Plângere contravenţională. Sentința nr. 6125/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6125/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6125/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6125

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte R. M. D.

Grefier I. M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta A. Z. EVENTS SRL în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amâna pronunțarea pentru datele de 02.06.2015, când

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata la data de 25.07.2014, pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, petenta S.C. A. Z. Events S.R.L. a solicitat, in contradictoriu cu intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publicre a Municipiului Bucuresti – Administratia Finantelor Publice Sector_, anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ./200 nr._ din data de 30.12.2013.

In fapt, petenta arata, in esenta, ca nu a savarsit fapta contraventionala, deoarece formularul 394 este o declaratie informativa privind licrarile/ prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national, ce se incadreaza in obligatiile de furnizare periodica catre organele fiscale a unor informatii referitoare la activitatea desfasurata. Astfel ca, in opinia petentei, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 111 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003 termenului de depunere a formularului 394 stabilit prin art. 8 al Ordinului nr. 3/2011. De asemenea, petenta precizeaza ca a depus declaratia in termenul legal.

In ceea ce priveste termenul de contestare a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, petenta mentioneaza ca acesta i-a fost comunicat la data de 08.07.2014, astfel ca este respectat termenul de 15 zile prevazut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001

In drept, au fost invocate dispozitiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 92/2003 si Ordinului nr. 3596/2011 si ale O.U.G. nr. 84/2012.

In sustinerea plangerii, petenta a depus inscrisuri.

Plangerea a fost legal timbrata cu 20 lei, taxa judiciara de timbru.

La data de 27.11.2014, intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii ca nefondata.

In fapt, intimata a aratat ca fapta contraventionala o reprezinta nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 53 din O.G. nr. 92/2003. Intimata mentioneaza ca procesul verbal indeplineste conditiile de legalitate, iar depunerea declaratiei 394 in termenul legal prezinta importanta cu privire la taxa pe valoare adaugata.

In drept, intimata a invocat dispozitiile art. 205 C.proc.civ., O.G. nr. 92/2003 si O.G. nr. 2/2001.

La data de 08.05.2015, intimata a depus dovada comunicarii procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:

In fapt:

Prin procesul procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ./200 nr._ din data de 30.12.2013, s-a retinut ca petenta a depus declaratia informativa 394 aferenta lunii noiembrie dupa termenul prevazut de lege, fapta care constituie contraventie prevazuta de art. 219 alin. 1 lit. f din O.G. nr. 92/2003 republicata si se sanctioneaza conform art. 219 alin. 2 lit. c din O.G. nr. 92/2003 republicata, cu amenda de la_ lei la_ lei, aplicandu-se petentei amenda in cuantum de_ lei.

In drept

Codul de Procedura Fiscala (O.G. nr. 92/2003) in vigoare la data incheierii procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor:

A.. 53 Furnizarea periodica de informatii: (1) Contribuabilii sunt obligati sa furnizeze periodic organelor fiscale informatii referitoare la activitatea desfasurata. (2) Furnizarea informatiilor prevazute la alin. (1) se face prin completarea unei declaratii pe proprie raspundere. (3) Natura informatiilor, periodicitatea, precum si modelul declaratiilor se aproba prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

A.. 81 Obligatia de a depune declaratii fiscale: (1) Declaratia fiscala se depune de catre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

A.. 219 Contraventii: (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte: (…) f) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 53.

Ordinul A.N.A.F. nr. 3596/2011 privind declararea livrarilor/prestarilor si achizitiilor efectuate pe teritoriul national de persoanele inregistrate in scopuri de TVA si pentru aprobarea modelului si continutului declaratiei informative privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national de persoanele inregistrate in scopuri de TVA:

A.. 1: Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania sunt obligate sa declare toate livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitiile de bunuri si servicii realizate, pe teritoriul Romaniei, catre/de la alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania.

A.. 2. - In vederea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 1, se aproba modelul si continutul formularului (394) "Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national", cod MEF 14.13.01.02/f, prevazut in anexa nr. 1.

A.. 8 - Declaratia mentionata la art. 2 se depune pana in data de 25 inclusiv a lunii urmatoare incheierii perioadei de raportare, la organul fiscal competent.

Instructiuni de completare a formularului (394) "Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national" cod MEF 14.13.01.02/f:

Declaratia se depune la organul fiscal competent pana in data de 25 inclusiv a lunii urmatoare incheierii semestrului de raportare si numai daca in semestrul de raportare au fost realizate operatiuni de natura celor care fac obiectul obligatiei de declarare.

Aprecierea instantei

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat

Instanta constata ca petenta nu a invocat nici una din situatiile nulitate relativa a procesului verbal prevazute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 si urmeaza sa aprecieze legalitatea actului atacat numai prin prisma dispozitiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care instituie cazurile de nulitate absoluta, a caror constatare revine si instantei din oficiu.

Conform art. 17, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Instanta constata ca in procesul verbal atacat se regasesc toate mentiunile prevazute ca fiind obligatorii in art. 17.

Instanta retine ca procesul verbal a fost comunicat de intimata prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 08.01.2014, insa aceasta a fost returata cu mentiunea „expirat termen pastrare”. Ulterior, s-a procedat la comunicarea procesului verbal conform art. 44 O.G. nr. 92/2003, prin anunt la sediul intimatei si publicare pe pagina de internet a acesteia, iar nu conform art. 27 teza I din O.G. nr. 2/2001 (art. 27 teza I din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001), asa cum era obligatoriu fata de caracterul de norme speciala al O.G. nr. 2/2001.

In consecinta, instanta considera ca intimata nu a procedat la o comunicare legala a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, devenind astfel incidente dispozitiile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform caruia „Executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.”

In ceea ce priveste exceptia tardivitatii plangerii, instanta, analizand inscrisurile din dosar si incheierile de sedinta, retine ca aceasta nu a fost invocata nici de intimata, nici de instanta, astfel ca nu se va mai pronunta cu privire la aceasta.

Raportat la data comunicarii procesului verbal, instanta constata ca, referitor la sanctiunile aplicate prin procesul verbal atacat, a intervenit sanctiunea prescriptiei executarii, astfel ca petenta urmeaza a fi exonerata de la executarea amenzii contraventionale aplicate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal atacat

Instanta va analiza temeinicia procesului verbal din perspectiva motivului invocat de petenta.

Raportat la temeiul de drept mentionat in procesul verbal de contraventie, fapta contraventionala consta in nerespectarea obligatiei prevazute de art. 53 C.proc.fisc, care inseamna depunerea declaratiei informative in termenul prevazut de Ordinul A.N.A.F.

Aceasta concluzie concorda si cu preambulul Ordinului A.N.A.F. nr. 3596/2011, conform caruia Ordinul a fost emis „In temeiul art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 53 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Asadar, termenul de depunere a declaratiei informative era data de 25 a lunii urmatoare perioadei pentru care s-a intocmit declaratia.

Instanta retine ca, . completare a formularului prevad ca declaratia se depune numai daca in semestrul de raportare au fost realizate operatiuni de natura celor care fac obiectul obligatiei de declarare, insa, din proba cu inscrisuri administrata, reiese ca petenta nu se inscrie in ipoteza reglementata in paragraful acesta.

Potrivit Declaratiei depuse de petenta la termenul de judecata din data de 25.05.2015, petenta a efectuat operatiuni supuse taxei pe valoare adaugata.

Prin urmare, instanta considera ca petenta avea obligatia de a depune declaratia in termenul prevazut de art. 8 din Anexa 1 la Ordinul A.N.A.F. nr. 3596/2011, obligatie care nu a fost respectata, declaratia fiind transmisa la data de 27.12.2014.

In baza considerentelor expuse anterior, instanta apreciaza ca fapta contraventionala a fost corect retinuta in procesul verbal de contraventie si urmeaza sa respinga ca neintemeiata cererea de anulare a procesului verbal de contraventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plangerea privind pe petenta A. Z. EVENTS SRL, cu sediul în sector 2, București, .. 28 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, . nr. 39.

Constata prescrisa executarea sanctiunilor aplicate prin procesul verbal de contraventie ./200 nr._/30.12.2013 intocmit de Administratia Sector 2 a Finantelor Publice Bucuresti.

Respinge ca neintemeiata cererea de anulare a procesului verbal de contraventie.

Exonereaza petenta de la executarea sanctiunilor aplicate.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronuntata, astazi, 02.06.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. DumaIrina M. T.

Red. Jud. R.M.D/Th.red.I.T.M.

16.09.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6125/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI