Întoarcere executare. Încheierea nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 10622/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 28.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, întoarcere la executare, formulată de contestatoarea V. B. SCPA Italia Montebelluna, în contradictoriu cu intimata C. HT S. S.R.L. prin administrator judiciar Lichidare Patrimoniu SPRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin avocat C. A., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._/2015, pe care o depune în ședință publică, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 Cod proc. civ., instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. 1 rap. la art. 651 alin. 1 Cod proc. civ.
Apărătorul contestatoarei depune în ședință publică dovada achitării taxei de timbru, respectiv chitanța nr._/25.06.2015 și nr._/25.09.2015 și precizează că nu a avut acces la dosarul instanței pentru a lua cunoștință de cuantumul cheltuielilor privind fotocopierea dosarului de executare, în vederea achitării acestora. Solicită un nou termen de judecată pentru a face dovada achitării acestora.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatoarei în vederea achitării costurilor privind fotocopierea dosarului de executare și menține în sarcina contestatoarei obligația de achitare a costurilor privind fotocopierea dosarului de executare în cuantum de 43,4 lei (fila 35).
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de suspendare formulată de intimată în temeiul art. 36 din Legea 85/2006.
Apărătorul contestatoarei solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că art. 36 din Legea 85/2006 vizează acțiunile care erau pe rolul instanței la data deschiderii procedurii.
De asemenea, prin acțiune nu se vizează obligarea intimatei aflate în procedura falimentului la achitarea unui debit, ci compensarea creanțelor, specificând că V. B. SCPA Italia Montebelluna este creditoare înscrisă la masa credală a intimatei.
Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de intimată prin administrator judiciar motivat de faptul că prezenta contestație la executare, precum și cererea de întoarcere a executării, nu îndeplinesc condițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind formulate după deschiderea procedurii insolvenței cu privire la intimată și privind creanțe ale intimatei împotriva debitoarei-contestatoare, și nu invers.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Apărătorul contestatoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, care au fost depuse la dosarul cauzei.
Apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de către contestator și de către intimată este legală, pertinentă și concludentă, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod proc. civ., o încuviințează ambelor părți.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților asupra fondului.
Apărătorul contestatoarei solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise și a depunerii dovezii achitării costurilor privind fotocopierea dosarului de executare.
Pe fondul cauzei, apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației la executare. Precizează că subscrisa este înscrisă la masa credală a intimatei pentru sumele indicate în cuprinsul contestației, iar contractul de credit în temeiul căruia s-a înscris contestatoarea la masa credală a intimatei subzistă, nefiind demontat de către administratorul judiciar în temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impune compensarea creanțelor, care operează de drept.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta nu întrunește condițiile art. 39 alin. 1 din Legea 188/2000, fiind depășit pragul maximal, raportat la creanța care face obiectul prezentei cauze trebuind să nu depășească 10% din valoarea creanței, respectiv 290,88 lei, iar nu 560,69 lei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
La cererea apărătorului contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 5.10.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 5.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, întoarcere la executare, formulată de contestatoarea V. B. SCPA Italia Montebelluna, în contradictoriu cu intimata C. HT S. S.R.L. prin administrator judiciar Lichidare Patrimoniu SPRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 5.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 12.10.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, întoarcere la executare, formulată de contestatoarea V. B. SCPA Italia Montebelluna, în contradictoriu cu intimata C. HT S. S.R.L. prin administrator judiciar Lichidare Patrimoniu SPRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 5.10.2015, 12.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 19.10.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, întoarcere la executare, formulată de contestatoarea V. B. SCPA Italia Montebelluna, în contradictoriu cu intimata C. HT S. S.R.L. prin administrator judiciar Lichidare Patrimoniu SPRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 5.10.2015, 12.10.2015, 19.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.04.2015 sub nr._, contestatoarea a solicitat:
- Anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 377/2015 de către B. O., Haja și G.;
- Întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 377/2015 și restabilirea situației anterioare prin restituirea sumei de 4.311,11 lei achitată prin Ordinul de plată nr. 793/27.03.2015;
- Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că prin Decizia civilă nr. 2017/2014 pronunațată în dosarul nr._/3/2014, Curtea de Apel – Secția a V – a Civilă a dispus obligarea sa la plata către intimata din prezenta cauză a sumei de 2.908,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată generate în calea de atac a recursului în dosarul menționat.
Contestatoarea a arătat de asemenea că astfel cum reiese din cuprinsul încheierii emise în dosarul de executare nr. 377/2015 din 19.03.2015 prin care executorul judecătoresc a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de administratorul judiciar al intimatei din prezenta cauză, încuviințarea executării silite s-a făcut în temeiul art. 663 alin. 1 Cod proc. civ.
Totodată, contestatoarea a învederat că la data de 27.03.2015 a efectuat plata în întregime a sumelor pretins datorate, respectiv a creanței principale și a cheltuielilor de executare, comunicând dovada efectuării plății executorului judecătoresc.
Mai mult, contestatoarea a precizat că este înscrisă la masa credală a intimatei în temeiul Convenției de credit nr. 535/7.11.2006, contract care nu a fost denunțat de către administratorul judiciar al intimatei în raport de dispozițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel că dobânzile au curs în continuare. Pe cale de consecință, ar fi trebuit să opereze compensarea creanțelor ambelor părți.
Contestatoarea a arătat că în ceea ce privește cheltuielile de executare, executorul judecătoresc a stabilit un cuantum al onorariului mai mare decât limita superioară trasată prin Legea nr. 188/2000.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. Cod proc. civ., Legea nr. 85/2006.
În susținerea cererii, contestatoarea a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În dovedire, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare la dosar.
În vederea justei soluționări a cauzei, la solicitarea instanței a fost depus de către biroul executorului judecătoresc, în fotocopie, dosarul de executare silită.
Instanța a încuviințat contestatoarei proba cu înscrisuri.
La data de 2.10.2015, contestatoarea a depus prin email concluzii scrise, prin care a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.
Analizând probatoriul administrat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:
La cererea intimatei, împotriva contestatoarei s-a declanșat executarea silită în temeiul titlului executoriu – dec.civ. nr. 2017 pronunțată la 11.12.2014 de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2014, irevocabilă, pentru suma de 2.908,81 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, precum și pentru cheltuielile de executare, fiind format dosarul de executare nr. 377/2015 al B. O., Haja și G. (filele 35-57).
Deși contestatoarea susține că ar fi trebuit să opereze compensarea creanțelor ambelor părți motivat de faptul că acesta s-a înscris la masa credală a creditoarei intimate cu o altă creanță, instanța reține că nu a făcut dovada susținerii sale potrivit art. 249 Cod proc.civ. Astfel, nu s-a depus la dosar de către contestatoarea debitoare nici un înscris din care să reiasă că aceasta s-ar fi înscris la masa credală potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
În ceea ce privește susținerea contestatoarea debitoare în sensul că a achitat integral debitul, precum și cheltuielile de executare, instanța arată că plata s-a făcut la 27.03.2015, după comunicarea către aceasta a adresei de înființare a popririi la 25.03.2015 (filele 44,47,51 verso), astfel că nu are vreun efect asupra actelor de executare emise până la data plății, acestea fiind întocmite în concordanță cu prevederile legale aplicabile, art. 781-794 Cod proc.civ.
Astfel, contestatoarea a avut posibilitatea de a achita benevol debitul în perioada 11.12.2014, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, și data formulării cererii de executare silită de către creditoarea intimată la 19.03.2015.
Cu privire la cea de-a doua susținere a contestatoarei, instanța reține faptul că, prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din 19.03.2015 (fila 40 verso), a fost stabilit onorariul de executor la suma de 360,69 lei compus din 10% din creanță și TVA aferent acesteia, iar cheltuielile de executare silită sunt în cuantum de 1.041,6 lei din care emitere și comunicare acte de executare – 640 lei, onorariu consultanță deschidere dosar – 200 lei, la care se adaugă TVA-ul aferent.
Or, instanța reține că, în raport de valoarea totală a creanței, în sumă de 2.908,81 lei, valoarea cheltuielilor de executare în sumă de 1.401,29 lei este vădit disproporționată. Mai mult, în cadrul acestei executări silite, executorul judecătoresc a emis încheierea de încuviințare a executării silite, pe cea de stabilire a cheltuielilor de executare, adresa de înființare a popririi și o somație mobiliară (filele 40-46), înainte ca debitoarea contestatoare să facă plata întregii sume executate.
Astfel, se justifică onorariul de executor stabilit la valoarea maximă de 10%, la care se adaugă TVA, conform art. 39 alin.1 lit. a din Legea nr. 188/2000 și Ordinul nr. 2550/C/2006, dar nu are justificare onorariul încasat de acesta pentru oferirea de consultanță pentru deschiderea dosarului, având în vedere că s-a stabilit distinct un onorariu pentru întreaga activitate de executare silită, și nici suma de 640 lei la care se adaugă TVA stabilită pentru emiterea și comunicarea actelor de executare, sumă care nu a fost detaliată și este vădit disproporționată în raport de actele de executare întocmite de executor în mod real.
Pentru aceste motive, având în vedere că executorul nu a justificat încasarea acestor sume, în valoare totală de 1.041,6 lei, dar și dispozițiile art. 670 alin.2 teza finală Cod proc.civ., care prevăd că debitorul nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc proporțional cu activitatea depusă de acesta, în cazul în care a executat obligația de îndată, instanța va dispune îndreptarea încheierii din 19.03.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul nr. 377/2015 al B. O., Haja și G. în sensul înlăturării cheltuielilor de executare silită în sumă de 1.041,6 lei, și, pe cale de consecință, va dispune îndreptarea în același sens a somației, a adreselor de înființare a popririi și a celorlalte acte de executare.
În temeiul art. 712-720 Cod proc.civ., instanța va admite astfel în parte contestația la executare, doar cu privire la reducerea cheltuielilor de executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul V. B. SCPA Italia Montebelluna, J_, cu sediul ales la SCA D. & G. – Avocați, cu sediu în București, sector 1, . nr. 2, în contradictoriu cu intimata C. HT S. S.R.L, J40/_/2012, CUI_, cu sediul ales la punctul de lucru în jud. A., loc. S., . și prin administrator judiciar, cu sediul în jud. A., loc. A. – I., ..
Dispune îndreptarea încheierii din 19.03.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul nr. 377/2015 al B. O., Haja și G. în sensul înlăturării cheltuielilor de executare silită în sumă de 1.041,6 lei.
Pe cale de consecință, dispune îndreptarea în același sens a somației, a adreselor de înființare a popririi și a celorlalte acte de executare.
Obligă contestatorul să plătească suma de 43,4 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare, către B. O., Haja și G..
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Red. D.E.G./Tehn. R.E.F./5 ex./6.01.2016
3 .>
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 25/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|








