Declararea judecătorească a morţii. Hotărâre din 20-04-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4266/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 4266
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. G.
Grefier: C. A. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a fost reprezentat de procuror V. A..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „declararea judecătoreasă a morții” și privind pe reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâtul A. A..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.04.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 29.01.2015 reclamanta PAJURA V. a chemat în judecată pe pârâtul A. A., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună declararea judecătorească a morții pârâtului, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, sector 2, ., .> 2. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat în esență că din situația de fapt rezultă fără echivoc moartea pârâtului, ca urmare a dispariției sale de mai bine de 30 de ani și a indicării în concret înainte a dispariției a intenției de dispariție.
3. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 931-art. 938 NCC.
4. În susținerea acțiunii, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie CI reclamantă (fil. 7), certificat de căsătorie (fil. 8), certificat de naștere pârât (fil. 9).
B. Apărările formulate
6. Legal citat cu mențiunea de a formula întâmpinare potrivit dispozițiilor NCPC pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.
II. ASUPRA EXCEPȚIEI NECOMPETENTEI TERITORIALE INVOCATĂ DE INSTANȚĂ DIN OFICIU
7. Cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) NCPC, instanța se va pronunța înainte de a intra în cercetarea fondului asupra excepției necompetentei teritoriale invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 06.04.2015.
- Reglementări incidente
8. Pentru soluționarea excepției necompetentei teritoriale invocată de către pârât, instanța va avea în vedere dispozitiile art. 943 NCPC potrivit cărora cererea de declarare a morții unei persoane se introduce la instanța competentă în a cărei circumscripție acea persoană a avut ultimul domiciliu cunoscut.
9. Instanta retine si prevederile art. 130 alin. (2) NCPC potrivit cărora necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței.
B. Soluția adoptată de instanță
10. Față de reglementările de mai sus, instanța constată că excepția necompetentei teritoriale invocată de către instanță din oficiu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
11. Instanța retine că, în cauza dedusă judecății, având ca obiect declarare judecătorească a morții, competenta teritorială fiind una exclusivă, aceasta revenind instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului. Instanța reține că pârâtul a avut ultimul domiciliu cunoscut în București, sector 2, ., . cererea de chemare în judecată s-a indicat această adresă ca fiind în sectorul 2 București, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului este în sectorul 3, București. Această necompetentă are caracter exclusiv, putând fi invocată din oficiu de către instanta de judecată.
12. Față de faptul că ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului se află în sectorul 3 București, raportat la art. 943 NCPC, instanța va declina competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, ca instanță în a cărei ciscumscripție se află ultimul domiciliu al pârâtului.
13. Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 132 alin. (1) si alin. (3) NCPC, instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale si va trimite dosarul spre competentă solutionare Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Admite excepția necompetentei teritoriale invocată de instanță din oficiu la termenul de judecată din 06.04.2015, fată de prevederile art. 943 NCPC.
2. Declină competenta de solutionare a prezentei cauze, privind pe reclamanta P. V., cu domiciliul în București, . nr. 13, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtul A. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în București, ., . 3, având ca obiect declarare judecătorească a morții în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, fată de prevederile art. 132 alin. (1) si alin. (3) NCPC.
3. Fără cale de atac, potrivit dispozitiilor art. 132 alin. (3) NCPC.
4. Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. G. C. A. N.
Red./Tehn. G.V./C.A.N. 5 ex. imprimate la data de 22.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4279/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 6332/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








