Contestaţie la executare. Sentința nr. 4388/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4388/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4388/2015

Dosar nr. unic_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 4388

Ședința publică din data de 22.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: H. C. C.

GREFIER: R. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare, privind pe contestatorul D. G., prin av. din oficiu B. M. G. în contradictoriu cu intimata D. V. BUGET LOCAL SECTOR 2.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul reprezentat de avocat B. M. G., cu împuternicire avocatiala la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

La solicitarea instanței, apărătorul contestatorului arată că nu a avut posibilitatea să ia legătura cu contestatorul.

Instanta din oficiu invocă excepția de netimbrare a cererii de către contestator.

Contestatorul prin avocat solicită respingerea excepției de netimbrare a cererii.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția de netimbrare a cererii.

INSTANȚA

Asupra cererii de fata.

Prin cererea inregistrata la dosar nr. de mai sus contestatorul a formulat contestatie la executare împotriva titlului executoriu nr._/19.11.2013.

In temeiul disp. art. 33 din OG nr. 80/2013 instanta i-a pus in vedere contestatorului obligatia de a achita taxa de timbru de 353,18 lei sub sanctiunea anularii cererii. Cum contestatorul nu s-a conformat obligatiei impuse, instanta, in temeiul disp. art. 200 NCPC, a invocat din oficiu exceptia netimbrarii. F. de acestea va admite exceptia si va anula cererea.

F. cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu de instanță și în consecință:

Anulează cererea formulată de contestatorul D. G. cu domiciliul în București, . nr. 61, ., ., prin av. din oficiu B. M. G. în contradictoriu cu intimata D. V. BUGET LOCAL SECTOR 2 cu sediul în București, ..14, sector 2.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de azi, 22 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

H. C. C. R. D.

Tehnored. HCC/RD

5 ex. / 06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4388/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI