Pretenţii. Sentința nr. 1614/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1614/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1614/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1614

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 11.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ din:

PREȘEDINTE: C. M. C.

GREFIER: C. M. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâții M. A. și . VIENNA INSURANCE GROUP SA, având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data de 11.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucuresti sub nr._ . În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat temeinicia cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:

În fapt, prin sentința penală nr. 1829/21.12.1983 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._/1983 s-a dispus condamnarea numitului M. A. la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier și contra persoanei (vătămare corporală gravă din culpă), una dintre victime fiind reclamantul V. I., care în urma accidentului rutier a rămas cu infirmitate permanentă (traumatism vertebro medular cervical cu consecința paraliziei membrelor inferioare), fiind încadrat în grad I de invaliditate ; prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea condamnatului la plata către reclamantul din prezenta cauză a unei despăgubiri civile globale și a uneia lunare, până la încetarea stării de invaliditate, despăgubire la stabilirea căreia s-a avut în vedere venitul salarial avut de victimă înaintea accidentului soldat cu pierderea totală a capacității de muncă, precum și nevoile victimei, privind achiziționarea medicamentelor și necesitatea asigurării unui însoțitor permanent. Ulterior, prin mai multe hotărâri judecătorești, respectiva despăgubire periodică a fost majorată, reținându-se și obligativitatea asigurătorului RCA - . VIENNA INSURANCE GROUP SA la acoperirea acesteia în solidar cu M. A., ultima majorare fiind acordată prin sentința civilă nr. 5969/27.07.2007 a acestei instanțe, cuantumul fiind majorat la 595,57 lei lunar.

După cum s-a reținut constant atât în hotărârea penală de condamnare, cât și în hotărârile civile ulterioare prin care s-a majorat succesiv valoarea despăgubirilor acordate reclamantului cu titlu de prestație periodică, acestea au urmărit recompensarea reclamantului pentru pierderea veniturilor periodice și constante pe care le realiza din prestarea unui activități salarizate în alimentație publică, precum și acoperirea cheltuielilor suplimentare pe care le impun situația specială în care se află reclamantul, imobilizat în scaun cu rotile, cheltuieli ce implică atât achiziționarea de medicamente și de produse similare (reclamantul necesită folosire permanentă de pungi și sonde urinare), cât și cele cu tratamentul recuperator permanent și de întreținere (gimnastică medicală, masaj, ș.a.). Motivele menționate subzistă și în prezent, impunându-se majorarea prestației periodice acordate reclamantului, majorare necesară atât prin prisma creșterii constante a salariului minim și mediu pe economia națională, cât și prin prisma creșterii constante a cheltuielilor pe care reclamantul este nevoit a le suporta pentru a-și asigura un minim decent de viață, incluzând aici atât cheltuielile cu medicația curentă, cât și cele aferente serviciilor și a costurilor corelative pe care reclamantul este nevoit să le suporte.

Raportat la nivelul salariului minim și al celui net de la data când s-a acordat ultima majorare a prestației periodice, față de nivelul celor de la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și cu luarea în considerare a nivelului de creștere a prețului serviciilor și a situației speciale în care se află reclamantul, consideră instanța că suma solicitată de acesta (și peste care instanța nu o poate depăși prin prisma principiului disponibilității) – 1500 de lei – este pe deplin justificată, neputând fi considerată drept excesivă, fiind în opinia instanței oricum una modică, care cu greu poate acoperi costurile efective ale necesităților reclamantului.

Cât privește susținerile pârâtei persoană juridică expuse prin întâmpinare, referitoare la eventualele gratuități de care ar beneficia reclamantul sau la sumele acordate acestuia de către serviciul de asigurări sociale, reține instanța, pe lângă vădita insuficiență a acestora (o indemnizație lunară de 202 lei necomportând nicio discuție sub acest aspect, iar cealaltă sumă fiind cea cuvenită însoțitorului permanent al persoanei cu handicap grav) și dificultatea notorie în țara noastră a obținerii medicamentelor compensate și a asistenței medicale gratuite.

În raport de toate considerentele expuse anterior, în lumina disp. art. 998-999 C.civil anterior (aplicabil prin raportare la data comiterii faptei ilicite prejudiciabile) corob. cu prevederile Decretului nr. 471/1971 și Lg. 136/1995, instanța a admis cererea principală și a dispus obligarea pârâților în solidar să plătească reclamantului o prestație periodică majorată de la 595,57 lei la suma de 1500 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 02.12.2013 – și până la încetarea stării de nevoie.

În condițiile art. 453 alin.1 C.proc.civ., pârâții, ca părți care au pierdut procesul, au fost obligați să plătească reclamantului și cheltuielile de judecată efectuate de acesta, în cuantum de 1100 de lei, reprezentate de onorariu avocațial

În privința cererii de chemare în garanție formulate de pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, instanța a găsit-o întemeiată, avându-se în vedere că fapta ilicită care a atras răspunderea asigurătorului RCA a fost comisă de asigurat (pârâtul M. A.) în modalitatea unei infracțiuni cu intenție la regimul rutier, astfel că asigurătorul este îndreptățit să recupereze sumele plătite cu titlu de despăgubire de la asiguratul său, în conformitate cu disp. art. 45 lit.b din Decretul nr. 471/1971 (actul normativ în vigoare la data producerii evenimentului prejudiciabil), dispoziții legale existente și în legislația actuală (art. 58 lit. b din Lg. 136/1995). În consecință, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. R. ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, dispunând obligarea chematului în garanție M. I. să plătească pârâtei persoană juridică sumele pe care aceasta le va plăti reclamantului cu titlu de prestație periodică și de cheltuieli de judecată în baza prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea principală formulată de reclamantul V. I. (CNP_), domiciliat în București, ., sector 2, cu domiciliul ales în București, .. 2, ., ., sector 4 – la C.. avocat M. P. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. (CNP_), cu domiciliul în P., ., județul Ilfov și . VIENNA INSURANCE GROUP SA ( J_, CUI_), cu sediul social în București, .. 31-33, sector 2, cu sediul procesual ales în București, .. 178, sector 2.

Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului o prestație periodică majorată de la 595,57 lei la suma de 1500 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 02.12.2013 – și până la încetarea stării de nevoie.

Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocațial.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA.

Obligă pe pârâtul-chemat în garanție M. A. să plătească pârâtei persoană juridică sumele pe care aceasta le va plăti reclamantului cu titlu de prestație periodică și de cheltuieli de judecată, în baza prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.

PREȘEDINTE Pentru grefier

C. M. CojocaruCristina M. N.

aflat în CO, semnează grefier șef

Th.red. CCM/5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1614/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI