Pretenţii. Încheierea nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Încheierea nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6437/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 28.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

GREFIER: C. N. I.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive, pretenții, formulată de reclamantul T. G., în contradictoriu pârâta B. SA.

La cele două apeluri nominale făcute în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

În temeiul art. 94 alin. 1 lit. j si art. 95 C. instanța respinge excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate de către părți, apreciind asupra capacității probelor de a lămuri cauza și a conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri.

Instanța, constatând că s-a solicitat de către cel puțin una dintre părți judecarea cauzei și în lipsă, reține pricina spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 12.05.2015, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea până la data de 12.05.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. F. C. N. I.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 12.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

GREFIER: C. N. I.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 28.04.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 26.05.2015, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea până la data de 26.05.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. F. C. N. I.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 26.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

GREFIER: C. N. I.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 09.06.2015, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea până la data de 09.06.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. F. C. N. I.

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 2891

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6437

Ședința publică din data de 09.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

GREFIER: C. N. I.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București sub nr._ la data de 31.07.2014, reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâta B. SA solicită, cu referire la contractul de credit de consum nr. CL347853/14.12.2007 încheiat de părți:

a se constata caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.1 alin. 2 și 4.3 din contract
obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii raportat la valoarea indicelui LIBOR de la data încheierii contractului (2,_ %) și la valoarea marjei băncii (5,71 %, calculată ca diferență între dobânda creditului și indicele LIBOR la 3 luni, la momentul semnării contractului), conform prevederilor legale.
obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, comision de acordare și cu titlu de dobândă excedentară percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuziv și obligarea pârâtei la exonerarea pe viitor a reclamantului de la plata comisionului de administrare
constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și eliminarea acesteia din contract
stabilizarea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului
denominarea în monedă națională a plăților în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau serviciilor între rezidenți se plătește în monedă națională

Cu cheltuieli de judecată.

În esență, reclamantul susține că clauzele contestate îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, având așadar caracter abuziv.

Ca o consecință caracterului abuziv al clauzelor sus menționate și a constatării nulității acestora, reclamantul solicită restituirea prestațiilor.

Cu referire la solicitarea de reclaculare a dobânzii creditului, reclamantul arată că la momentul contractării creditului nivelul dobânzii curente era de 8,5 % fiind egal cu indicele de referință al băncii pentru creditul acordat în CHF plus o marjă a băncii. Ținând cont că la momentul semnării contractului, indicele LIBOR la 3 luni era de 2,_ % rezultă că la acel moment marja băncii era de 5,71 %.

Reclamantul apreciază că marja băncii ar trebui să fie fixă pe toată durata creditului, la nivelul de la momentul încheierii contractului.

Cu privire la clauza de risc valutar, inserată în graficul de rambursare anexat convenției de credit, arată că aceasta este abuzivă întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumsatnțele aecstuia, precum și la caracterul prestabilit și impus consumatorului, determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator.

Consumatorul este obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.

Banca nu a informat consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF fenomen vizibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora. CHF este o monedă instabilă, la momentul acordării creditului aceasta era la un minim istoric, creșterea cursului de schimb fiind inevitabilă. Urmare a lipsei de informare din partea băncii, consumatorul s-a angajat din punct de vedere juridic fără a avea o imagine reală a drepturilor și obligațiilor sale.

Cu privire la stabilizarea cursului de schimb leu-CHF la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit, se arată că pornind de la dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, executarea obligației asumate a devenit excesiv de oneroasă așa încât se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului prin înghețarea cursului de schimb.

Efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au ajuns să le stabilească, se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care, o dată cu . noului cod civil beneficiază de o reglementare care reprezintă transpunerea legislativă a soluțiilor conturate în practica judecătorească.

Referitor la denominarea plăților în monedă națională, se invocă prevederile din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar conform căruia plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională.

Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor comisioane suplimentare – comision de schimb valutar CHF/leu, cu consecința împovărării excesive a cumpărătorului., contrar principiilor echilibrului contractual și a bunei credințe.

În drept: Legea 193/2000, OUG 50/2010, OG 21/1992, OUG 99/2006, Legea 363/2007, art. 480, art. 992 Cod Civil, Directiva 93/13/CEE.

Probe propuse: înscrisuri, interogatoriu pârâtă, proba cu expertiza contabilă.

S-au atașat înscrisuri.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă. (art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod Pr. Civ.)

Prin întâmpinarea înregistrată în dosar la 13.10.2014, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. (f. 30 și urm.)

În esență, pârâta susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din legea 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate.

Anterior semnării convenției de credit, reclamanții au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de clauzele acesteia, de a le studia și analiza cu atenție, iar în situația în care ar fi ajuns la conlcuzia că unele dintre acestea nu corespund intereselor și drepturilor sale, ar fi putut opta pentru a nu încheia convenția.

Clauzele contractuale nu îl obligă pe consumator să suporte condiții despre care nu a putut lua la cunoștință.

Cu referire la dobândă, se arată că ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii și nu caracterul variabil al acesteia. Opțiunea clientului de a contracta un credit în CHF cu dobânda variabilă a fost liber exprimată.

Se mai arată că achitarea ratelor lunare în moneda creditului conform graficului de rambursare se efectuază prin alemntarea contului curent atașat creditului cu valoarea menționată în grafic, în moneda creditului, iar schimbul valutar reprezintă un serviciu suplimentar pe care banca îl pune la dispoziția clienților, doar la cererea acestora.

Achiziționarea sumelor de plată în CHF este la libera alegere a clienților. Pârâta nu a impus reclamantului operațiuni de schimb valutar. Reclamantul își poate alege orice curs de schimb valutar de pe piață.

Cursul de schimb valutar practicat de bănci fluctuează în funcție de mai mulți factori (evoluția pieței valutare, evoluția raportului cerere – ofertă, etc.) Banca centrală poate influența cursul de schimb dintr-o zi prin intervențiile pe care le face pe piață. Astfel, dacă va cumpăra cantități mari dintr-o monedă, valoarea acesteia va crește, întrucât cantitatea acelei monedă pe piață, va scădea. Pe termen lung, nici banca națională și nici băncile individuale nu pot influența cursul de schimb valutar.

După . OUG 50/2010, banca și-a respectat obligația de modificare a contractelor de credit în 90 de zile de la . actului normativ, transmițând reclamantului un act adițional în care erau prevăzute modificările impuse de ordonanța sus menționată.

Nesemnarea actului adițional de către client se considera acceptare tacită.

De la . Legii 288/2010, consumatorii au putut denunța prevederile OUG 50/2010.

Prevederile OUG 50/2010 și ale Legii 288/2010 au impus calcularea dobânzii în funcție de un indicator international transparent, la 3 luni, la care s-a adăugat marja băncii.

În privința comisioanelor, se arată că potrivit OUG 50/2010, banca putea percepe numai comisioanele de analiză dosar, administrare credit sau administrare cont, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servi cii prestate la cererea consumatorilor.

Decizia de eliminare a comisioanelor de administrare credit, administrare cont curent a fost luată în funcție de politica băncii.

Conform legislației în vigoare, o dată cu implementarea OUG 50/2010, s-au eliminat comisioanele de administrare a contului curent și de rambursare anticipată a creditului.

În drept: art. 205 Cod Pr. Civ.

Probe propuse: înscrisuri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea ambelor părți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Între reclamantul T. G., în calitate de împrumutat și pârâta B. SA s-a încheiat contractul de credit nr. CL_/14.12.2007. (f. 17 și urm.)

În baza acestui contract reclamantul a împrumutat de la bancă suma de 15.320,00 CHF pe termen de 120 luni, pentru o dobândă variabilă de 8,5 % pe an, cu o dobândă anuală efectivă D., reprezentând costul total al creditului, de 12,91 %. (art. I, art. IV – 4.1, 4.6 din contract)

În afara dobânzii, reclamantul s-a obligat să plătească următoarele comisioane: comision acordare credit - 2,5 % din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului – 0,4 % aplicat la valoarea soldului creditului, (art. IV, pct. 4.1 din contract)

Banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare, cu obligația de a înștiința reclamantul prin notificare scrisă și prin afișarea modificărilor la sediul unității. În cazul modificării dobânzii, urma a se modifica și graficul de rambursare. Reclamantul avea posibilitatea să accepte sau să refuze modificarea, iar neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării era considerată acceptare tacită. În situația neacceptării de către reclamant a modificărilor, banca avea dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și dobânzilor aferente. (art. IV – pct. 4.3 din contract)

La dosar s-au depus două grafice de rambursare din 22.05.2014 potrivit căruia dobânda curentă era de 10,95, respectiv din 22.04.2015, potrivit căruia dobânda curentă este de 10,14. (f. 23 și urm., f. 45 și urm.)

Potrivit celor două grafice de rambursare, pe perioada de la acordare a creditului până în mai 2015, rata lunară a variat în general între 240 -270 CHF/lună, cu observația că primele trei rate au avut un cuantum mai mic decât 240 CHF/lună.

De asemenea, potrivit graficului de rambursare emis in 2015, cuantumul comisionului de adminstrare a scăzut în fiecare lună (de la aprox. 60 CHF/lună în 2008 la aprox. 20 CHF/lună în 2015)

Din analiza graficului de rambursare emis in 2015, se constată că în martie 2015, reclamantul ar fi achitat 9.418,50 CHF – debit principal (din totalul de 15.320 CHF, răânând de achitat 5.901,50 CHF), 8.890,78 CHF – dobândă și 4.000,02 CHF – comision de administrare.

În întâmpinarea depusă la dosar, pârâta menționează un Act adițional la contract, redactat în considerarea obligațiilor impuse de OUG 50/2010 și transmis reclamantului în cursul lunii septembrie 2010, nesemnat de către acesta. (f. 31)

În considerarea principiului disponibilității părților, instanța se va pronunța numai cu privire la cererile formulate prin acțiune dat fiind că nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior comunicării întâmpinării, reclamantul nu a făcut referiri și nu a formulat solicitări privind acest act aditional.

Clauze contractuale contestate de reclamant sub aspectul caracterului abuziv al acestora:

Reclamantul contestă clauzele prevăzute de art. 4.1 alin. 2 (referitoare la comisionul de acordare credit și comisionul de administrare), art. 4.3 din contractul de credit nr. CL_/14.12.2007 precum și clauza de risc valutar inserată în graficul de rambursare a creditului, anexă la contract.

Deși din formularea capetelor de cerere reiese că reclamantul ar contesta în întregime clauza prevăzută de art. 4.3 din contract, referitoare la dreptul băncii de a modifica rata dobânzii, la obligația de notificare a reclamantului, modificarea graficului de rambursare, etc., din motivarea cererii reiese că reclamantul contestă numai prima teză a clauzei prevăzute de art. 4.3 din contract. (f. 5, para.4 și urm.)

Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale contestate:

Potrivit art. 1, art. 4 alin. 1, 2, 5, 6, art. 5, art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește, cumulativ, trei condiții:

1) nu a fost negociată direct cu consumatorul;

2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe;

3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Cu referire la caracterul negociat al clauzelor contractuale:

Instanța reține că din categoria contractelor negociate fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a categoria contractelor nenegociate, fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte.

Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

Cu referire la condiția privind inducerea, prin intermediul clauzelor contestate, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe:

Potrivit Hotărârii CJUE în cauza C 415/11 – Mohamed Aziz vs. Catalunyacaixa, „Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive;

Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună credință”, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale.”

Cu referire la condiția ca respectivele clauze să nu se refere la obiectul sau la prețul contractului cu amendamentul ca obiectul și prețul contractului să fie clar și inteligibil exprimate:

Așadar, numai în cazul în care obiectul și prețul contractului sunt clar exprimate, clauzele care fac referire la aceste aspecte sunt excluse de la examinarea caracterului abuziv potrivit dispozițiilor Legii 193/2000.

Potrivit Hotărârii CJUE din 30.04.2014 în cauza C‑26/13, - Kásler ș.a vs. OTP Jelzálogbank Zrt, „Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Examinarea clauzelor contestate prin prisma condițiilor referitoare la caracterul abuziv, sus enunțate. Soluționarea capetelor de cerere privind obligarea băncii la recalcularea dobânzii, stabilizarea cursului valutar și denominarea plăților în moneda națională.

Potrivit clauzei prevăzută de art. 4.1 alin. 2 din contractul de credit, „Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare a creditului de 2,5 % din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4 % aplicat la valoarea soldului creditului.” (f. 18)

Instanța va reține caracterul nengociat al acestei clauze contractuale.

Pârâta nu a făcut dovada negocierii vreunei clauze contractuale incluse în contractul de credit, care are caracterul unui contract standard pre-formulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune: între reclamant, partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-și voința de a încheia convenția.

Cu referire la comisionul de acordare a creditului, cuantuificat de reclamant la 383 CHF, instanța apreciază că acesta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar bunei credițe.

De asemenea, cu referire la comisionul de administrare a credituluiinstanța apreciază că raportat la cuantumui creditului, 15.320 CHF și la perioada de rambursare – 10 ani, impunerea unor costuri de administrare a creditului nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar bunei credițe.

Clauzele privind comisionul de acordare a creditului și comisionul de administrare a creditului și cuantumul acestora sunt prevăzute în contract, ambele comisioane fiind ușor cuantificabile prin raportare la valoarea împrumutului.

Instanța reține că această prevedere contractuală nu induce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Întrucât condițiile reglementate de Legea 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu sunt îndeplinite cumulativ, instanța constată că această clauză nu are caracter abuziv.

Potrivit clauzei prevăzute de prima teză din art. 4.3 din contract, pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare.

Acest capăt de cerere este în strînsă legătură cu cel privind obligarea băncii la recalcularea dobânzii raportat la valoarea indicelui LIBOR de la data încheierii contractului (2,_ %) și la valoarea marjei băncii (5,71 %, calculată ca diferență între dobânda creditului și indicele LIBOR la 3 luni, la momentul semnării contractului), așa încât vor fi analizate împreună, în această secțiune.

În esență, reclamantul invocă faptul că în contract nu se prevede variația dobânzii în funcție de indicele LIBOR, nu se menționează valoarea acestui indice la data încheierii contractului, nu se menționează marja băncii, care trebuie să aibă o valoare fixă.

Reclamantul susține că rata dobânzii a fost modificată de-a lungul timpului în funcție de alte criterii decât variația indicelui LIBOR (care a scăzut), care nu au fost aduse la cunoștința reclamantului.

Reclamantul nu a contestat caracterul variabil al dobânzii ci în principal, lipsa unor criterii obiective (în principal reprezentate de indicele LIBOR) care să stea la baza variației dobânzii creditului, omisiune care ar atrage caracterul abuziv al clauzei privind caracterul variabil al dobânzii.

La momentul încheierii contractului de credit (14.12.2007), Legea nr. 284/2004 nu impunea băncii obligația de a varia dobânda curentă în funcție de indicele LIBOR, cu eventuala consecință a reducerii ratei lunare generată de scăderea acestui indice.

Banca a arătat că anterior lunii iunie 2010, când a intrat în vigoare OUG 50/2010, în practica bancară, dobânda variabilă se stabilea în funcție de indicele de referință al băncii (sau dobânda de referință a băncii) și o marjă a băncii.

În întâmpinare, banca a precizat că de la data acordării creditului și până la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, costurile creditului au fost influențate de mai mulți factori, în special de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele garantate cu ipotecă de pe piața bancară din România.

Așadar, anterior lunii iunie 2010 când a intrat în vigoare OUG 50/2010, variația dobânzii nu era dată de indicele LIBOR la 3 luni, așa cum susșine reclamantul ci de alte criterii.

Tocmai de aceea nu se poate stabili că în structura dobânzii variabile intra indicele LIBOR la 3 luni de la momentul încheierii convenției așa încât diferența dintre rata variabilă a dobânzii și acest indice să conducă la stabilirea unei marje fixe de 5,71 %, așa cum solicită reclamantul.

Susținerile reclamantului în această privință sunt neîntemeiate întrucât nu există temei contractual pentru această interpretare.

Instanța mai reține că potrivit poziției procesuale a pârâtei exprimate prin întâmpinare, necontestată de reclamant, după . OUG 50/2010, dobânda variabilă se raportează la indicele LIBOR la 3 luni.

Din analiza graficului de rambursare din 2015 depus la dosar rezultă că nu există diferențe semnificative între rata dobânzii din perioada anterioară lunii iunie 2010, așadar pentru primii 2 ani ai duratei contractului, când dobânda se încadra între 105 CHF – 138 CHF/ lună și perioada ulterioară (când dobânda se încadra între 51 – 123 CHF/lună cu observația că începând cu martie 2012, rata dobânzii a fost mai mică de 100 CHF/lună).

Față de cele de mai sus instanța constată că inclusiv în perioada în care contractul nu determina explicit condițiile de variație a dobânzii, ratele lunare ale dobânzii creditului nu au fost semnificativ mai mari față de ratele percepute după . OUG 50/2010, aprecierea având în vedere inclusiv perioada redusă de timp în care s-a perceput dobânda în lipsa criterii clare de variație a acesteia.

În aceste condiții nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru constarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va respinge acest capăt de cerere, vizând constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 4.3 teza 1 din contract.

În consecință, se va respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la reclacularea dobânzii în modul solicitat de acesta.

Potrivit clauzei de risc valutar inserată în graficul de rambursare, „Pe întreaga perioadă a creditului, cuantumul ratei lunare datorat băncii poate suferi modificări, în sensul majorării, ca urmare a materializării riscului valutar (valabil pentru creditele în valută, reprezentând devalorizarea monedei naționale în raport cu valuta respectivă) și /sau (...) ”

Acest capăt de cerere este subsidiar celor prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la stabilizarea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului și la denominarea în monedă națională a plăților, motiv pentru care instanța se va referi, în această secțiune, și la aceste solicitări.

Pentru început, instanța reține că reclamantul a contractat un credit CHF, cu obligația de a rambursa creditul în aceeași monedă. Așadar, el trebuie să achite băncii o rată lunară în CHF, conform graficului de rambursare.

Evident, pentru a achita rata în CHF, reclamantul este nevoit să achiziționeze CHF de pe piața valutară.

Prin contractul de credit nu se impune reclamantului obligația de a achiziționa CHF de la pârâtă, acesta fiind liber să aleagă instituția bancară de la care cumpără CHF.

Pentru același cuantum al ratei în CHF, reclamantul va plăti o sumă mai mare sau mai mică în lei în funcție de rata de schimb valutar de la data achiziționării.

Reclamantul apreciază ca fiind abuzivă clauza prin care este obligat la plata împrumutului în CHF dat fiind că în acest mod este pus în situația de a suporta și diferențele de curs valutar pentru achiziționarea de CHF.

În opinia sa, costul real al creditului se majorează cu aceste sume în condițiile în care aceste majorări nici nu sunt prevăzute în contract și nici nu sunt suportate echitabil, de ambele părți.

Pe acest raționament, acesta solicită obligarea pârâtei la a încasa ratele creditului în monedă națională însă nu la cursul valutar din ziua plății (ceea ce nu ar presupune schimbări semnificative în sumele achitate de reclamant) ci la cursul CHF – leu la momentul semnării contractului.

Instanța a remarcat că pentru reclamant este lipsit de interes ca plata ratelor să se realizeze în moneda națională la cursul din ziua plății.

Astfel, într-un exemplu ipotetic, dacă reclamantul ar avea de achitat o rată de 100 CHF într-o zi la care cursul de schimb valutar variază în jurul sumei de 3,8 lei/CHF, acesta ar trebui să achite băncii o rată în lei de 380 lei.

Aceasta este, în fapt, și situația prezentă. Reclamantul achită băncii contravaloarea în lei a ratei în CHF, cumpărând așadar CHF de la banca pârâtă, cu observația că ar putea cumpăra CHF și de la altă instituție bancară.

Revenind la exemplul de mai sus, în situația aceleiași rate de 100 CHF achitată în lei dar la cursul de schimb din ziua încheierii contractului, reclamantul ar trebui să achite băncii suma de 200 lei.

În această situație, pentru a-și recupera împrumutul în CHF banca ar trebui să schimbe în CHF sumele în lei achitate de reclamant, operațiune ce s-ar realiza la rata de schimb de pe piață. Diferența dintre ratele de schimb ar fi suportată de bancă.

Este evident că interesul reclamantului rezidă nu atât în denominarea plății în monedă națională, cât în stabilizarea ratei de schimb CHF/leu la cursul din ziua încheierii creditului.

Cu referire la această ultimă solicitare (stabilizarea cursului de schimb valutar), instanța reține că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pentru a pronunța această soluție instanța reține că la data contractării creditului, 14.12.2007, cursul BNR al principalelor valute era de 3.548 lei/eur, 2.438 lei/USD, 2.128 lei/CHF.

La data formulării prezentei acțiuni, 31.07.2014, BNR afișa un curs de 4.418 lei/EUR, 3.301 lei/USD, 3.631 lei/CHF.

Se constată așadar că rata de schimb valutar a principalelor valute a crescut în 2014 față de 2007, când s-a încheiat creditul. Este de remarcat că creșterea a vizat toate valutele, fiind rezonabil a considera că toți consumatorii care au contractat credite în valutele respective, în perioade în care cursul de schimb valutar era favoriabil, se confruntă cu probleme similare.

Reclamantul a contractat creditul în CHF, cea mai ieftină monedă de pe piață la acel moment, acceptând posibilitatea variației ratei de schimb valutar. Acesta afirmă că nu a anticipat că rata de schimb valutar va crește în asemenea măsură și că nu a fost informat de către bancă cu privire la acest aspect.

Or, nu se poate reține că banca a fost de rea credință atunci când a solicitat rambursarea unui împrumut în aceeași monedă în care l-a acordat, la cursul de schimb din ziua plății, pe motiv că rata de schimb valutar a crescut peste limita presupusă de reclamant, din moment ce banca nu este responsabilă de variațiile ratei de schimb valutar.

Modificarea cursului valutar putea fi în mod egal anticipată atât de reclamant, cât și de către pârât din moment ce acesta a avut reprezentarea faptului că va trebui să returneze o rată lunară într-o monedă pe care va trebui să o achiziționeze de pe piață, la un preț supus variațiilor zilnice.

Instanța va respinge și solicitarea de obligare a băncii la încasarea ratelor în lei, ca fiind neîntemeiată. Părțile au obligația de a respecta prevederile contractuale în măsura în care acestea respectă prevederile legale.

Este de reținut că atât Codul Civil din 1864 (art. 1578) cât și Codul civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia. Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut.

În cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezența vreunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul, principiu legal care nu poate fi negat de teoria clauzelor abuzive. Chiar dacă în contractul de credit si în graficul de rambursare este prevăzută o clauză de risc valutar, aceasta nu reprezintă decât preluarea principiului nominalismului consacrat în lege. Întrucât principul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acesta pot fi instituite numai pe cale legala, revenind legiuitorului posibilitatea de a prevedea masuri speciale de protecție a consumatorilor in cazul creditelor in valuta.

In acest sens, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel prin hotărârea Curții Europene de Justiție din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C280/1, Barclays Bank contra Sară Sanchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora".

Revenind ca caracterul abuziv al clauzei invocată de reclamant, sub denumirea „clauză de risc valutar”, instanța va reține că aceasta nu creează un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorului și contrar bunei credințe.

Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, instanța va respinge și acest capăt de cerere.

Soluționarea celorlalte solicitări ale reclamantului (obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, comision de acordare credit, dobândă excedentară și la exonerarea reclamantului de plata comisionului de administrare):

Date fiind soluțiile de respingere a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale contestate de reclamant și obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii raportat la valoarea indicelui LIBOR de la data încheierii contractului (2,_ %) și la valoarea marjei băncii, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, comision de acordare credit și cu titlu de dobândă excedentară.

Cu același argument, respingerea cererii principale, se va respinge și cererea de obligarea pârâtei la exonerarea pe viitor a reclamantului de la plata comisionului de administrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. G. având CNP_, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la avocat C. M. VICENTIU - sector 5, București, CALEA RAHOVEI - ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, ., . cu pârâta B. SA, înregistrată sub nr. J_, având CUI RO404416, cu sediul în sector 2, București, .. 6A.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoria Sector 2 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. F. C. N. I.

Pentru judecătorul aflat în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței.

← Uzucapiune. Sentința nr. 6332/2015. Judecătoria SECTORUL 2...		Pretenţii. Sentința nr. 6283/2015. Judecătoria SECTORUL 2... →

Pretenţii. Încheierea nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI