Evacuare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 13788/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect reziliere contract - pretenții civile, evacuare formulată de reclamanta .>în contradictoriu cu pârâta G. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, la sfârșitul ședinței.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:
Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, în temeiul art. 255 C., încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, considerând că această probă este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 20.08.2015, reclamanta . contradictoriu cu pârâta G. E. a solicitat să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr._/2004, evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, . 2 și obligarea la plata sumei de 1215 lei reprezentând chirie și a sumei de 696 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada noiembrie 2014 - iulie 2015.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că spațiul cu destinația de locuință situat în București, . deținut de pârâtă în baza contractului de închiriere nr._/2004, care nu a mai achitat chiria lunară.
În drept, a invocat disp. art. 1169, 1170, 1831 și 1832 alin.2 C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (5-17).
Pârâta, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamanta . calitate de prestator, și pârâta G. E., în calitate de chiriaș, a fost încheiat contractul de închiriere nr._/2004, având ca obiect imobilul situat în București, . 2, până la data de 08.04.2009. Prezentul contract a fost prelungit până la data de 25.06.2019, potrivit vizei aplicate pe contract. Între aceleași părți a mai fost încheiată și fișa suprafeței locative închiriate (f.10-11). Cuantumul chiriei a fost stabilit la suma de 135 lei, conform fișei de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinței (f.11).
Conform art. II din contract, părțile au stabilit că plata chiriei se va face până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna în curs, iar neplata chiriei va atrage o penalizare de 0,5 % asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.
Potrivit art. 969, 970 si 1073 Cod Civil, conventiile legal facute au putere de lege intre parti si trebuie executate cu bună-credinta, creditorul avand dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, în caz contrar avand dreptul la dezdaunare.
De asemenea, conform disp. art. 24 legea 114/1996 rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului, atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv.
Astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă la dosar (f.5-6), în perioada noiembrie 2014 - iulie 2015, pârâta nu și-a îndeplinit obligația achitării chiriei, astfel că pentru perioada menționată, debitul restant se ridică la suma totală de 1911 lei, 1215 lei reprezentând chirie neachitată, iar 696 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Se reține de către instanță că în materie contractuală neexecutarea se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existența obligației decurgând din convenție.
Instanța constată că reclamanta a dovedit executarea propriilor obligații născute ca urmare a relațiilor contractuale desfășurate cu pârâta, precum și existența obligației corelative de plată a chiriei incumbând pârâtei, revenind acestuia sarcina de a proba executarea obligației, ceea ce în cauză nu a fost dovedit, conf. art. 249 C.proc.civ..
Pe cale de consecință, raportat la prevederile disp. art. 1073 C.civ, instanța reține că pârâta nu a achitat chiria datorată pentru perioada noiembrie 2014 - iulie 2015, neexecutare care este imputabilă pârâtei care nu a făcut dovada achitării chiriei restante, astfel că va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1215 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, aferentă perioadei noiembrie 2014 - iulie 2015, și a sumei de 696 lei reprezentând penalități de întârziere.
Totodată, având în vedere disp. art. 969, 1429 pct. 2 si 1439 al. 2 C.civ, faptul că reclamanta a dovedit neexecutarea imputabilă pârâtei a obligației contractuale prevăzute la art.IV lit.b din contract, respectiv chiriașul nu a achitat chiria cel puțin trei luni consecutiv, precum și faptul că acesta a fost pus în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezilierea contractului.
Astfel, constatând că pârâta nu și-a executat în mod culpabil o obligație esențială pentru desfășurarea raporturilor de locațiune, respectiv aceea de a plăti chiria, prețul cedării de către reclamantă a folosinței imobilului din București, sector 2, ., instanța va dispune, conform art.1021 C.civ., rezilierea contractului de închiriere nr._/2004.
Totodată, se reține că, urmare a rezilierii contractului de închiriere nr._/2004, între părți nu mai există raporturi locative care să justifice deținerea de către pârâtă a locuinței, motiv pentru care având în vedere faptul că pârâta nu mai poate invoca un titlu în favoarea sa, în temeiul art. 480 C. civ., instanța va dispune evacuarea acesteia din imobilul ce a format obiectul contractului de închiriere.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația principală de plată a prețului închirierii la termenele stabilite, văzând și cererea formulată de reclamantă, instanța urmează să admită cererea, să dispună rezilierea contractului de închiriere nr._/2004, evacuarea pârâtei din imobilul, obiect al contractului de închiriere nr._/2004, situat în București, sector 2, ., și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1215 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, aferentă perioadei noiembrie 2014-iulie 2015 și a sumei de 696 lei reprezentând penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulate de reclamanta .> cu sediul în București, . 1, sector 2, în contradictoriu cu pârâta G. E. cu domiciliul în București, . 2.
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/2004.
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul, obiect al contractului de închiriere nr._/2004, situat în București, sector 2, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1215 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, aferentă perioadei noiembrie 2014-iulie 2015 și a sumei de 696 lei reprezentând penalități de întârziere.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea cererii la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/11.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|








