesului-verbal contestat sunt nule.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. art. 711, 718 și 722 C.proc.civ., art. 14, 25 și 27 din OG 2/2011 și art. 2 din Legea 424/2002 modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, iar în probațiune a solicitat înscrisuri, sens în care a atașat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 lei, conform OUG nr. 80/2013.
În data de 17.04.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nefondată și a contestației la executare ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Referitor la cerere de suspendare a executării silite, intimata a arătat că nu se impune luarea acestei măsuri provizorii, întrucât nu este un caz grabnic si nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatoarei, și nici nu se creează o paguba iminenta care nu se poate repara.
De la data comunicării proceselor verbale de contravenție contestate si pana la data încuviințării executării contestatorul nu a îndeplinit de buna voie plata creanței stabilita in titlurile executorii deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor lega de către agenții procedurali.
Dispozițiile art. 622, alin. 1 si 2 C.proc.civ. prevăd faptul ca obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Astfel, reiese in mod evident nu numai reaua - credința a contestatorului care a refuzat in mod nejustificat sa-si îndeplinească obligațiile legale, dar si faptul ca încearcă, prin solicitarea de suspendare a executării silite, sa inducă in eroare instanța.
In fapt, ca urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat ca, autovehiculul aparținând contestatoarei circula pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, astfel cum este definita de art. 1 din. O.G. nr. 15/2002.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire.
Prin urmare, in scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala, a sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul - verbal de constatare a contravenției in cauza.
Emiterea si comunicarea procesului verbal de contravenție au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Procesul - verbal de contravenție contestat a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii, ‚ perioada cuprinsa intre data săvârșirii faptei contravenționale, si data emiterii procesului - verbal de contravenție, nedepășind termenul de 6 luni.
De asemenea, conform dovezii de comunicare a procesului - verbal in cauza, acesta a fost comunicat contravenientului, conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fără a se depăși termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii.
Cu privire la prescripția executării silite invocată de contestatoare, intimata a arătat că potrivit art. 705 alin. 2 C.proc.civ. termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silita.
În cauză, obligația contestatorului era perfecta, aflându-se in termenul de prescripție, care a început sa curgă la data nașterii dreptului, respectiv data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Atâta timp cat cererea de executare silita a fost depusa la biroul executorului in timp util, înainte de expirarea termenului de prescripție arătat, apreciem ca, încheierea prin care a fost încuviințata executarea silita, precum si actele ulterioare acesteia, emise de biroul executorului judecătoresc, sunt întemeiate si legale.
Conform dispozițiilor Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat faptul ca tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. Prin urmare, atât timp cat procesul verbal de contravenției adresat pe seama debitorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si in parte a masurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, subscrisa deține un titlu executoriu apt de executare silita pentru valorificarea creanței prevăzuta in actul sancționator, care a intrat in putere de lucru judecat.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legală in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform pozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
In speța nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultata dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat in instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia "daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ", nu este aplicabila in speța, întrucât Legea nr 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
În ceea ce privește aspectele legate de generarea si semnarea electronica a procesului - verbal de contravenție ridicate de către contestatoare, intimata a precizat că potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
Prin urmare, contestatoarea a avut la dispoziție, din momentul comunicării procesului verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, dar nu a apelat la această cale procesuala si prin urmare pana la desființarea acestora, titlurile executorii își mențin puterea executorie.
Executarea silita s-a făcut in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca si prin urmare motivele invocate de către contestatoare in contestația formulata reprezintă motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu si prin urmare nu pot fi luate in considerare întrucât in legătura cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana ia apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite,respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ., precum și cele menționate în cuprinsul întâmpinării, iar în probațiune a solicitat înscrisuri sens în care a atașat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, contestatoarea a fost sancționată contravențional prin procesul verbal contravențional R11 nr._/19.12.2011, fiind obligată să achite o amendă în cuantum de 250 lei, precum și tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, conform OG nr. 15/2002 (f. 59).
Contestatoarea nu a achitat benevol tariful de despăgubire, astfel că intimatul a formulat cerere de executare silită și s-a format dosarul de executare nr._/2014, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 2 București prin încheierea din data de 17.10.2014 (f. 54).
În drept, potrivit art. 711 alin. 1 teza I C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în timp ce art. 711 alin. 3 C.proc.civ. prevede că, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Totodată, art. 703 C.proc.civ. prevede că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.
În acest sens, art. 174 C.proc.civ. prevede că nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, nulitatea fiind absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, respectiv relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.
Nulitatea poate fi necondiționată de existența unei vătămări, legiuitorul reglementând această chestiune în art. 176 C.proc.civ, dar regula este că nulitatea este condiționată de existența unei vătămări, conform art. 175 C.proc.civ.
Textul legal prevăzut în art. 703 C.proc.civ. reiterează în materia executării silite regula generală din materia actelor de procedură prevăzută în art. 175 C.proc.civ., potrivit căreia actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.
Că aceasta este voința reală a legiuitorului rezultă din interpretarea sistemică a Codului de procedură civilă, care prevede în materia executării silite anumite cazuri de nulitate expresă, cum ar fi cele menționate în art. 666 alin. 2 sau 678 alin. 2 C.proc.civ. Or, câtă vreme legiuitorul a reglementat o . situații în care intervine nulitatea unor acte de executare sau chiar nulitatea executării, este evident că art. 703 C.proc.civ. nu face altceva decât să reproducă în materia executării silite regula generală instituită de art. 175 C.proc.civ., iar o interpretare contrară ar fi de natură să se depărteze nu doar de la litera legii, ci și de la spiritul ei.
Așadar, art. 703 C.proc.civ. nu reglementează un caz de nulitate expresă, situație în care vătămarea s-ar presupune, ci doar reamintește regula generală instituită de art. 175 C.proc.civ.
Pentru a interveni nulitatea actelor de procedură se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, conform art. 175 alin. 1 C.proc.civ., următoarele condiții: să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinței legale; actul de procedură să fi produs părții o vătămare; vătămarea să nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Motivele de contestație la executare invocate de către contestatoare sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Motivele privind faptul că executarea silită nu are la bază un titlul executoriu, iar executarea sancțiunilor contravenționale este prescrisă, ca urmare a faptului că nu i-a fost comunicat procesul verbal contravențional decât odată cu actele de executare este nefondat.
Contrar susținerilor contestatoarei, procesul verbal contravențional R11 nr._/19.12.2011 a fost comunicat contestatoarei cu respectarea art. 27 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Or, contestatoarei i-a fost comunicat procesul verbal contravențional în discuție prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, fiind aplicată pe dovada ștampila de primire din partea contestatoarei (f. 60).
Totodată, în speță nu a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, fiind respectat art. 14 din OG nr. 2/2001, potrivită căruia executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Or, procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în data de 19.12.2011 și a fost comunicat contestatoarei în data de 12.01.2012, fiind respectat termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Motivul privind abrogarea sancțiunii plății tarifului de despăgubire nu poate fi reținut.
Astfel, conform art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în vigoare din 27.07.2012), tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Din analiza logico-juridică a textului legal menționat în paragraful anterior reiese că pentru anularea tarifului de despăgubire era necesară contestarea acestuia în instanță prin intermediul remediului procesual special conceput în acest sens, respectiv plângere contravențională, conform art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Astfel, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ.
Or, în speță contestatoarea nu a formulat plângere contravențională, neînțelegând să conteste tariful de despăgubire pe calea prevăzută de legiuitor, iar contestatoarea nu are posibilitatea de a contesta tariful de despăgubire în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește decizia nr. 385/2013, pronunțată de Curtea Constituțională a României, instanța reține că această decizie, prin care s-a constatat că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate, nu sunt de natură a conduce la anularea executării silite.
Astfel, a reținut Curtea Constituțională a României următoarele: „Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală”.
Așadar, este lesne de observat că, pentru anularea tarifului de despăgubire, era obligatorie contestarea acestuia în instanță prin intermediul remediului procesual special conceput în acest sens, respectiv plângere contravențională, conform art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Altfel spus, din considerentele deciziei nr. 385/2013, a Curții Constituționale, reiese că, pentru a fi aplicabilă legea contravențională mai favorabilă, era imperios necesar ca tariful de despăgubire să fi fost contestat pe calea plângerii contravenționale, ceea ce nu e cazul în prezenta. În speță nu a avut loc o dezincriminare a contravenției, ci doar s-a modificat aspectul sancționator, prin înlăturarea obligației de a suporta tariful de despăgubire, rămânând doar amenda contravențională, sens în care nu sunt incidente decizia nr. 228/2007 pronunțată de Curtea Constituțională a României și prevederile art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
De altfel, instanța apreciază că tariful de despăgubire prevăzut de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 (în prezent abrogat), nu are caracterul unei sancțiuni complementare, ci a unei despăgubiri în sensul art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001, care prevede că prin actele normative care stabilesc contravenții se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor, respectiv art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Obligarea contestatoarei la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat intimatei CNADNR în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare. În același sens a reținut și Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 165/2015.
Or, tariful de despăgubire neavând natura juridică a unei sancțiuni contravenționale, art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001 nu este incident în speță.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 112/2014, Curtea Constituțională a României a constatat că, referitor la pretinsa discriminare invocată de autoarea excepției între contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 - tarife care se anulează conform textului criticat - și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 16 din Constituție. Or, prin aceasta se înțelege că diferențierea pe care a realizat-o legiuitorul cu privire la persoanele care au contestat în instanță tariful de despăgubire și cele care nu au contestat acest tarif este justificată, confirmându-se totodată că doar în măsura în care tariful de despăgubire ar fi fost contestat prin intermediul mijlocului procedural specific – plângere contravențională – nu ar mai fi fost posibilă executarea sa.
Motivul privind incidența deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii nu este întemeiat.
Instanța reamintește că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ.
Așadar, pe calea contestației la executare partea vătămată prin executare nu se poate sprijini decât pe nelegalități ale actelor de executare, iar motivele invocate să privească fapte și împrejurări ulterioare titlului executoriu ce se execută, neputându-se primi pe această cale motive care pot fi invocate printr-o altă procedură prevăzută de lege.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia
Or, în speță contestatoarea nu a formulat plângere contravențională, sens în care motivul invocat în contestația la executare privind faptul că procesul verbal contravențional nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator nu poate fi analizat în cadrul contestației la executare, ci poate face exclusiv obiectul unei plângeri contravenționale.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept, instanța, în temeiul art. 711 alin. 1 C.proc.civ., respectiv art. 719 alin. 4 C.proc.civ., va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Totodată, art. 718 alin. 1 teza I și alin. 6 C.proc.civ. statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, iar asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 alin. 1 C.proc.civ.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite. Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 teza I C.proc.civ., instanța reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, sens în care cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare, apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Cererea formulată de contestatoare privind întoarcerea executării silite este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Procedura întoarcerii executării silite este prevăzută de art. 722-725 C.proc.civ. și reprezintă în fapt o reluare a "drumului executării", însă în sens invers, având drept scop restabilirea situației anterioare executării săvârșite.
Astfel, conform art. 723 alin. 1 teza I C.proc.civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Din analiza logico-juridică a textului art. 723 alin. 1 teza I C.proc.civ., rezultă că, pentru a se realiza întoarcerea executării, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) se dispune de către instanța de judecată desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite; b) cel interesat, adică debitorul urmărit, a solicitat instanței de judecată, odată cu cererea de desființare a titlului sau a executării silite, restabilirea situației anterioare executării.
Or, în cauză instanța nu a desființat executarea silită ci, dimpotrivă, a constatat legalitatea acesteia, sens în care contestatoarea nu este îndrituită să obțină întoarcerea executării.
Potrivit art. 716 alin. 2 C.proc.civ., va pune în vedere contestatoarei să achite către B. C. V. și M. A. D. suma de 58,28 lei, reprezentând contravaloare copiere dosar executare nr. 5920/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. & G. Marketing România SRL cu sediul ales la Dentons Europe T. și Asociații, în București, . B., nr. 28-C, ., înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/2005, CUI RO_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, bld. I. M., nr. 401 A, sector 6, înmatriculată în Registrul Comerțului București sub nr. J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea privind întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Pune în vedere contestatoarei să achite către B. C. V. și M. A. D. suma de 58,28 lei, reprezentând contravaloare copiere dosar executare nr. 5920/2014.
Cu drept de apel, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.08.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
26.08.2015/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8310/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8565/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
