Plângere contravenţională. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2012/2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. C. G. în contradictoriu cu intimata DGPMB – Brigada Rutieră.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța verifică identitatea petentului care se legitimează cu cartea de identitate, după care, în baza disp. art. 131 C.proc.civ., raportat la dispozițiile art. 32 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Petentul solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul agentului constatator și proba video, precizând că intersecția respectivă este monitorizată.

În temeiul art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 din Codul de procedură civilă, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 351 respinge proba cu interogatoriul agentului constatator, având în vedere că la interogatoriu nu pot fi chemate decât părțile, iar agentul constatator nu este parte în proces, iar cu privire la proba cu înregistrarea video, instanța constată că petentul este decăzut din probă, conform art.254 C.proc.civ., întrucât nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.

La interpelarea instanței, petentul arată că nu cunoaște la care dintre semafoare era oprită mașina poliției.

În temeiul art. 260 din Codul de procedură civilă, instanța constată proba cu înscrisuri administrată.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, arătând că agentul constatator se afla undeva în spatele semaforului și nu ar fi avut cum să vadă dacă petentul a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la 20.02.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 2012

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. C. G. în contradictoriu cu intimata DGPMB – Brigada Rutieră.

Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 20.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 12.01.2015, sub nr._ /2014 (ca urmare a declinării de competență de către Judecătoria Sectorului 1 București – Sentința civilă nr._/24.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/299/2014), petentul S. C. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul DGPMB – Brigada Rutieră, anularea procesului verbal . nr._ din 15.06.2014 încheiat de intimat.

În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că aspectele reținute în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității, întrucât acesta nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului. A precizat petentul faptul că agentul constatator i-a comunicat că mașina poliției era oprită la semafor pe . intersecția cu . această poziție nu putea vedea direct semaforul, astfel că nu a făcut decât un raționament logic din care a dedus că acesta ar fi trecut pe culoarea roșie.

Petentul a mai susținut că . în intersecție, fapt care a dus la raționamentul agentului de poliție, poate fi explicat prin aceea că, fiind trecut de miezul nopții și traficul fiind extrem de redus, acesta circula cu o viteză de 50 km/h, iar când a ajuns în dreptul semaforului, culoarea s-a schimbat din verde în galben, astfel că din cauza vitezei cu care circula nu avea cum să se oprească regulamentar și și-a continuat drumul.

A mai arătat petentul faptul că a fost oprit de agentul de poliție la aproximativ 1 km de locul presupusei contravenții și că dacă ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului i-ar fi tăiat practic calea agentului, care s-ar fi pus în mișcare la culoarea verde a semaforului sincronizat cu al acestuia și l-ar fi oprit imediat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.52 și 53 din OUG 195/2002 rep.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că fapta contravențională a fost constatată de agentul de poliție în mod direct, prin propriile simțuri, astfel că procesul-verbal beneficiază de o triplă prezumție, respectiv legalitate, autenticitate și veridicitate. Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și urm. C.proc.civ.

În cauză, a fost administrată la propunerea părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 15.06.2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională de 340 lei (4 puncte amendă), aplicându-se și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, în temeiul art. 52 alin.1 din RAOUG nr.195/2002 coroborat cu art.100 alin.3 lit. d și art.111 alin. 1 lit.c din OUG nr.195/2002Rep., reținându-se în sarcina acestuia că în data de 15.06.2014, ora 00.05, a condus auto cu nr._ pe . . la intersecția semaforizată cu . efectuat virajul dreapta la culoarea roșie a semaforului electric care funcționa normal. Petentul a semnat procesul verbal, iar la rubrica alte mențiuni a arătat că polițistul era pe B. V. și nu avea cum să vadă semaforul.

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și art. 19 OG 2/2001 și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului.

Instanța reține că procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, petentului oferindu-i-se posibilitatea efectivă de administrare a unor probe în acest sens, instanța reține că nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113).

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În speță, este rezonabilă prezumția că aspectele consemnate în procesul verbal corespund realității, întrucât agentul constatator a fost prezent la săvârșirea contravenției și a consemnat ceea ce a văzut, dar și având în vedere pregătirea și specializarea agentului constatator în cadrul poliției rutiere. Ar fi nerezonabil să se prezume contrariul, respectiv că agentul constatator ar fi consemnat în mod voit o situație falsă, urmărind sancționarea nedreaptă a petentului.

Petentul nu a adus nicio probă în susținerea celor învederate în plângerea contravențională, astfel că simpla negare a acestuia în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atât timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Susținerea petentului potrivit căreia, când a ajuns în dreptul semaforului, culoarea s-a schimbat din verde în galben, iar din cauza vitezei cu care circula nu avea cum să oprească regulamentar, astfel că și-a continuat drumul, este apreciată de instanță ca nefondată. Astfel, întrucât se apropia de o intersecție și urma să efectueze un viraj la dreapta, petentul era obligat să reducă viteza, fiind astfel imposibil să fie surprins de schimbarea culorii semaforului și să nu mai poată opri în condiții de siguranță, lucru posibil doar dacă ar fi circulat pe direcția înainte.

Sunt de asemenea neîntemeiate și celelalte susțineri ale petentului, nefiind dovedite de nicio probă. Dacă simpla nerecunoaștere a faptei de către persoana sancționată ar face proba împotriva constatării directe a agentului constatator, s-ar lăsa la latitudinea persoanei sancționate înlăturarea propriei răspunderi contravenționale, iar constatarea directă a contravențiilor ar fi lipsită de efecte. Mai mult decât atât, instanța nu consideră că se pot ridica împotriva agentului constatator dubii serioase de lipsă de obiectivitate sau de comportament abuziv.

Așadar, instanța reține că mențiunile consemnate în procesul verbal de contravenție s-au confirmat, petentul săvârșind fapta reținută în sarcina sa, astfel încât sancționarea sa este temeinică.

Față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate. Potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, însă instanța consideră că fapta petentului prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, astfel de fapte putând avea consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul S. C. G. cu domiciliul în București, ., ., în contradictoriu cu intimata DGPMB – Brigada Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Sector 2 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

Red./Dact./C.E./A.D.S./18.05.2015/4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI