Contestaţie la executare. Sentința nr. 4274/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4274/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4274/2015

Dosar nr.:_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4274

Ședința Publică din data de 20.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL și pe intimații M. D. V. și B. D. GONT, L. GONT SI M. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin avocat, lipsind celelate părți..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Avocatul pârâtului depune la dosar concluzii scrise.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. D. GONT, L. GONT SI M. P..

Avocatul intimatului solicită admiterea excepției.

Instanța cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. D. Gont, L. Gont și M. P., reține următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana intimatului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Ori cf. art. 2 și art. 6 din Legea 188/2000, intimatul B. a prestat pentru creditor un serviciu de interes public, cu respectarea cadrului legal pentru desfășurarea activității sale. Astfel, executorul judecătoresc are a aduce la îndeplinire pe calea silită dispozițiile unei hotărâri judecătorești, ca urmare a solicitării creditorului, nu acționează în vederea realizării unui drept sau a unui interes al său personal. D. urmare, executorul judecătoresc nu este parte în raportul juridic de drept material dintre creditor și debitor ci asigură ducerea la îndeplinire pe cale silită a obligațiilor constatate prin titlul executoriu. În consecință, instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. D. Gont, L. Gont și M. P. și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 713 alin.1, art. 650 alin.1 în forma în vigoare la data formulării acțiunii și art. 94(h) C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Totodată, pune în discuție excepția lipsei de interes.

Avocatul intimatului solicită a se observa că obiectul acestei contestații este anularea somației. Nu se solicită măcar anularea tuturor actelor de executare. Ca atare nu se poate presupune și nici nu se pot adăuga obiecte, altele decât cele formulate de contestator. D. urmare doar anularea acestei somații, este lipsită de interes.

Instanța apreciind că pentru soluționarea excepției lipsei de interes este nevoie de administrarea de probe comune cu fondul cauzei, unește această excepție cu fondul cauzei și acordă cuvântul în susținerea probelor solicitate.

Avocatul intimatului solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc.civ., instanța o încuviințează atât pentru contestator cât și pentru intimat și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul intimatului solicită respingerea contestației în principal ca lipsită de interes, anularea doar a somației nu duce la obținerea unui folos practic. Chiar dacă s-ar anula acea somație, nu s-ar obține nimic pentru că executarea a încetat. Pe fondul cauzei se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile da față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2013, contestatorul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul M. D. V., anularea somației întocmite la dat ade 26.07.2013 în dosarul 1298/2013 de B. D. GONT, L. GONT SI M. P..

În motivarea cererii, contestatorul a arăta faptul că prin sentința civilă nr. 4329/21.04.1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. 1140/1994, instanța a admis acțiunea numitei M. R. P., obligând pârâtul M. B. la retrocedarea cotei de 62,22 din terenul situat în București, ., sector 2.

Contestatorul a precizat că prin somația întocmită de executorul judecătoresc în dosarul de executare 1298/2013, contestatorului i s-a pus în vedere să procedeze la retrocedarea cotei indivize din terenul mai sus menționat.Contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită având în vedere că termenul începe că curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, și anume anul 1994. A adăugat că, în temeiul legii, o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu poate fi executată silit numai într-un anumit termen stabilit. După trecerea acestui termen prescripția extinctivă stinge dreptul creditorului de a mai cere concursul organului de executare pentru valorificarea titlului său.Prescripția dreptului de a cerere executarea silită vizează însăși posibilitatea de realizare efectivă a urmăririi silite prin măsuri de constrângere patrimonială.

În continuare, contestatorul a arătat că executarea silită a fost declanșată în baza sentinței nr. 4329/21.04.1994 prin care s-a admis acțiunea reclamantului și s-a constat că reclamantul este proprietarul cotei de 62,22% din imobilul situat în ., sector 2. Conform sentinței civile care constituie titlul executoriu al creditorului în cauza de față, nu reiese vreo obligație stabilită de către instanță în sarcina contestatorului din cauza de față.

În drept, au fost invocate prev. art. 711 C.proc. civ.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 5-12).

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat excepția lispei de interes a contestatorului în formularea prezentei contestații, iar pe fond solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că imobilul a fost predat și preluat pe părți, cu excepția unui singur apartament, ocupat de o persoană fără titlu, astfel încât drepturile contestatorului nu sunt prejudiciate, iar acesta nu ar obține niciun folos practic de pe urma unor imobile care sunt proprietatea intimatului.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că prin somația întocmită la data de 26.07.2013 de B. s-a solicitat predarea imobilului situat în București, sector 2, .. Intimatul a arătat, cu privire la excepția prescripției, că acesta a fost întreruptă prin acte succesive de executare, făcând demersuri din anul 1994 și până în prezent pentru a intra în posesia imobilului ce face obiectul acestei cauze.

În drept, au fost invocate prev. art. 201 C.proc. civ.

Ca urmare a solicitării făcute de instanță în acest sens, B. D. G., L. G. și M. P. a înaintat la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.10.2013, copii de pe actele din dosarul de executare silită nr. 1298/2013 (filele 16-51).

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și cele ale dosarului de executare, instanța reține următoarele:

Titlul executoriu ce a stat la baza executării silite în dosarul de executare nr. 1298/2013 al B. D. G., L. G. și M. P. l-a constituit sentința civilă nr. 4329/21.04.1994 a Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 19-21), rămasă definitivă și irevocabilă prin anuarea ca netimbrat a recurslui de către Tribunalul București, prin care a fost admisă acțiunea și s-a constatat că numita M. R. P. este proprietara cotei de 62,22% din imobilul din București, ., sector 2.

Executarea silită a format obiectul dosarului de executare nr. 1298/2013 al B. D. G., L. G. și M. P.. Intimatul este moștenitorul numitei M. R. P., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 146/28.05.1999

Împotriva acestei executări și a actelor de executare efectuate a fost formulată la data de 05.08.2013, prezenta contestație la executare de către contestatorul-debitor Municipul București, prin Primar General.

Instanța, potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ., se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. D. G., L. G. și M. P.., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana intimatului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Ori, după cum a susținut și prin întâmpinarea formulată, conf. art. 2 și art. 6 din Legea nr. 188/2000, intimatul B. a prestat, la cererea creditorului, un serviciu de interes public, cu respectarea cadrului legal pentru desfășurarea activității sale. Astfel, executorul judecătoresc care aduce la îndeplinire pe cale silită dispozițiile unei hotărâri judecătorești, ca urmare a solicitării creditorului, nu acționează în vederea realizării unui drept sau a unui interes al său personal. Din acest motiv, executorul judecătoresc nu este parte în raportul juridic de drept material existent între creditor și debitor, ci el asigură numai aducerea la îndeplinire pe cale silită a obligațiilor constatate într-un titlu executoriu.

Ca atare, dat fiind că B. nu este parte în raportul de drept material dintre părți, el nu poate avea nicio calitate în raportul de drept procesual dintre aceleași părți, prin urmare instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. și să respingă cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Cât privește excepția lipsei de interes a contestatorului în promovarea acțiunii, excepție invocată de intimat prin întâmpinare, instanța constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, pe de-o parte, contestatorul are interes în a obține anularea actelor de executare în aceeași măsură în care și intimatul creditor are interes să ceară executarea silită a unei acțiuni în constatare, precum este cea care a constituit temeiul executării silite

Pe de altă parte, cererea contestatorului trebuie analizată în raport cu folosul practic urmărit prin formularea acesteia; ori, este evident că contestatorul urmărește un folos practic prin exercitarea acestei acțiuni, constând în evitarea unei executări silite care ar consta în predarea unui bun imobil, astfel cum i-a cerut executorul prin somația emisă.

Susținerile contestatorului referitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită și la faptul că prin sentința civilă în temeiul căreia s-a procedat la executarea silită nu instituie nicio obligație în sarcina lui sunt întemeiate în parte, instanța reținând în acest sens prevederile art. 404 C.proc.civ. 1865 (în forma în vigoare la data de 23.08.1994, dată la care a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă în baza căreia s-a procedat la executare silită), unde se prevede că o hotărâre judecătorească poate să fie pusă în executare în termen de 30 de ani de la data la care a rămas definitivă. Cum termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este de 30 de ani în cazul sentinței civile nr. 4329/21.04.1994, iar nu de 10 ani, după cum în mod eronat a indicat contestatorul, acest termen care a început să curgă în anul 1994 nu este împlinit prin raportare la data de 15.07.2013, data formulării cererii de executare silită.

În schimb, chiar dacă acest termen de prescripție nu este împlinit, sentința civilă în baza căreia a fost demarată executarea silită nu poate să constituie titlu executoriu, pentru că nu este susceptibilă de executare silită, prin raportare la dispozitivul acesteia, deoarece hotărârea a fost pronunțată într-o acțiune în constatare prin care instanța a constatat că autoarea intimatului este proprietara cotei de 62,22% din imobilul din București, ., sector 2. De altfel, prin această hotărâre nici nu s-a obligat partea adversă la plata de cheltuieli de judecată. Ca atare, instanța va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1298/2013, al B. D. G., L. G. și M. P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. D. GONT, L. GONT SI M. P..

Respinge acțiunea introdusă de contestator în contradictoriu cu intimata B. D. GONT, L. GONT SI M. P., cu sediul în București, sector 4, ., . formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a contestatorului.

Admite contestația la executare privind pe contestatorul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 291-293 și pe intimatul M. D. V., cu domiciliul procesual ales în București, sector 1, ., ..

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1298/2013, al B. D. G., L. G. și M. P..

Prezenta sentință se atacă numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi: 20.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex./16.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4274/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI