Plângere contravenţională. Sentința nr. 6285/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Prin fapta sa, petenta a încălcat prevederile art. 42 lit. e care prevede că Bonul client trebuie să conțină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum și numele taximetristului. Bonul fiscal depus de către petentă este emis la data de 22.09.2014 ulterior celui care a făcut obiectul contravenției la data de 11.09.2014.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificărilor și completările ulterioare și nu conține inexactități de natură să atragă anularea acestuia.

De asemenea, susținerile petentei reprezintă simple afirmații nedovedite prin nici o probă utilă, pertinentă si concludentă, făcând și dovada erorii de drept prin necunoașterea legii, astfel că procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care este relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i. Simpla declarație a petentei nu poate avea relevanță probatorie, câtă vreme aceasta nu a administrat probe în sprijinul celor afirmate.

Au fost respectate prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2011, iar o eventuală admiterea a plângerii petentei, anularea actului constatator sau înlocuirea amenzii minime cu avertismentul ar presupune ignorarea gradului sporit de pericol social al acestui gen de faptă comisă.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ.,OG nr. 2/2001 și Legea nr. 38/2003, iar în probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 25.03.2015, instanța a respins excepția tardivității plângerii contravenționale și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar petentei și proba testimonială cu doi martori, cu motivările reținute în încheierea de la acea dată.

Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal contravențional ., nr._/11.09.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în urma controlului din data de 20.08.2014, ora 12:10, . magazin B. Obor, stație taxi sector 2 București, s-a constatat faptul ca în cuprinsul bonului fiscal nr. 4/20.08.2014 nu se afla menționat numele șoferului controlat la momentul controlului, respectiv I. M., precum și nr. de telefon și fax ale transportatorului în conformitate cu prevederile legale, domnul I. M. șoferul autovehiculului taxi cu nr. de înmatriculare_ a prezentat copia autorizației taxi nr. 185 emisa de Primăria Comunei 1 Decembrie pe numele . SRL. In cuprinsul bonului fiscal nr.4/20.08.2014 este menționat numele L. C..

Astfel, s-a reținut în sarcina petentei comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 42 lit. e și art. 55 pct. 4 lit. a din Legea nr. 38/2003.

În acest sens, potrivit 42 lit. e din Legea nr. 38/2003, bonul client trebuie să conțină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum și numele taximetristului, iar utilizarea de aparate de taxat care funcționează cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Astfel, art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevede că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, situație în care procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia, în timp ce alin. 3 al aceluiași text legal prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.

Or, în speță procesul verbal contravențional a fost întocmit în lipsa contravenientei, fiind menționat martorul asistent B. V., care, de altfel, a fost audiat în cauză. Așadar, este fără urmă de îndoială că au fost respectate prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001, fiind lipsit de temeinicie motivul de nulitate invocat de petentă sub acest aspect.

Totodată, neîntemeiat este și motivul privind nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, dat fiind faptul că, în mod evident, petenta nu putea formula obiecțiuni câtă vreme procesul verbal a fost întocmit în lipsă, iar legiuitorul prevede această posibilitate. De altfel, această împrejurare nu a produs petentei nicio vătămare, aceasta valorificându-și dreptul de a formula obiecțiuni prin intermediul plângerii pe care a formulat-o.

Nici motivul privind necompetența agentului constatator de a aplica sancțiunea contravențională nu este fondat. Astfel, potrivit art. 58 din Legea nr. 38/2003, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac, după caz, de reprezentanții împuterniciți ai autorităților prevăzute la art. 37 alin. 1, potrivit căruia pe toată durata activității taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce privește respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanții organelor de control autorizate, respectiv:

a) administrația publică locală;

b) organele fiscale locale și județene;

c) organele de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și din unitățile sale teritoriale;

d) Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin reprezentanțele teritoriale;

e) Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentanțele teritoriale;

f) structurile poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române;

g) Regia Autonomă «Registrul Auto Român», prin reprezentanțele teritoriale;

h) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin oficiile teritoriale;

i) inspectoratele teritoriale de muncă

Or, agentul constatator face parte din organele de control ale administrației publice locale, având în mod evident competența de a constata comiterea contravențiilor și de a aplica sancțiuni contravenționale în baza Legii nr. 38/2003.

Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.

Astfel, instanța reține mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.

Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.

Or, petenta nu a fost în măsură să înlăture prezumția de veridicitate și nu a probat existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator, iar susținerea petentei privind faptul că aspectele consemnate în procesul verbal de către agentul de politie nu reflectă situația reală este lipsită de fundament probator.

Pe de altă parte, pentru efectuarea controlului de către agentul constatator nu există obligația legală de a exista un ordin de serviciu, devreme ce agentul constatator are dreptul și în același timp obligația să vegheze la respectarea dispozițiilor Legii nr. 38/2003.

Sub aspectul sancțiunii aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea ce a fost aplicată, recte amendă în cuantum de 5.000 lei (minimul prevăzut de lege), este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit – eludarea dispozițiilor legale, urmarea produsă – crearea unei stări de pericol pentru legala desfășurare a activității de transport în regim taxi, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta F. P. Active SRL, cu sediul în București, .. 67, ., sector 3, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata Primăria M. București – Direcția Generală de Poliție Locală și Control – Direcția Control, cu sediul în București, bld. Libertății, nr. 18, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.06.2015.

Președinte, Grefier,

A. B. A. V. N. E.

Red./Tehnored. ABA/VNE

23.06.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță